Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Spuneti-mi, domnule, ce ati face daca cineva ar intra la dumneavoastra in curte si...'- sunase intrebarea reporterului, peste care raspunsul intervievatului s-a pravalit amarnic si pripit, cu saliva lui cu tot: "Ii dau in cap!'.
"Domnul' era unul dintre acei indivizi de la tara, traiti prost, degajand aerul calicului de crasma, uscat, imbatranit devreme, cu dintii rariti si trupul imputinat, oricand gata de galceava. Tipul zurbagiului care starneste si o incaseaza. Iar dialogul televizat se purta pe ulita unui sat romanesc prin 2006, la o zi-doua dupa ce ministrul de atunci al Agriculturii, liberalul Gheorghe Flutur, pledase - tot pe la ceva televiziune umila - pentru imprejmuirea proprietatilor agro-forestiere si pentru apararea acestora, de catre proprietar "prin orice mijloace'. Fara tagada - caci /Vox populi, vox Dei/!/ -, / glasul poporului iesit din carciuma confirmase inspiratia "vizionarului' Gheorghe a’ lu’ Flutur din Botosana, iar faptul ca necunoscutul intrat in ograda ar fi cerut un pahar cu apa, s-ar fi adapostit dinaintea unui agresor ori de o haita de caini nu a mai contat. Dupa cum nu a contat nici ipotetica bulibaseala juridica generata de eventualitatea ca inocentul refugiat - atacat de proprietar-, l-ar fi pocnit el in moalele capului, mai iute fiind de mana si aflandu-se intr-o neprevazuta autoaparare.
In 19 iulie 2011, /Jurnalul National/ titra: "Ministrul Agriculturii – despre dreptul taranilor de a impusca hotul' si relata ca actualul ministru, Valeriu Tabara, sustine dreptul "de aparare a proprietatilor cu arma in mana, dupa model american'. Functionarul public rostind in acelasi interviu si in devalmasie, ziceri "neaos-sapientiale' despre saracie, Dumnezeu care " a dat' si binefacerile plantelor modificate genetic.
Despre ce plimba degeaba sub caciula o seama de ministri spun totul privirile lor, felul in care calca, modul in care zac pe ei hainele. Chiar si felul in care le viermuiesc buzele, intrucat gura spune multe, inainte ca acestia macar sa o deschida. De aceea nu avusesem mari pretentii de la cei doi demnitari, observand nu o data cum, de sub pantalonii costumului lor Armani, le iese opinca de guma. Oameni care – desi proveniti din praful ulitei – pareau sa fi uitat bunul simt si masura satului, socati - ca orice calic ajuns - chiar de ce si "cine' au ajuns, imbratisand la gramada "valorile capitalismului', fara a mai observa ca tocmai capitalismul a inlocuit inconturnabil valoarea prin pret. Care, nici cand inseamna viata, nu e prea mare pentru un buzunar proaspat burdusit.
Despre proprietatea privata, care "este sfanta', i-am auzit vorbind nu o data pe primitivii exponenti ai neoliberalismului, mai nou, al celui romanesc. Pripiti si inculti, acesti amatori de politica s-au naruit cu lacomie de sarantoc, intr-un concept anacronic si nociv, generatorul uriasei crize capitaliste care, din 1929 si pana astazi, nu a facut decat sa gafaie, ameliorandu-si vremelnic simptomele fatale prin ocuparea teritoriilor cu resurse; fie prin razboaie "pacificatoare' exportand democratie, fie prin integrarea unor tari "utile' in uniuni statale cu pretentii de panaceu.
Facandu-si spectaculos cruce prin biserici televizate, neoliberalii opincii de guma clameaza la microfoane principiul "restitutio in integrum' si sfintenia proprietatii private, cu gandul doar la marea lor proprietate. Ingrijorati de averile stranse, majoritatea rupte din patrimoniul tarii: paduri, luciuri de apa, fonduri de vanatoare, resurse petroliere si minereuri, neoliberalii opincii de guma – asemenea unui paianjen angoasat, cu ochi bulbucati si picioare lungi, posesiv raschirate asupra avutului - se tem de hoti, caci "hotul striga hotii'. Cat despre marile vechi averi, faurite in "ingereasca' si mult invocata Romanie interbelica, nu trebuie uitat ca majoritatea s-au nascut precum in romanul /Baltagul/, unealta fiind manuita cu mansete albe; asa cum aminteste in insemnarile sale si Constantin Argetoianu, care scrie despre "fondul de rulment al coruptiei' avut de vestitii industriasi Malaxa si Auschnitt.
Doritori sa poata ucide legal pe orice flamand care ar lua doi pepeni din sfanta lor proprietate, noii imbogatiti striga insa populist despre dreptul taranului de a-si impusca vecinul lipsit. La fel cum au facut-o si atunci cand, sub presiunea lobbyului strain si a banilor fostilor mari proprietari – urmasi ai grofilor si ai unor nesatule familii cu staif – tot dreptul plebeului, - la proprietate de data asta (fireasca pana la o anume limita) -, a fost scos in fata, sub el ascunzandu-se insa retrocedarea marilor proprietati. Si in vreme ce plebeii imbatranesc si mor prin judecati, fara a-si redobandi maruntele posesii, magnatii prospera.
Asa au ajuns cele 100 000 de hectare de teren arabil din Ardeal in posesia urmasilor baronului Bánffy, Muntii Retezat in proprietatea urmaselor grofului Kendeffy (aflate in Ungaria si Austria) si zecile de mii de hectare de codru nemtean sub pulpana unui patron de cosmeticale elvetiene, mare vanator cu sange albastru.Ultimul dand padurea romanesca spre exploatare firmei de eco-terorism legal Schweighofer-Egger din Austria si exemplele pot continua. Totul, ca si cand romanii nascuti intre timp din familii fara mari proprietati trebuie sa ramana eterne slugi cu simbrie pe mosiile urmasilor bogati, fara a avea dreptul la patrimoniu si patrie. Niste straini in propria tara, terorizati de legi facute de sarantocii neoliberali care stiau ca, umbland cu "mierea' patriei, ceva se va lipi si de unghiile lor negre.
Spre deosebire de fireasca proprietate privata asupra arabilului, care fara om nu rodeste, proprietatea discretionara asupra patrimoniului natural – practic, asupra marilor ecosisteme vitale, garantul vietii -, este fata cea mai intunecata a Marii Terori globalizate. Nociva tarii si nociva Terrei. Este motivul pentru care, la ceasul prezent al umanitatii, patriotismul planetar se impune, fiindca la aceasta scara actioneaza asupra Vietii teroarea de acum.
Si, daca pentru un pepene furat de pe "sfanta' proprietate privata, proprietarul va avea dreptul de a-l ucide pe flamand, atunci pentru uciderea operei Celui de Sus - un codru doborat, un rau de munte bantuit de hidrocentrale private sau pentru vanarea cu desantare a faunei – toate proprietate a patriei si a Terrei -, foarte probabil ca adevaratii patrioti vor pune si ei mana pe arme, spre a le apara de cei imbuibati.
Fiindca tot mai multi sunt cetatenii Terrei care, de la o zi la alta, se trezesc fara dezinteresatul lor drept de a mai regasi si pasi printr-un peisaj stiut, de a simti in palme suvoiul inspumat al unui rau cu pastravi, ori de a vibra, in dimineti arse de bruma, sub buciumul nuntilor de cerbi. "Corola de minuni a lumii' are acuta nevoie de aparatori hotarati.
Citeste si: Terorismul individual si Marea Teroare (I)
