x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Topaind cu o babuta in lift

Topaind cu o babuta in lift

10 Mai 2005   •   00:00
MISTOCAREALA adesea joasa, practicata de Traian Basescu in conditia sa mai veche de deputat, de ministru si de primar, se intoarce impotriva-i acum, cand poarta haina sobrietatii prezidentiale. Gazetarii, cu care n-a tinut niciodata distanta, ii comenteaza activitatile oficiale intr-un continuu contra-misto, cu o iritare la jumatatea distantei dintre un drept si o frustrare: "Pai, bine, nea Basescule, nu ne bateam noi pe burta, iar azi te tii solemn, hai?!!". Unii confrati au o tafna, in tot ce scriu despre presedinte, care le discrediteaza opiniile. Dar cum sa si-o reprime, daca-s convinsi ca Basescu e obligat sa le fie, si in acest nou rol, accesibil? Ce presedinte, dom’le, pare sa spuna permanenta lor excitatie critica, parca noi nu stim cine e omul? Nu-i presedintele tarii, e Basescu!

ILONA - chelnerita fasneata pe care patronul o trimitea in camera de hotel a cate unui client mai simandicos. Dimineata, cand trebuia sa-si traga pe ea chilotii si sa plece, Ilona il intreba pe client, cu aceeasi zambitoare ipocrizie profesionala: "Mai serviti?".

UN FOTBALIST e la sfarsitul carierei. Un crainic al meciului sau de retragere spune ca are mai bine de doua sute de partide in prima divizie. Iar mie faptul imi pare straniu, intrucat ma sesizez de numele lui pentru prima oara. Si ma intreb: oare ce idei s-ar pune in miscare in mintile noastre daca pe toti jucatorii unei formatii fruntase i-ar chema Marin Constantin, Ion Marin, Ion Constantin, Gheorghe Ion, Gheorghe Marin, Nicolae Constantin, Nicolae Gheorghe, Stefan Nicolae, Gheorghe Stefan, Ion Stefan si Stefan Marin?

TALENTUL INVERS - la omul care, la aceeasi cheltuiala, cumpara tot ce-i mai prost. Si nu fiindca ar fi un pervers al pietii ieftine, ci pentru ca nu crede ca s-ar gasi, la cati bani are el de dat, si ceva bun. Cumpara in pierdere, ca nu cumva sa i se altereze convingerea ca totul e o mare inselatorie. Intre convingeri si un trai mai bun, alege convingerile, deoarece din partea lor nu mai are surprize.

IN BLOCURILE VECHI, unde si lifturile-s vechi, ar trebui sa existe instructiuni de cum trebuie folosite. Urc intr-un astfel de lift hodorogit cu o batranica, o intreb la ce etaj merge si apas pe buton. Dar liftul nu porneste si doamna, care are cam 70 de ani, incepe sa topaie. "Trebuie sa sarim - imi zice ea - , altfel nu face contact." Si uite asa, eu si o babuta vioaie sarim in lift ca apucatii.

UN FOARTE ELEGANT "Manual de masaj sexual pentru femei inteligente". In librarii, chiar si femeile care ar vrea sa-l rasfoiasca si sa-l cumpere pastreaza distanta si se uita la carte cu coada ochiului. Nu faptul ca e un manual de sex le retine, ci precizarea "inteligente". Sexul intereseaza pe toata lumea, deci n-ar fi o problema. Dar de indata ce iei cartea in mana, oamenii din jur incep sa se intrebe: o fi cu adevarat inteligenta sau e o toanta? Si e normal sa se intrebe, fiindca manuale de masaj sexual pentru femei proaste inca nu s-au scris.

×
Subiecte în articol: editorial