x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Testamentul lui Ovidiu. Adevăratul testament

Testamentul lui Ovidiu. Adevăratul testament

de Catalin Tolontan    |    15 Mar 2012   •   16:35
Testamentul lui Ovidiu. Adevăratul testament

In citeva zile, directorul ziarului incepe cea mai dificila calatorie a vietii sale. Ovidiu Ioanitoaia se opereaza pe inima. Se va intoarce sa scrie aici. Un portret al lui si un fel de a face meseria de jurnalist.

“Viata ii iubeste pe cei care o iubesc', ii spune Radu Cosasu lui Ovidiu Ioanitoaia in singurul interviu pe care scriitorul l-a acordat in ultimii ani. A ales un ziar de sport nu doar pentru ca are rubrica aici, ci si pentru ca “acesta a fost visul meu de mic, sa devin cronicar de fotbal'.

Radu Cosasu mai are un motiv pentru care a ales ca interviul sa apara in Gazeta.

Un spion neconfirmat
Ovidiu Ioanitoaia se opereaza peste citeva zile de inima. Va zbura cu avionul la Munchen si “de acolo ma va lua cu masina un prieten', unul dintre sutele de romani strecurati printre filele reportajelor lui.

Are cunoscuti peste tot, de la Dallas la Capetown si din Bavaria in Tara de Foc.

L-am suspectat o vreme ca e spion si nici acum nu sint convins de adevar. Dintr-un anume unghi, seamana cu George Smiley in interpretarea BBC a lui Sir Alec Guinness.

Pentru nostalgici, e o versiune mai buna decit cea oricum incintatoare a lui Gary Oldman, intruparea scepticului sef al MI6 din proaspatul “Tinker, Tailor, Soldier, Spy'.

Spy? Alte lucruri le stiu sigur.

“Gramatica, logica, subiect'

Stim, de pilda, ca Ioanitoaia este ultimul mare ziarist al generatiei lui care tine o rubrica zilnica.

A inceput la Sportul in 1968. Multi nici nu eram nascuti. A ajuns la “Flacara', Paunescu recuperindu-l dupa ce ajunsese sa lucreze in sali de cinema, trimis acolo de Partid pentru ca se insurase cu o americanca. Bogata.

La “Flacara' a lucrat alaturi de Tudor Octavian, Cornel Nistorescu, Octavian Stireanu, Eugen Seceleanu, Adrian Dohotaru, Florin Condurateanu sau Dorin Tudoran, o gasca de tipi care plesneau de “gramatica, logica si subiect', cele trei atribute ale jurnalismului dupa Ioanitoaia. Si inca ceva. Pasiune.

Cafeaua de dimineata
Acum citeva zile, ma suna un coleg. “Ovidiu e mai bine?'. Mmmmm. “Pai, vad ca scrie in Gazeta'. Ihi. “E fanatic!'. Da.

Nu-l poate convinge nimeni. A inceput sa scrie acum 43 de ani si nu vrea sa se opreasca.

A prins vremea in care atletii rusi primeau un loc pe podium in plus direct in tipografie, apoi pe cea in care cuvintul scris a trecut de la expresie la comunicare, putini s-au adaptat, explica undeva Alessandro Baricco, lumea s-a digitalizat, unii au zis ca vin barbarii, dar Ioanitoaia a continuat sa-si bea cafeaua de dimineata in redactie, convins fiind ca “o zi normala e tot ceea ce ne trebuie'.

Fumind in direct la “Procesul etapei'
Are cea mai longeviva emisiune TV din Romania, pe care a inceput-o in vremea cind se pufaia la greu in studiouri si el dadea cu fum in camere de ziceai ca se toarna filme despre Vietnam.

“Domnule Ioanitoaia, fumind in direct sinteti un model rau pentru tineri!', a indraznit, dupa ani buni, un telespectator. Intre timp, s-a lasat de tot de tigari. E sperios cind vine vorba de doctori.

Lumea ii spune si acum “Procesul etapei' talk-show-ului sau, indiferent cum se numeste emisiunea. Dupa cum, indiferent de ratingul postului, el face dublu. La Ioanitoaia, dublul lui zero este zero-virgula-patru.

