Tari în clanță

Un adolescent cu dizabilităţi, aflat în grija statului, a fost legat de către cei care aveau grijă de el şi ţinut în curte, în soare, prins de uşă. Niciunul dintre angajaţii Centrului de Plasament nu a sesizat situaţia, cazul a devenit public abia după ce un vecin a filmat scena şi a trimis-o către redacţii. Ba mai mult, dintr- un comunicat aflăm că „acest incident regretabil reprezintă o situaţie izolată şi fără precedent în activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6". Nu ştie nimeni pe ce se bazează direcţia când spune asta, pentru că aceeaşi direcţie n-a avut habar sau nu a vrut să afle că lucrurile acestea se întâmplă. Nu au trecut nici trei ani de când scene similare s-au petrecut în Sectorul 2 al Capitalei. Iar dacă lucrurile acestea se petrec în Bucureşti, e uşor să ne imaginăm că prin cine ştie ce colţ de ţară situaţia este şi mai gravă. Să fie umanitate, să fie empatie, să fie abrutizare, orice ar fi, nu cred că are cum să existe vreo justificare pentru modul acesta de tratament faţă de cineva. Scenele astea se repetă în spitale, unde copiii sunt legaţi de pat pentru că sunt agitaţi, în căminele de bătrâni, pentru că vârstnicii sunt şi ei agitaţi, asistentele jignesc femeile în timpul naşterii. În România îţi e frică să ajungi la spital şi nu neapărat din cauza bolii, ci din cauza a ceea ce ţi se poate întâmpla acolo. Boala în sine e umilitoare, nu e cazul să se mai adauge şi comportamentul celor din jur.