Taraful lui Avram, singura echipă constantă a campionatului

Tabelele de marcaj ale meciurilor din prima etapă a sezonului par schimonosite de o zgârcenie exemplară. Consemnează scoruri definitorii ale suficienţei şi ale unei naturi meschine care îi măsoară perfect pe prefăcuţii fotbalului. De altfel, nişte ţuţări care nu se dau duşi de sub streaşina mediocrităţii nici măcar din întâmplare. Sunt mulţi cei care au opinat că reluarea campionatului ar fi trebuit împinsă până mai încolo, spre vremuri mai călâi. Mare nerozie! Asta ne mai trebuia. Să aşteptăm aşternut de primăvară şi să nu avem nici măcar scuza potrivnicelii meteorologice. Aşa, de bine, de rău, mai putem da vina pe faptul că fotbalul a curs în sloiuri şi că uneori chiar a eşuat în gheaţă la mal. Iar promisiunile de zvâc se conservă şi ele prin congelare, rezultatele înregistrate de pretenţioşii campionatului nefiind de natură să modifice semnificativ structura clasamentului. Doar timpul lucrează panica celor care au de recuperat pentru a-şi atinge obiectivele propuse deoarece el devine mai scurt cu o măsură.

Fotbalul amorţit al primei etape i-a tratat cu oarece calificativ de corigenţă atât pe granzii campionatului, cât şi pe titularii retrogradării. Dar incertitudinea nu caracterizează plenar fotbalul. Constant şi mereu gata să-şi confirme valoarea rămâne, dincolo de vremi şi vremuri, taraful lui Vasile Avram. Taraful liniorului-dirijor care ştie că n-o să ai niciodată sacâz ca lumea dacă-ţi pierzi timpul lăutărind pe la mese de amărăşteni. Şi, ce ştie dirijorul trebuie să ştie şi instrumentiştii de rând. Astfel s-ar putea explica faptul că, încă din startul sezonului, fluieraşii lui Avram, ăia înălţaţi în premii la parangheliile finalului de an, au fost cârje ale reuşitei pentru ţuţării cu eşarfă din Liga lui Mitică.

Vasile Avram l-a condamnat pe Radu Petrescu să oficieze la meciul Rapidului cu adunaţii de la Urziceni. Vasile Avram i-a făcut prin această delegare parşivă un cadou otrăvit lui Radu Petrescu. Un arbitru tânăr şi încă nehârşit de viaţă a fost pus în situaţia de a face faţă atmosferei copleşitoare a Giuleştiului.

Şi Radu Petrescu a clacat la un moment dat. Nu şi-a luat responsa­bilitatea eliminării lui Coman la faultul asupra lui Rusescu. Fapt care, alături de alte mărunte amabilităţi, a creat un necuvenit avantaj pentru gazde. Sau poate că Rapidul a fost minim recompensat după multe alte gafe de arbitraj care, în alte meciuri, i-a scos pe giuleşteni din puncte.

Robert Dumitru a fost un alt arbitru care a etalat atitudine umilă faţă de gazde, faţă de Politehnica Timişoara. Neacordarea unui al doilea galben lui Marian Cisovski şi golul din ofsaid marcat de Zicu reprezintă doar bomboanele de pe colivă. Reprezintă greşeli care puteau fi trecute cu vederea dacă amabilitatea faţă de gazde a lui Robert Dumitru nu ar fi fost evidentă şi constantă. Dacă medieşenii nu ar fi fost vânaţi ca nişte duşmani ai jocului.

Şi meciul din Regie a inventariat o eroare semnificativă de arbitraj. Deaconu i-a iertat pe dinamovişti de penalitate la faultul lui Bălgrădean asupra lui Dobre. Greşeala lui Deaconu, deşi de grea atârnare în soarta partidei, poate beneficia însă de scuza momentului confuz. În plus, eroarea lui Deaconu nu a fost acompaniată şi de alte semne ale înclinării balanţei.

Gafele de arbitraj scoase în evidenţă de majoritatea comentatorilor nu sunt, din păcate, singurele care au împodobit etapa. Şi nici nu sunt definitorii. Prestaţiile mediocre fac sos constant în campionatul nostru. Iar perspectiva este ameninţătoare. Fiindcă această realitate este tolerată de conducerea CCA, motivul fiind unul uşor de explicat. Mediocritatea arbitrajului egalează perfect mediocritatea conducerii CCA.