Nea Traian: “Se apropie latul!'
O amintire. Miron Cozma intra la telefon. Era vremea maririi si a fortei. Nimeni nu clipea in fata minerului, dar sportul are capacitatea de a caricaturiza Puterea. “Forta nu va exonereaza', ii zice ziaristul liderului din Valea Jiului. “Domnule Ioanitoaia, nu va permit sa ma jigniti!!!', tipa, scos brusc din minti, Cozma.

Este emisiunea cind Traian Tomescu ii striga, la rindu-i, minerului, fluturindu-si bastonul spre disperarea cameramenilor: “Se apropie latul, Cozma! Se apropie latul!'. Nea Traian a valorat atunci cit toata societatea civila la un loc.

Pe cuvint ca oamenii erau mai intregi la cap. Dar Ioanitoaia nu crede asta. El nu are nostalgia trecutului, nu idealizeaza si stie ca “e mai greu sa convingi decit sa sochezi, iar asta e treaba noastra de ziaristi'.

Prelucrez textul si arunc un ochi pe net. N-am vazut emisiunea lui Gadea cu Mihai Razvan Ungureanu de marti seara, n-am vazut-o pentru ca am lucrat la articolul acesta, insa sesizez ca majoritatea digitala sustine ca premierul l-a facut KO pe ziaristul de televiziune.

Ma gindesc cum ar fi aratat o infruntare a lui MRU cu blindul si documentatul jurnalist de presa scrisa Ioanitoaia. Ca intre spioni, la un bar din Casablanca.“Here’s looking at you, kid!'. Zimbesc, e imposibil.

Dupa 20 de ani
Ultimul credincios al scrisului cotidian a fost primul care a predat puterea. Poate exista o legatura.

Ioanitoaia a ramas director, dar a delegat deciziile celor mai tineri, treptat, inca de acum un deceniu si jumatate. O lectie pe care nu stiu citi vom fi in stare s-o pricepem si s-o repetam.

In curind se vor implini 20 de ani de cind lucrez cu el. Mai multi patroni mi-au propus sa-l abandonez ca pe o piele secunda, invechita, subtiata de cicatrice.

Au fost momente grele, dramatice in sens profesional si uman, cind mi s-a recitat, de catre companii, trusturi si forte mult mai tari decit a noastra, alternativa: “Veti pierde!'. “Mai bine pierd cu Ioanitoaia decit sa cistig cu altii'.

“Altii' erau cei care au venit si au plecat din aceasta meserie pe care n-au iubit-o. Tehnocrati, experti, consultanti, draci, laci, unii bine intentionati, altii pur si simplu nebuni de legat. Uitati-va cum mor trusturi media romanesti de zeci si de sute de milioane de euro si veti intelege. Nebuni de legat!

In vestiar cu Emil Constantinescu

Elefantul acesta de ziarist merge inainte, privind oamenii cu ochi curiosi, gata sa manince o ciorba nocturna si rece linga Gradina Icoanei cu Pascal Bruckner sau sa asiste, s-a intimplat la Olimpiada de la Sidney din 2000, cum presedintele Emil Constantinescu “s-a schimbat de pantaloni ca intr-un vestiar in camera mea de reporter acreditat'.

Cind seful statului a iesit, Ioanitoaia a tras concluzia ca “Milica e un om normal, asculta-ma pe mine, Tolo!'. Se referea la caracter si avea dreptate.

Ovidiu exilat la sedintele de sumar
Poseda o cultura descurajanta, pe care n-o afiseaza niciodata in public. La sedinta de sumar a Gazetei Sporturilor, cind vrea sa ne ia la misto amical pe noi, omniscientii, ne serveste cu ristul, ca Pisti Covaci ajuns la Ajax, cite o replica in latina. Pentru ca eu conduc, am posibilitatea sa trec repede la urmatorul subiect. Nu inteleg nimic, asa ca uzez dictatorial de prerogative si mut discutia.

