Traian Basescu, despre presa

Duminica, 9 iunie 2006, in tricou de marinar, Traian Basescu si-a tradat, in fine, conceptia despre presa sau, mai precis, si-a deconspirat dorintele sale in ce priveste presa. Ar vrea o presa care sa-l scandeze de dimineata pana seara, aplaudand: Traian cel Mare. Nimic surprinzator in asta. Au mai vrut si altii: Carol al II-lea, Ceausescu.

Duminica, 9 iunie 2006, in tinuta lejera, tot mai la moda printre politicienii nostri (a imprumutat-o pana si Dan Voiculescu!), presedintele a aterizat la Bookfest.

Restabilit dupa boala, Traian Basescu s-a regasit pe sine insusi intr-un discurs de vreo jumatate de ora, fara o tinta anume si fara un fir logic.

A vorbit ca sa se auda? Nu.

A vorbit ca sa se vada.

La televizor.

Printre altele, dupa o aventura riscanta pentru el in jungla cartilor, Traian Basescu a tabarat pe un subiect favorit: presa. In linii mari, viziunea sa despre gazetarie n-a fost prea diferita de cea exprimata in cuvinte cu alte prilejuri si in alte locuri: la mici, la Golden Blitz sau in avioane. Ne-am intalnit din nou cu eternul si deja obositorul narav de a generaliza, de a lansa acuzatii vagi, in speranta ca va lovi, prin asfixiere, intreaga presa, desi vizata era doar o parte a acesteia.

Printre acuzatiile fara tenta precisa s-a numarat si cea potrivit careia presa ar vrea sa imparta puterea cu domnia sa.

Numai ca acum, spre deosebire de alte ocazii, Traian Basescu s-a referit la presa facuta de o parte a jurnalistilor. De cei care, potrivit domniei sale, l-au sprijinit pana in ultimul moment al alegerilor. Acestia - a suspinat presedintele - il desfiinteaza in loc sa-l ajute. Si dintr-un simplu motiv: s-au ofuscat pentru ca presedintele nu i-a luat drept consilieri de taina.

Cine sunt jurnalistii vizati de Traian Basescu nu ne intereseaza.

Harjoanele sale cu kmerii portocalii din presa, cei care l-au sustinut fatis in campanie (incalcand legile impartialitatii gazetaresti), sunt o chestiune strict personala a lui Traian Basescu.

Intereseaza, in schimb, conceptia presedintelui despre jurnalistul ideal al Romaniei cu mana pe clanta UE. Intre locuitorii generatiei de mijloc ai presei noastre, cei care, la Evenimentul zilei, Cotidianul si Academia Catavencu, s-au manifestat ca agenti electorali ai lui Traian Basescu, Traian Ungureanu a facut figura aparte.

Prin cel putin doua note:

a impins in campanie cultul personalitatii lui Traian Basescu dincolo de limitele naturalului, ajungand sa-l pricopseasca pe viitorul presedinte cu sintagma Traian cel Mare.

a continuat sa-l cante la fel de exagerat si de neconditionat pe Traian Basescu si dupa ce acesta, ajuns la putere, a prins a-si da in petic.

Nu-l criticam pe Traian Ungureanu pentru acest fel de a fi in raport cu Traian Basescu. Fiecare tinator de condei are dreptul la simpatii si antipatii violente. In definitiv, si George Cosbuc, si Vasile Alecsandri l-au simpatizat pe Carol I pana dincolo de fruntariile firescului intelectual.

Ceilalti colegi de generatie, desi, la randu-le, agenti electorali, au fost mult mai ponderati, iar dupa alegeri si-au ingaduit sa-l mustre pe Traian Basescu. Nu devastator, cum au facut-o Cristian Tudor Popescu, Mircea Dinescu, Valentin Stan, Sorin Rosca Stanescu, ci gingas, cu vadita teama de a nu-l rani pe presedinte scrijelind cu penita.

Traian Basescu numeste acest fel de gazetarie una care il desfiinteaza si, prin asta, il revolta.

Gazetaria practicata de Traian Ungureanu il incanta. Si nu se sfieste a o da drept exemplu de urmat.

Duminica, 9 iunie 2006, in tricou de marinar, Traian Basescu si-a tradat, in fine, conceptia despre presa sau, mai precis, si-a deconspirat dorintele sale in ce priveste presa. Ar vrea o presa care sa-l scandeze de dimineata pana seara, aplaudand: Traian cel Mare. Nimic surprinzator in asta. Au mai vrut si altii: Carol al II-lea, Ceausescu.