x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tom si telefonul (Jerry lipseste, mai incercati la toamna)

Tom si telefonul (Jerry lipseste, mai incercati la toamna)

19 Mai 2005   •   00:00

Daca maine Uniunea Europeana sau Congresul SUA ar da o lege de interzicere a mous-ilor pentru calculatoare, urmarea ar fi cu siguranta o revolutie in 24 de ore.

Unii dintre noi isi aduc aminte cu nostalgie de zilele PC-urilor 286 - cand mouse-ul era optional, iar cei mai multi dintre ulilizatori il respingeau cu mandrie: "pot sa scriu cateva instructiuni pe tastatura mult mai repede decat sa ma complic cu jucaria aia!" Dar chiar si baietii astia de cartier virtual nu mai pot trai azi fara mouse. Ei bine, treaba asta se intampla totusi, insa marketingul ne-a orbit si n-o mai vedem. In buzunarul celor mai norocosi dintre noi zace un aparat care striga disperat dupa un mouse, sobolan, nutrie sau orice alt rozator. E vorba de micile computere existente in telefoanele noastre si care se apropie rapid de functionalitatea unor PC-uri. Toate au deja ecrane cu la fel de multe iconite si meniuri complicate, insa mouse-ul ia-l de unde nu-i!

Cea mai apropiata unealta care il imita e stylusul, un fel de pix cu care scrii pe un ecran tactil. Are aproape aceeasi precizie ca mouse-ul, e mult mai usor de pierdut si zgarie pana la urma ecranul, orice ai face - mai ales intr-un oras plin de praf ca Bucurestiul. El e prezent in aparatele cele mai scumpe - iar luxul asta nu pare deloc sa coboare sub stacheta de 20 de milioane. Restul trebuie sa se multumeasca cu un soi de joystick sau pur si simplu o tasta cu patru directii, cu care navighezi incet si enervant in meniul complicat al telefonului.

Ca sa facem o analogie cu masinile, ar fi ca si cum ai avea dreptul la volan abia la 20 de mii de euro pret CIP, iar masinile populare de sub baremul asta s-ar livra standard cu o carma, pe care ai manevra-o, asudand, din portbagaj. Ca si cum televizoarele s-ar livra fara telecomanda si cu butonul de schimbat canalele pe spate. Ca si cum aparatul de ras ar avea un maner format dintr-un arc extrem de flexibil... Cam asta e genul de frustrare de care ai parte in momentul in care incepi - de exemplu - sa navighezi prin Internet folosind un telefon semiinteligent, cu browser (poate ma repet, ma scuzati, ma sufoca indignarea), insa fara mouse! Multa vreme producatorii de telefoane s-au intrebat de ce n-a mers WAP - ul, un fel de Internet redus la schelet, fara poze, dar cu oarece informatie. Ca utilizator precoce, am o explicatie: trebuia sa apesi de zece ori aceeasi tasta ca sa selectezi un link, dupa care alta tasta ca sa-l accesezi. Exact asta se intampla acum cu Net-ul pe telefoanele inteligente, dar fara macar o imitatie de mouse - e ca si cum ai incerca sa mananci ciorba cu furculita... Pentru toamna asta Nokia, Sony Ericsson si Motorola au anuntat familii noi de produse - intre care multe se lauda cu ecrane mari si sisteme de operare avansate. Dupa cum arata pozele, am o banuiala sinistra: viitorul apartine bataturilor. Pe varful degetelor.

×
Subiecte în articol: editorial