Imaginati-va ca sta nitel in stinga mesei, cedind centrul altcuiva, care are dreptul si obligatia deciziei finale. A condus. A format echipe, a exersat puterea ani in sir si a dat-o mai departe, simplu ca in cartile scriitorilor japonezi contemporani pe care-i admira “pentru ca sint clari, atit de clari!'.

Stie cu precizie cit de greu se obtine simplitatea aceasta de apa curgatoare, cita munca si cit fum de tigara se polizeaza reciproc pina cind cititorii pot sa exclame, deasupra textului: “Da, frate, a scris-o clar, dar parca n-are nimic special'. Mda.

Iubirea si cazul Craiova
Dintre compatrioti e turbat dupa Andrei Plesu, pe care-l considera “cel care vorbeste si scrie o limba romana la care noi n-avem acces'.

Despre Tudor Octavian spune ca “e un scriitor urias, un speculant de clasa mondiala al cuvintelor', ceea ce pentru Ioanitoaia e atipic. Are masura elitei, vorbeste vreo patru, cinci limbi si nu-i plac hiperbolele.

E imun la laude, dar cauta confirmari, “sa vezi ce tambalau o sa iasa dupa textul asta', culmea e ca iese, zic culmea pentru ca in deficitul general de atentie oamenii sint atenti la ceea ce scrie acest barbat cu mii de articole tiparite.

Din constanta lui enervanta, “iar da ceva cu dezafilierea Craiovei, cine mai citeste?', a iesit enorm. Oamenii nu doar ca au citit, dar au si inteles, lucrurile au iesit la iveala, iar de atunci Sandu si Dragomir se leagana ca doi elefantei pe o pinza de paianjen.

Am vazut ca ieri seful FRF a facut si conferinta de presa cu suporterii. Aceiasi vinovati. Jurnalistii, desigur.

Forta ascunsa a ziarelor
Intr-una din serile trecute, striga sociologul Alin Teodorescu la mine. Nu ne auziseram de un deceniu, de cind conducea IMAS si ziarele romanesti vindeau sute de mii de exemplare. El s-a intors la IMAS, iar ziarele vind, in cazul fericit, zeci de mii de bucati.

Teodorescu se ratoia si avea dreptate. “Nu va dati seama de ce influenta si de ce efect real au ziarele! E foarte mare, mult mai mare decit ce masurati voi cu BRAT-ul! Ziarele sint citate de facebook, pe twitter, din ziare fura site-urile, din ziare sterpelesc televiziunile, din ziare isi fac continut google si yahoo, articolele ziarelor sint imprastiate pe net, pe tablete, pe telefonul mobil si voi ati lasat privirea in jos!'.

Ascultindu-l pe Teodorescu m-am gindit la Ioanitoaia. Nu “ascultindu-l', ca nu-i plac gerunziile.

Reformulez. L-am ascultat pe Teodorescu si m-am gindit la Ioanitoaia, adversarul gerunziilor si ziaristul care nu s-a lasat calcat in picioare de nici un patron, de nici o criza si de nici un om despre care a scris.

Scene cu Sirbu si Ioanitoaia
Imi aduc aminte de sedintele din Pro, din anii ‘90. Scenografia arata mai mereu ca un soi de naveta Enterprise isterica, cu Adrian Sirbu pe post de Picard. Tipa la toata lumea, baga pur si simplu vedetele sub masa, zvirlea cu mere muscate in manageri. De pe margine, ma deranja ca erau muscate.

Un apucat genial care prefera adulatia. Invers decit Ioanitoaia.

Dar niciodata Sirbu nu a ridicat tonul la Ioanitoaia sau, printr-o tranzitivitate ciudata si chiorisa, “talibanii astia ai lui Ovidiu sint periculosi', nu m-a insultat pe mine, cel din dreapta lui Ioanitoaia. A incercat o singura data si i-am pus demisia pe masa. Invatasem de la Ovidiu.

Ziarul facut de talibani l-a ajutat pe Sirbu intr-un moment de mare cumpana financiara pentru el.

Zilele trecute l-a sunat. “Ovidiu, am auzit ca te operezi'.

