Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aşa cum am mai scris, Summit-ul NATO se prezintă ca un test decisiv
pentru autorităţile noastre. Un test ce nu se referă la organizarea
fără fisură a Summit-ului, ci la organizarea în aşa fel încât
interesele cetăţenilor să nu fie serios afectate. ● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Ce e prostituţia? ● Lucian Avramescu: Şi preşedintele s-a dat lovit cu bricheta ● Adrian Severin: România la Summit-ul NATO● Ilie Şerbănescu: Să evităm autocondamnarea! ● Dan Dumitrescu: A fost sau n-a fost?
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Ce e prostituţia? ● Lucian Avramescu: Şi preşedintele s-a dat lovit cu bricheta ● Adrian Severin: România la Summit-ul NATO● Ilie Şerbănescu: Să evităm autocondamnarea! ● Dan Dumitrescu: A fost sau n-a fost?
Prăpastia dintre dictatură şi democraţie trebuie căutată, înainte de toate, în atitudinea faţă de cetăţean. În democraţia adevărată, interesul cetăţeanului trece înaintea tuturor altor interese. Sunt rare cazurile când autorităţile sacrifică interesul cetăţeanului pe altarul altor interese. E vorba, de regulă, de interesul naţional. Dar şi atunci, fiind vorba de pericole reale care ameninţă o ţară, democraţiile sacrifică anumite interese ale cetăţeanului de dragul unor interese care sunt, în ultimă instanţă, tot ale cetăţeanului. În cazul pericolului terorist, de exemplu, democraţiile pun la îndoială anumite interese ale cetăţeanului de dragul unor interese tot ale cetăţeanului: cel de a trăi, de a nu i se prăpădi avutul. Dictatura împinge în plan secund interesul cetăţeanului. Dacă un dictator vrea să-şi facă o glorie dintr-un conflict cu un stat vecin, interesele cetăţeanului sunt imediat puse în discuţie.
Aşa cum am mai scris, Summit-ul NATO se prezintă ca un test decisiv pentru autorităţile noastre. Un test ce nu se referă la organizarea fără fisură a Summit-ului, ci la organizarea în aşa fel încât interesele cetăţenilor să nu fie serios afectate. Se respectă însă această regulă de aur a democraţiei în România acestor zile?
Fireşte că nu.
Toţi cei care au criticat inimaginabilele restricţii de circulaţie s-au referit la nervii produşi conducătorilor auto. Limitând efectele manierei autoritariste de a pregăti Summit-ul doar la nervii conducătorilor auto, riscăm să nu înţelegem adevărata dimensiune a atitudinii autorităţilor. În România domneşte economia de piaţă. Asta înseamnă că în aceste zile premergătoare Summit-ului, dar şi în cele din timpul desfăşurării sale, o mare parte a bucureştenilor trebuie să-şi câştige existenţa sub legile de fier ale economiei de piaţă. Companiile şi firmele private au nevoie ca angajaţii să ajungă la timp la serviciu. Dar nu numai atât. Ca în orice economie de piaţă, mijloacele auto ale companiilor şi firmelor private trebuie să facă transporturi de-a lungul şi de-a latul Bucureştilor. Restricţiile de circulaţie obligă aceste mijloace să facă drumuri mai lungi, ba chiar uneori, să întârzie pe traseu. Cine plăteşte pagubele produse proprietarilor de firme private? Nici pentru bugetari nu e simplu.
În perioada Summit-ului ei trebuie să stea acasă. Urmează să recupereze însă aceste zile. Un cetăţean în capitalism îşi planifică însă zilele de odihnă. Guvernul, iată, îl obligă să se odihnească în timpul săptămânii. După care acelaşi guvern îl obligă să vină la serviciu în zilele de week-end. Cetăţeanul se pomeneşte astfel cu nişte zile în care trebuie să taie frunză la câini pe acasă (nici măcar la televizor nu se poate uita, pentru că la televizor se vorbeşte tot despre Summit!). În schimb, în zilele pe care el le programase pentru odihnă, trebuie să vină la serviciu.
Doi primari de sector năstruşnici au interzis vânzarea băuturilor alcoolice în zonele legate de desfăşurarea summit-ului. Mulţi s-au amuzat de prostia asta, întrebându-se prin ce vor destabiliza Summit-ul cei care vor bea un pahar în plus. Puţini au sesizat însă că proprietarii de prăvălii care vând băuturi alcoolice vor fi păgubiţi. Cine îi despăgubeşte?
Guvernul a alocat suma de 26 de milioane de euro pentru Summit. Sunt bani din taxele şi impozitele date de cetăţeni. De ce 26 şi nu 20 sau 10 milioane de euro? Câte din cheltuielile care se fac erau absolut necesare? Nu trebuia, oare, ca înainte de a scoate banii ăştia de la buget, guvernul să se întrebe dacă nu cumva una dintre misiunile sale e aceea de a cheltui banul public cu folos, şi nu de a-l risipi? Jurnaliştii străini cu care am stat de vorbă mi-au spus că, în astfel de ocazii, în Occident, măsurile de securitate se definesc prin:
1) limitare în timp, pentru a nu stânjeni viaţa cotidiană.
2) subtilitatea forţelor de ordine, pentru a nu brutaliza cetăţenii.
