Este la moda, draga! Ce nu intelegi? Esti prost sau ce?... Metafizic vorbind, nu e nici un fel de problema. Metafizica rezolva tot, aplaneaza orice conflict, transferurile se rezolva prin transfer. Nu mai exista probleme, ci idei, punct! De ce sa mai amesteci si carnea in asta?!, e degradant pentru valoarea noastra... a ideii in sine.
Ideile nu au nevoie de respiratie. Se pot lipsi si chiar o fac bucuroase, de o alta idee, ideatic reprezentata prin alte idei doar ca de rang inferior: acelea de trup, de carne, de suferinta, de vise, de aspiratii, de victorii, de infrangeri, de lacrimi, de bucurie, de tristete... etc...
Ce? Ai sentimente?!... doar nu!... Crezi ca te indepartezi prea tare de definitiile unui om?! Ce idee... auzi , cata ignoranta!... pur si simplu SUPERFICIAL! Ideea nu are miros, e perisabila, e drept, dar numai contextualizata de o alta idee... mai de valoare...
Nu! E clar: Nu intelegi nimic!... Metafizica....insa...
Nu trebuie sa cobori valoarea discursului, a conversatiei.. E simplu si mai ales nu te implica cu nimic. E un etaj mai superior al intelegerii. Of!...
Nu inteleg de ce tii tu sa amesteci imputitul cotidian in asta...
Nu ai ce cauta in social! e cah... Vocea ta e de acum ascultata doar de ingeri, de tot seninul cerului instelat pe care doar tu il vezi din varful smochinului...
Restul sunt niste speculanti amarati...
Cum?!, pentru cine pregatesti lumea, ce ramane in urma ta?! - Ce vulgar!,brrrr... vai draga, cum se poate... stii?, ideile sunt altceva... Valorile unei zile sterse din constiinta romanilor?!!!... 21 Decembrie si cimitirele acelei zile?!... Implicare... ce-ti veni?!... Copiii din acele cimitire?!... ce-i asta?: Nu vrei sa ti se nasca propriul copil intr-un cimitir... sau mai rau sa traiasca intr-unul... si eu care credeam ca esti de-al nostru!... aveai potential draguta... ce pacat... mare pacat... Noi suntem premiantii Romaniei, vocile ei, constiintele ei, verbele si vertebrele ei! Cum sa coboram in agora?!... Cum?! Cum sa ne amestecam iar si iar cu rahatul cotidian? Am incercat de vreo doua, trei ori cu taraba, dar nu prea ne-a iesit, ba mai rau, am iesit tare sifonati de acolo. Avem aici un turn si ne-am retras a toate stiutori si a toate clar vazatori. Facem si noi cate ceva de aici, sa stii! Punem ideile in cuvinte, in carti... si ce daca nu le poarta o respiratie?, aud?!..
Noi, insa... metafizica...
E clar: Nu intelegi nimic si pace! E bine, e caldut aici, iar fetidul nu ne sacaie... e doar o idee - nu-i asa?... fetidul. Aici nu sunt alte mirosuri pestinentiale afara de ale noastre, scabrosul social nu ne ajunge, nu poate patrunde pana aici! Noi suntem IDEE!
Nu te speria si nu fi atat de dezamagit. Nici nu stii ce lucruri minunate se pot aranja si chiar face cu fildesul asta... Doar trebuie sa cunosti pe cineva care sa cunoasca pe altcineva... E simplu!, ce nu intelegi?!!!
Citește pe Antena3.ro