Tîrgul de păsări şi animale

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
E duminică pe la amiază. Forfota a mai scăzut. Marile afaceri s-au încheiat. S-a vîndut astfel un porumbel călător despre care stăpînul pretinde că poate duce şi e-mail-uri dacă îţi cade cumva internetul. L-a cumpărat cu o sumă înspăimîntătoare un tip a cărui vilă de vacanţă e într-o zonă în care curentul electric se întrerupe destul de des.

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Moto: "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul‘‘ - Mircea Badea

După ce-ai depăşit tradiţionala benzinărie de la intrarea în orice oraş mai acătării, treci pe lîngă blocurile ANL, spoite într-un albastru gros, convingător şi cu balcoanele transformate în uscătorii, laşi în urmă stadionul municipal, pe al cărui teren cîţiva vlăjgani dresează o minge şi, dacă ai timp de pierdut, faci la stînga pentru a da o raită prin Tîrgul de păsări şi animale. Străbaţi noroaiele pieţei Unirea cea Mare, mărginite de tejghele reci şi murdare, traversezi o stradă cu şine de tramvai, în care se descarcă, dintr-un camion rablagit, varză murată şi ajungi la tîrg. Tîrgul e alcătuit dintr-o incintă dotată cu tejghele de piatră şi, în unele locuri, cu alcătuiri din tablă ruginită.

E duminică pe la amiază.
Forfota a mai scăzut. Marile afaceri s-au încheiat. S-a vîndut astfel un porumbel călător despre care stăpînul pretinde că poate duce şi e-mail-uri dacă îţi cade cumva internetul. L-a cumpărat cu o sumă înspăimîntătoare un tip a cărui vilă de vacanţă e într-o zonă în care curentul electric se întrerupe destul de des. Au rămas în tîrg, am zice, doar ciurucurile. Pe tejghelele de piatră pot fi văzute colivii cu papagali isteţi şi scatii vioi. Proprietarii lor trag vîrtos din sticla de ţuică. Par a fi veniţi aici, în tîrg, nu atît pentru a vinde ceva, cît pentru a găsi un tovarăş de secărică. Mai la margine se vînd iepuri. Toată lumea, trecînd pe lîngă ei, simte nevoia să-i giugiulească. Acelaşi sentiment se manifestă cu putere şi în cazul şoarecilor. Numai că aceştia sînt îndrăgiţi doar de la distanţă. Un cocoş supus vînzării calcă ţanţoş pe tejghea. Proprietarul lui asistă la cumpărarea unui şarpe de casă. Printre tarabe umblă puştani cu fes şi priviri suspecte. Nu e prea clar dacă vor să cumpere sau să fure.

La intrarea în tîrg, pe calea ferată, se vînd cîini.
Întîlneşti cîini de toate felurile. Căţeii se vînd direct de la pieptul proprietarului, care-şi ţine marfa, cu ochi şi urechiuşe, sub cojocul călduros. Prin deschizătură te urmăresc priviri dureros resemnate, tipice tuturor celor care nu sînt stăpîni pe soarta lor. Cîinii lupi se foiesc în lese. Sînt nemaipomenit de ageri şi nemaipomenit de agitaţi. Ici-colo, vezi cîte un cîine de rasă pus în vînzare, de obicei, de un ins spilcuit, cu căciulă de astrahan şi cojoc turcesc.

Brusc, se stîrneşte agitaţie. O doamnă vinde dintr-o Lada pui de doberman. Numai că, iată, se iveşte la orizont un tren de manevră. Cu faimoasa locomotivă: mică, nervoasă şi scoţînd, din cînd în cînd, un şuier adînc. Mare emoţie! şoferul Ladei şi soţul doamnei nu sînt de găsit. şi trenul riscă să agaţe, în trecere pe acolo, o parte a maşinii. Cu pui de doberman cu tot. Doamna se dă de ceasul morţii. Lumea din jur se agită inutil. Se avansează diferite variante de salvare, se schiţează chiar şi gesturi. Între timp, şirul de vagoane se scurge, liniştit, şi scîrţîind pe lîngă Lada cu dobermani.
Fără s-o atingă.