Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peste doi ani coridele vor fi interzise în ţările Uniunii Europene. Lobbyul „anticorida” pare să fi avut succes, până acum, cel puţin, iar apărătorii tradiţiilor tauromahice nu au cum recâştiga terenul, timpul lucrând în acest caz în favoarea patrupedului.
Nu demult, într-un proces simbolic deschis la Geneva de către Fundaţia Franz Weber, premierul spaniol, Jose Luis Zapatero, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au fost acuzaţi de tolerarea cruzimii în arenele sud-estului continentului. Preşedintele fundaţiei, Franz Weber, declara că orice coridă este „un spectacol dezgustător de tortură şi carnaj” şi arăta că o parte din subvenţiile UE pentru agricultură sunt folosite tocmai pentru creşterea taurilor sortiţi acestui chin. Asta după ce solicitase ca UNESCO să nu declare acest prost obicei drept „patrimoniu cultural al umanităţii”.
„Este inadmisibil să lansezi un film în care personajul principal este un matador. Dacă tragem un semnal de alarmă, sperăm ca spectatorii să evite să meargă să-l vadă”, opiniau reprezentanţii Alianţei Anticorida, atunci când pelicula „Manolete”, avându-i ca protagonişti pe Penelope Cruz şi în rolul legendarului matador pe Adrian Brody, fusese gata de lansare în cinematografe, în 2008. Şi, deşi producătorii au dat asigurări că subiectul filmului este dragostea şi că taurii folosiţi la filmări „nu au fost adevăraţi”, „umanizarea” personajului real nu a trecut neobservată, atât de public, cât şi de activiştii ecologişti. Fiindcă filmul, ca orice artă, adresându-se emoţiei, lasă urme în conştiinţe, vehiculând un mesaj subliminal şi devenind, în acest caz, un produs de susţinere a tauromahiei.
Iată însă că, deşi pare că îşi trăiesc ultimii ani legali, sângeroasele lupte cu taurii au pătruns şi pe ecranele televiziunilor româneşti. Nu demult, pe postul sport.ro, la o bună oră de vizionare, câteva coride m-au făcut să absorb oroarea. Cea din arenă, pe care o ştiam, şi cea ieşită pe gurile a doi comentatori „sportivi”. Căci dacă sângele curgând pe umerii taurului, gâfâitul animalului epuizat, extazul tribunelor şi fala sine materia a matadorului nu constituiseră o noutate, cele care m-au captat, lipindu-mă de ecran, au fost vorbele unor băieţi veseli, părând a comenta un meci de table, la o cârciumioară din gara Lehliu.
În cea dintât luptă, trebuie să recunosc, o anume eleganţă a matadorului, dansându-şi crudul preludiu mortal în jurul taurului, mi-a stârnit o vagă admiraţie. Se vedeau de la o poştă sutele de ceasuri de antrenament, siguranţa sa, mişcările bine dozate cu care dirija taurul şi, deopotrivă, murmurul şi uralele spectatorilor „cunoscători”, constituind ei înşişi un al doilea spectacol, cel al bucuriei deşarte. Filmat într-un „racourci” peste spinarea animalului, matadorul ţintea cu sabia greabănul acestuia. Se lăsase în arenă ştiuta linişte dinaintea loviturii finale. Tăcerea morţii, pândind din vârful perfid curbat al sabiei.
Cu toţii ştiau ce urmează: o mişcare iute, repezită, peste coarnele taurului, sabia înfiptă până la gardă şi, instantaneu, prăbuşirea animalului în ţărână, ca lovit de trăsnet. Aşa au fost toate, doar că de data asta, cu sabia străbătându-i întreg toracele, taurul a rămas în picioare. Ba, mai mult, a atacat. O dată, de două ori, de multe ori. Din sabie nu se zărea decât mânerul, dar animalul părea mai în formă ca până atunci şi tot mai hotărât să continue dansul. Doream să cadă dintr-o clipă în alta, situaţia devenea stranie, crudă şi, deopotrivă, ridicolă. Era limpede că, întâmplător, îngusta lamă străbătuse coşul pieptului fără să atingă vreun organ vital, nimerind spaţii de clivaj visceral. Altcumva spus, fusese înfiptă cu sete, dar extrem de imprecis.
Amuzaţi la culme însă, cum fuseseră pe parcursul întregii coride, băieţii de la microfon explicau că taurul era unul foarte rezistent, că anume fusese ales un taur rezistent fiindcă şi matadorul era unul dintre cei mai buni. Matadorul a mai primit o sabie, căci chinul animalului şi, mai ales, ridicolul trebuiau scurtate, moment în care unul dintre comentatori l-a ironizat totuşi, aşa ca între bărbaţii potenţi: „Dacă şi acasă, când îşi face treaba, are nevoie de al doilea... să îl ajute...”.
Citește pe Antena3.ro