La noi însă e invers. Restricţiile de circulaţie au fost impuse cu o săptămână înainte, în loc să fie introduse cât mai aproape de ziua sosirii oaspeţilor. Forţele de ordine, mai ales cele întruchipate de jandarmi (despre primitivismul de flăcăi aduşi de la coada vacii al jandarmilor mă voi ocupa într-un alt comentariu), se străduiesc din răsputeri să fie cât mai grosolane. De ce se întâmplă altfel la noi decât în Occident?
Pentru că, spre deosebire de Occident, la noi, democraţia nu e un stil de viaţă pentru autorităţi. Altfel spus, tot ceea ce se numeşte la noi democraţie e o faţadă care ascunde adevărata esenţă a autorităţilor: cea dictatorială. Se spune că, în România, democraţia e ireversibilă. Aiurea! Ar fi suficientă ivirea unui pretext pentru ca dictatura să revină în doi timpi şi trei mişcări. Pentru că dictatura sacrifică interesele cetăţenilor invocând interese înalte. Nu e invocat azi interesul ca România să fie gazda măreţului Summit NATO pentru punerea la îndoială a intereselor cetăţenilor?!
Aşa cum am mai scris, Summit-ul NATO se prezintă ca un test decisiv pentru autorităţile noastre. Un test ce nu se referă la organizarea fără fisură a Summit-ului, ci la organizarea în aşa fel încât interesele cetăţenilor să nu fie serios afectate. Se respectă însă această regulă de aur a democraţiei în România acestor zile?
Fireşte că nu.
Toţi cei care au criticat inimaginabilele restricţii de circulaţie s-au referit la nervii produşi conducătorilor auto. Limitând efectele manierei autoritariste de a pregăti Summit-ul doar la nervii conducătorilor auto, riscăm să nu înţelegem adevărata dimensiune a atitudinii autorităţilor. În România domneşte economia de piaţă. Asta înseamnă că în aceste zile premergătoare Summit-ului, dar şi în cele din timpul desfăşurării sale, o mare parte a bucureştenilor trebuie să-şi câştige existenţa sub legile de fier ale economiei de piaţă. Companiile şi firmele private au nevoie ca angajaţii să ajungă la timp la serviciu. Dar nu numai atât. Ca în orice economie de piaţă, mijloacele auto ale companiilor şi firmelor private trebuie să facă transporturi de-a lungul şi de-a latul Bucureştilor. Restricţiile de circulaţie obligă aceste mijloace să facă drumuri mai lungi, ba chiar uneori, să întârzie pe traseu. Cine plăteşte pagubele produse proprietarilor de firme private? Nici pentru bugetari nu e simplu.
În perioada Summit-ului ei trebuie să stea acasă. Urmează să recupereze însă aceste zile. Un cetăţean în capitalism îşi planifică însă zilele de odihnă. Guvernul, iată, îl obligă să se odihnească în timpul săptămânii. După care acelaşi guvern îl obligă să vină la serviciu în zilele de week-end. Cetăţeanul se pomeneşte astfel cu nişte zile în care trebuie să taie frunză la câini pe acasă (nici măcar la televizor nu se poate uita, pentru că la televizor se vorbeşte tot despre Summit!). În schimb, în zilele pe care el le programase pentru odihnă, trebuie să vină la serviciu.
Doi primari de sector năstruşnici au interzis vânzarea băuturilor alcoolice în zonele legate de desfăşurarea summit-ului. Mulţi s-au amuzat de prostia asta, întrebându-se prin ce vor destabiliza Summit-ul cei care vor bea un pahar în plus. Puţini au sesizat însă că proprietarii de prăvălii care vând băuturi alcoolice vor fi păgubiţi. Cine îi despăgubeşte?
Guvernul a alocat suma de 26 de milioane de euro pentru Summit. Sunt bani din taxele şi impozitele date de cetăţeni. De ce 26 şi nu 20 sau 10 milioane de euro? Câte din cheltuielile care se fac erau absolut necesare? Nu trebuia, oare, ca înainte de a scoate banii ăştia de la buget, guvernul să se întrebe dacă nu cumva una dintre misiunile sale e aceea de a cheltui banul public cu folos, şi nu de a-l risipi? Jurnaliştii străini cu care am stat de vorbă mi-au spus că, în astfel de ocazii, în Occident, măsurile de securitate se definesc prin:
1) limitare în timp, pentru a nu stânjeni viaţa cotidiană.
2) subtilitatea forţelor de ordine, pentru a nu brutaliza cetăţenii.
La noi însă e invers. Restricţiile de circulaţie au fost impuse cu o săptămână înainte, în loc să fie introduse cât mai aproape de ziua sosirii oaspeţilor. Forţele de ordine, mai ales cele întruchipate de jandarmi (despre primitivismul de flăcăi aduşi de la coada vacii al jandarmilor mă voi ocupa într-un alt comentariu), se străduiesc din răsputeri să fie cât mai grosolane. De ce se întâmplă altfel la noi decât în Occident?
Pentru că, spre deosebire de Occident, la noi, democraţia nu e un stil de viaţă pentru autorităţi. Altfel spus, tot ceea ce se numeşte la noi democraţie e o faţadă care ascunde adevărata esenţă a autorităţilor: cea dictatorială. Se spune că, în România, democraţia e ireversibilă. Aiurea! Ar fi suficientă ivirea unui pretext pentru ca dictatura să revină în doi timpi şi trei mişcări. Pentru că dictatura sacrifică interesele cetăţenilor invocând interese înalte. Nu e invocat azi interesul ca România să fie gazda măreţului Summit NATO pentru punerea la îndoială a intereselor cetăţenilor?!
