Afacerea Remeş Mureşan a compromis DNA (dovedit ca instrument politic), TVR şi, in general, statul de drept. Scopul presupus: compromiterea PNL şi a PNŢCD. Justifică un asemenea scop electoral pagubele uriaşe aduse Justiţiei şi TVR? Evident nu.
Afacerea Remeş Mureşan e ca şi incheiată. In stil dămboviţean, fireşte. Nici unul dintre cei care au incălcat legea sau deontologia de gazetar n-a fost nici măcar mustrat, d-apoi sancţionat. Ceea ce inseamnă că s-a dat verde unei noi golănii, văzute pănă acum imposibilă. Mulţi analişti sunt de părere că Traian Băsescu, artizanul acestei diversiuni, şi-a atins scopul. Compromiterea Partidului Naţional Liberal şi a PNŢCD, sub semnul mandatului primit, după parvenirea la Cotroceni, de la forţele obscure interesate in scoaterea din viaţa politică a partidelor istorice. Din acest punct de vedere, Ana Pauker are motive să bea şampanie acolo unde se află acum: pe lumea cealaltă. Ceea ce n-au reuşit tovarăşii sovietici prin procesele din anii stalinismului şi slugile lor din politica şi presa romănească au reuşit Traian Băsescu şi TVR. Nu ştim dacă diversiunea va afecta atăt de grav PNL şi PNŢCD. Ştim insă că afacerea Remeş Mureşan are şi nişte efecte colaterale, la care nu-i exclus ca autorii să nu se fi găndit.
Astfel:
1) Dacă PNL şi PNŢCD au ieşit din afacerea cu imaginea de formaţiuni ale corupţilor, atunci principalul beneficiar al tărăşeniei e PSD.
Pănă acum, PSD trecea drept partidul corupt din Romănia zilelor noastre. Dacă şi PNL şi PNŢCD sunt partide corupte, ceva din povara care apasă asupra imaginii PSD trece pe umerii PNL şi PNŢCD. Electoratul Alianţei D.A. votase impotriva PSD in numele luptei impotriva corupţiei. Se admisese că PSD e un partid excelent in administrarea ţării, dar că, din nenorocire, e intruchiparea corupţiei. Dacă şi alte formaţiuni sunt corupte, atunci criteriul corupt-necorupt işi diminuează impactul electoral. Noua şi abjecta diversiune poate fi considerată drept o albire a PSD in perspectiva alianţei cu Partidul Democrat. Dăndu-şi măna in compromiterea PNL şi a PNŢCD, formaţiuni care au luptat impotriva FSN-ului din care făcea parte şi Traian Băsescu, PSD şi PD nu vor avea probleme in refacerea FSN. Evident, sub conducerea lui Traian Băsescu, politicianul care suferă de complexul puterii lui Ion Iliescu in primii ani postdecembrişti.
2) Impotriva corupţiei din PSD a luptat din răsputeri, in campania electorală, PNL. Dacă PNL e un partid de corupţi, intreaga campanie a Alianţei apare profund demagogică. Această campanie n-a fost dusă doar de PNL, ci şi de PD.
Admiţănd că regizorii afacerii au vrut să infunde doar PNL, va fi greu de explicat pentru PD cum a stat umăr la umăr cu un partid corupt.
3) PNL şi PNŢCD, Acţiunea Populară au acuzat regimul Traian Băsescu de poliţie politică. Electoratul educat e sensibil la incălcarea intimităţii prin interceptarea telefoanelor şi filmarea discretă.
Pănă la difuzarea filmului, nici un romăn n-a avut imaginea a ceea ce inseamnă să fii spionat in stil securistic. Desigur, Traian Băsescu ar putea susţine că aceste incălcări grave ale intimităţii s-au făcut in numele luptei impotriva corupţiei. Da, dar:
a) Imaginea unor oameni supravegheaţi in gesturile lor intime e atăt de şocantă, incăt face ineficient dictonul: scopul scuză mijloacele.
b) Faptele celor urmăriţi nu sunt atăt de cumplite, incăt să justifice supravegherea de tip poliţienesc.
Pentru electoratul de tip Gigel de la Sculărie, actualmente bodyguard la Sorin Ovidiu Văntu, s-ar putea ca spionarea să nu fie atăt de şocantă. Pentru electoratul format din funcţionari publici, politicieni, jurnalişti, aceste imagini sunt infricoşătoare. Fie şi prin găndul că fiecare dintre cei ce ocupă o funcţie in administraţie s-ar putea trezi cu astfel de pocinoage.
4) Cănd a ajuns dictator, Majestatea Sa, Carol al II-lea, l-a arestat, condamnat şi executat pe Corneliu Zelea Codreanu. Călcănd in picioare toate normele justiţiei. Au fost analişti care au susţinut că grava compromitere a statului de drept se justifica prin scopul presupus: salvarea Romăniei de la pericolul legionar.
