Timpul inflatiei, timpul somajului

Multe tari, de-a lungul anilor, au avut sansa de a alege: ori inflatie, ori somaj. Statele dezvoltate au preferat, de cele mai multe ori, sa „controleze" inflatia. Chiar daca pretul a fost somajul de masa.

Statisticile sunt totusi incurajatoare. Inflatia a intrat in picaj. S-a transformat in dezinflatie. Somajul e in scadere. Dar persista inca un climat periculos, cu evidente simptome de exacerbare a componentei psihologice a cresterii preturilor si a incorsetarii pietei muncii.

In plus, dainuie teama ca scaderea inflatiei ar putea fi platita cu o noua explozie a somajului. Idee sustinuta de multi specialisti din Vest si din Est. Influentati de doua exemple „clasice", din anii ’70-’80: Marea Britanie si Franta. De atunci insa a trecut mult timp. S-a schimbat si practica, s-a schimbat si teoria. Viata a dovedit ca o reducere a inflatie nu are neaparat ca urmare cresterea somajului dupa catva timp. Dimpotriva, combaterea inflatiei pe termen mediu constituie cea mai buna garantie a mentinerii locurilor de munca.

N-avem, asadar, de ales. Solutia noastra: sa depasim timpul inflatiei. Mai ales ca romanii s-au saturat de preturile cataratoare. Si suporta tot mai greu cursa dementa a inflatiei, chiar daca nu se mai alearga la galop, ci la trap.

Vor fi voci care vor spune: se scumpeste energia, n-are cum sa scada inflatia. Ei bine, are cum. Daca managerii se vor repezi, in toate intreprinderile, asa cum se petrec lucrurile intr-o economie normala, sa anunte masuri economice menite sa determine preluarea fara socuri, in costuri, a noilor facturi. Daca ar mobiliza in acest scop echipe complexe de cercetare-proiectare si ar alerta departamentele de executie. Nimeni, de la managerul general pana la ultimul muncitor salariat, neavand liniste pana cand toate influentele scumpirilor s-ar „topi" in costuri. Fara socuri.

La noi insa, de 14 ani incoace, toti se reped sa ne ameninte ca vom plati mai mult, mult mai mult. Nu doar benzina. Nu doar energia. Ci si transporturile, si painea, si laptele, si carnea, si imbracamintea, si automobilele. Fara sa se intrebe nimeni, cu fireasca nedumerire, ce fel de specialisti sunt cei care nu stiu sa faca decat simple adunari, sa adauge diferentele in plus la benzina, la electricitate si sa obtina noi costuri, umflate, care sa fie regasite apoi in preturi de consum mai mari. Si, in consecinta, intr-un surplus de inflatie.

Avem insa o sansa: in economie se formeaza deja o masa critica de schimbare. Incepe sa fie favorizat un raport optim intre castiguri si pierderi. Inflatia va fi lovita cu politici monetare, fiscale, salariale, structurale si vom scapa de ea.

Mai complicat e cu somajul. Acum, reformele structurale nu mai pot intarzia. Altfel, economia nu va scapa de poverile pe care le duce in spate: supracapacitati de productie nefolosite sau rau folosite; nenumarate structuri de cost supraincarcate, fie din cauza consumurilor exagerate, fie reprezentand pretul risipei de resurse, al gestiunilor frauduloase si al incompetentei; scheme de personal supraponderale, care constituie una din franele care tin in loc productivitatea. Intreprinderile statului, cu putine exceptii, n-au aratat pana in prezent o prea mare preocupare pentru performanta. Timidele incercari facute in acest sens au fost socotite medicamente amare. Si au fost vomitate. Sunt tinte care incep sa fie puse in evidenta. Dar pentru a fi ochite va fi nevoie de arma cea mai eficace: libera concurenta economica.

Prin 2006-2007, probabil, cand vom privi inapoi, spre anii ’90 si chiar spre prima jumatate a deceniului in curs, vom spune: „Atunci, in timpul inflatiei"… Vom continua sa suferim insa timpul somajului.