I-au masurat biroul cu o ruleta
Ziaristul de 67 de ani se uita peste prapastii nevrotice la ce se intimpla azi cu el si cu meseria fara de care n-ar fi intreg.

In viata lui a fost concediat de la ziare, “mi-au interis semnatura si m-au trimis la corectura', a trecut prin crize de bila, de hirtie si acum de inima.

A facut un infarct, are nevoie de doua interventii by pass si, in citeva zile, il va opera un medic roman din Stuttgart, Adrian Ursulescu. Se alinta “fiti atenti cum a fost cind mi-am facut testamentul!'. Se alinta, statistica de succes a interventiilor de acest gen este clara.

Ioanitoaia se alinta si pentru ca e un povestitor teribil. Inainte de a pleca de la Ringier cu totii, reprezentantii locali ai elvetienilor ajunsesera sa-i masoare biroul cu o ruleta. Scena interpretata de el face furori si acum, la a 125-a reprezentatie jucata in redactie.

“Am muncit mult'

Din cind in cind, ne aduce aminte calm ca, din toate redactiile romanesti, singura capabila sa-si bata propriul brand si sa o ia mereu de la zero “am fost noi'. Cica am muncit mult, e singura lui explicatie.

Nu face nici o trimitere la alte cazuri, are doar preferinte in presa, nu invidii.

Face pojar de la solemnitati si suporta mistourile mai bine decit xanaxul, pe care l-a descoperit, o, Sfinte Sisoe!, acum doua saptamini. Serios! A luat Xanax prima oara acum doua saptamini, intr-o epoca in care depresia virstei mijlocii incepe de la 7 ani!

Un iPhone
Se asaza in fata mea, articolul i l-a trimis inainte secretara. Vad pe birou o foaie de hirtie, promisiunea unui origami alb, despre care stiu mereu instinctiv ca e a lui. “Cum ti se pare?'. Nu asteapta nici un compliment. Doar ma fute la cap cu titlul, poate lucra la o virgula un sfert de ora, incremenit ca un calugar in meditatie.

Apoi revine la altele. “Fii atent, jur ca dupa ce ma fac bine nu mai rezolv niciodata cuvinte incrucisate! Doar asta fac acum, nu mai pot sa citesc altceva'.

Ii suna iPhone-ul. Se apleaca sa vada pe ecran cine e, zapacit de icon-urile colorate. Ma uit pe furis la el, e mai palid decit de obicei si, intr-un fel ciudat, nu ma tem deloc, am o certitudine ca va fi bine, o siguranta pe care o resimt rusinos, aproape ca o desensibilizare. Incerc sa inteleg de unde vine, imi e un pic ciuda ca sint asa de zen. Pentru prima oara ca el.

Si o raza de soare
Apropo de zen.

Ultima pagina a biografiei lui Steve Jobs. In gradina casei sale, invelit cu o patura, Steve ii povesteste lui Isaacson ce a simtit intr-o calatorie initiatica in Tibet pe cind era tinar.

Biograful, jurnalist si el, noteaza. “Pentru asiatici, moartea e o trecere'. Disparitia e doar cufundarea moale intr-o realitate mai vasta, viziune ce ar trebui sa ne linisteasca si sa ne impace, povesteste Steve.

Numai ca, observa el, cind imbatrinesti, te gindesti ca daca nu-i asa?! Daca nimic nu are sens, daca Dincolo nu mai e nimic si toata viata a fost asa, ca un click din degete, ca o tresarire electrica dictata de un banal intrerupator? Se potriveste cu alta vorba favorita a lui Ioanitoaia: “Singurul defect al vietii e ca e scurta'.

In fata mea, prins in lumina tare a redactiei, barbatul acesta nebarbierit riciie cu destul pe ecranul telefonului. In gradina, o raza de soare cade pe fata lui Steve Jobs.

Poate ca viata nu e totusi doar un simplu click. “De aceea n-am pus niciodata butoane de on-off la produsele Apple pe care le-am inventat'.

Sursa: tolo.ro

×