Au fost şi analişti şi sunt, la ora actuală, istorici, printre care se numără şi subsemnatul, care susţin că scopul nu scuză mijloacele intr-o societate modernă. Să admitem insă că pericolul legionar justifica brutalităţile lui Carol al II-lea. Afacerea Remeş Mureşan a compromis DNA (dovedit ca instrument politic), TVR şi, in general, statul de drept. Scopul presupus: compromiterea PNL şi a PNŢCD. Justifică un asemenea scop electoral pagubele uriaşe aduse Justiţiei şi TVR? Evident nu. Ce contează insă cănd e vorba despre interesul lui Traian Băsescu?!
Astfel:
1) Dacă PNL şi PNŢCD au ieşit din afacerea cu imaginea de formaţiuni ale corupţilor, atunci principalul beneficiar al tărăşeniei e PSD.
Pănă acum, PSD trecea drept partidul corupt din Romănia zilelor noastre. Dacă şi PNL şi PNŢCD sunt partide corupte, ceva din povara care apasă asupra imaginii PSD trece pe umerii PNL şi PNŢCD. Electoratul Alianţei D.A. votase impotriva PSD in numele luptei impotriva corupţiei. Se admisese că PSD e un partid excelent in administrarea ţării, dar că, din nenorocire, e intruchiparea corupţiei. Dacă şi alte formaţiuni sunt corupte, atunci criteriul corupt-necorupt işi diminuează impactul electoral. Noua şi abjecta diversiune poate fi considerată drept o albire a PSD in perspectiva alianţei cu Partidul Democrat. Dăndu-şi măna in compromiterea PNL şi a PNŢCD, formaţiuni care au luptat impotriva FSN-ului din care făcea parte şi Traian Băsescu, PSD şi PD nu vor avea probleme in refacerea FSN. Evident, sub conducerea lui Traian Băsescu, politicianul care suferă de complexul puterii lui Ion Iliescu in primii ani postdecembrişti.
2) Impotriva corupţiei din PSD a luptat din răsputeri, in campania electorală, PNL. Dacă PNL e un partid de corupţi, intreaga campanie a Alianţei apare profund demagogică. Această campanie n-a fost dusă doar de PNL, ci şi de PD.
Admiţănd că regizorii afacerii au vrut să infunde doar PNL, va fi greu de explicat pentru PD cum a stat umăr la umăr cu un partid corupt.
3) PNL şi PNŢCD, Acţiunea Populară au acuzat regimul Traian Băsescu de poliţie politică. Electoratul educat e sensibil la incălcarea intimităţii prin interceptarea telefoanelor şi filmarea discretă.
Pănă la difuzarea filmului, nici un romăn n-a avut imaginea a ceea ce inseamnă să fii spionat in stil securistic. Desigur, Traian Băsescu ar putea susţine că aceste incălcări grave ale intimităţii s-au făcut in numele luptei impotriva corupţiei. Da, dar:
a) Imaginea unor oameni supravegheaţi in gesturile lor intime e atăt de şocantă, incăt face ineficient dictonul: scopul scuză mijloacele.
b) Faptele celor urmăriţi nu sunt atăt de cumplite, incăt să justifice supravegherea de tip poliţienesc.
Pentru electoratul de tip Gigel de la Sculărie, actualmente bodyguard la Sorin Ovidiu Văntu, s-ar putea ca spionarea să nu fie atăt de şocantă. Pentru electoratul format din funcţionari publici, politicieni, jurnalişti, aceste imagini sunt infricoşătoare. Fie şi prin găndul că fiecare dintre cei ce ocupă o funcţie in administraţie s-ar putea trezi cu astfel de pocinoage.
4) Cănd a ajuns dictator, Majestatea Sa, Carol al II-lea, l-a arestat, condamnat şi executat pe Corneliu Zelea Codreanu. Călcănd in picioare toate normele justiţiei. Au fost analişti care au susţinut că grava compromitere a statului de drept se justifica prin scopul presupus: salvarea Romăniei de la pericolul legionar.
Au fost şi analişti şi sunt, la ora actuală, istorici, printre care se numără şi subsemnatul, care susţin că scopul nu scuză mijloacele intr-o societate modernă. Să admitem insă că pericolul legionar justifica brutalităţile lui Carol al II-lea. Afacerea Remeş Mureşan a compromis DNA (dovedit ca instrument politic), TVR şi, in general, statul de drept. Scopul presupus: compromiterea PNL şi a PNŢCD. Justifică un asemenea scop electoral pagubele uriaşe aduse Justiţiei şi TVR? Evident nu. Ce contează insă cănd e vorba despre interesul lui Traian Băsescu?!
Citește pe Antena3.ro