Telejustiţia Romănicii

Cei care au de pierdut sunt, "n principal, procurorii. {i "n secundar, ideea de justi]ie. Dreptul la imagine al persoanelor etichetate "n public ca fiind „criminali" sau „escroci", "n afara unor hot`r~ri definitive de condamnare, este "nc`lcat grosolan.

Contagiate de boala prezidenţială a intoarcerii la popor, instituţiile statului implicate in difuzarea filmului "horror", cu Ioan Mureşan in rolul lui Tano Carridi şi Traian Decebal Remeş in rolul baciului moroşan, s-au hotărăt să intoarcă la popor şi justiţia.


In locul comisiei speciale, suspendate printr-o ordonanţă mai strămbă decăt legea-mamă, undeva, cineva a decis să fie consultat norodul cu privire la săvărşirea infracţiunilor de către membrii Guvernului aflaţi in exerciţiul funcţiei. Aşa s-a ajuns ca o probă extrem de importantă dintr-un dosar penal, aflat in faza de urmărire penală, adică in faza nepublică a procesului, să aterizeze pe neanunţate in studioul televiziunii naţionale şi de aici pe micile ecrane. Şi ceea ce nu li se permite avocaţilor li s-a permis plătitorilor de abonament tv: vizionarea unor inregistrări audio-video provenite dintr-un dosar al DNA. Carevasăzică, de acum incolo, verdictele judiciare vor fi date de popor, deoarece cineva a găndit că magistraţii neaoşi trebuie supliniţi de marea masă a juraţilor cu vocaţie electorală. Fiindcă, s-a avut calitatea lor de votanţi şi nu vreo pregătire juridică. In cazul miniştrilor, propun ca pentru avizarea inceperii urmăririi penale să se organizeze referendumuri, după publicarea in mass-media a actelor premergătoare. Oricum, e o soluţie mai constituţională (sic !) decăt comisia specială de pe lăngă Preşedinţie. O comisie regăndită de actualul guvern in spirit jurnalistic şi nu juridic. Căci, "argumentele de fapt şi de drept" ale Preşedintelui-judecător (!!) "se aduc, de indată, la cunoştinţă publică". Iar "cererea Preşedintelui Romăniei (...) se comunică imediat de către Administraţia Prezidenţială mijloacelor de informare in masă". Căt despre scoaterea celor cinci magistraţi din sfera autorităţii judecătoreşti şi trecerea lor in puterea executivă nici n-are rost să mai vorbim. Mutare neconstituţională sadea.


Din păcate, maniera aceasta extrem de originală in care este concepută, de la o vreme, telejustiţia eludează scopul procesului penal, şi anume aflarea adevărului judiciar. Ca fost procuror, nu pot decăt să mă revolt cănd văd că unele anchete se desfăşoară intr-o transparenţă totală ("cazul Elodia", de pildă) prin prezentarea probelor, a pistelor şi-a ipotezelor de lucru in direct, la ore de maximă audienţă. Se creează astfel o presiune mediatică fantastică, iar suspecţii işi pot adapta mişcările in raport de aceste informaţii. Reconstituirea şi recunoaşterea de obiecte sau persoane sunt anulate din start şi totul curge spre dosare cu AN (autor necunoscut). Părerea procurorului, chiar şi exprimată public nu are nici o valoare probatorie, nu e suficientă pentru probarea vinovăţiei cuiva, căci, ceea ce contează este construcţia juridică legală şi nu discursul televistic. Mai mult, unii anchetatori pot claca emoţional şi pănă la eroarea judiciară e doar un pas. O anchetă judiciară se bazează, in primul rănd, pe elementul surpriză, or publicitatea făcută in jurul poveştilor penale va compromite scopul procesului. Cei care au de pierdut sunt, in principal, procurorii. Şi in secundar, ideea de justiţie. Dreptul la imagine al persoanelor etichetate in public ca fiind "criminali" sau "escroci", in afara unor hotărări definitive de condamnare, este incălcat grosolan. Procesul apare ca unul inechitabil, iar "infractorii" au toate şansele să scape de răspunderea penală, inclusiv prin obligarea statului romăn la daune morale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cum, de altfel, s-a intămplat bunăoară cu Franţa, ai căror demnitari au intervenit public, prin declaraţii vizănd căteva persoane deduse judecăţii şi cărora le-au prejudiciat interesele.


Dreptul constituţional la informare a opiniei publice intră in coliziune cu interesul public ¤ constănd in condamnarea persoanelor vinovate, iar prezumţia de nevinovăţie umblă cu capul spart pe canalele de ştiri. Fără o solidă cultură a probei şi cu o deontologie profesională discutabilă, magistraţii care aleg televizorul in detrimentul sălii de judecată sau a biroului, işi "torpilează" propria muncă. Din linşarea mediatică a persoanelor cercetate penal nu va ieşi niciodată o hotărăre judecătorească in stare să răspundă nevoii de adevăr judiciar şi de echilibru social, ci o mascaradă juridică, pusă in scenă, cu perversitate, de oamenii politici. De asemenea, sunt descurajaţi şi alungaţi denunţătorii de bună-credinţă, speriaţi de aruncarea lor in gura, deloc tolerantă, a opiniei publice. Transformaţi in nişte borfaşi ordinari de o parte a jurnaliştilor, teledenunţătorii vor culege numai dispreţ şi ostilitate. Şi dacă denunţători nu sunt, ioc corupţie! Uşor, uşor, Romănia a devenit un fel de apendice al presei scrise şi vorbite, o TeleRomănică atărnănd de buricul preşedintelui de la Cotroceni.


PS. O precizare in legătură cu afirmaţia procurorului-şef al DNA, potrivit căruia ministrul Remeş putea fi percheziţionat şi reţinut in momentul primirii plicului, urmănd ca apoi să se sesizeze comisia specială de pe lăngă Preşedinţie pentru avizarea inceperii urmăririi penale. Acest punct de vedere susţinut public şi de fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu fracturează in mod regretabil logica juridică, fiindcă, fără a primi calitatea de invinuit, reţinerea unei persoane nu este posibilă. Iar invinuirea presupune, in prealabil, inceperea urmăririi penale...