x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Traian Băsescu urinează în capul PSD

Traian Băsescu urinează în capul PSD

de Ion Cristoiu    |    19 Mar 2009   •   00:00

Stilul ceauşist în care a procedat Traian Băsescu e deosebit de periculos pentru interesul naţional



Marţi, 17 martie 2009, şeful Delegaţiei FMI a fost primit la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu pentru a prezenta evaluarea Delegaţiei în ce priveşte împrumutul extern al României. La întâlnire au participat premierul Emil Boc şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Prin implicaţiile sale pe termen scurt şi lung pentru România, acordul cu FMI trebuie să aibă şi acceptul lui Traian Băsescu. Acest moment însă trebuie să respecte strict Constituţia României. Potrivit Legii fundamentale, preşedintele n-are nici o prerogativă în domeniul economic. Era normal ca premierul Emil Boc să-l informeze pe Traian Băsescu despre intenţia Guvernului de a începe negocie­rile cu FMI.

Asta însă după ce PD-L şi PSD, cele două partide la guvernare, ar fi decis că e nevoie de un împrumut.

Nu de alta, dar, aşa cum ne arată poziţia PNL împotriva Acordului, pentru ieşirea din criză există cel puţin teoretic şi alte soluţii.

E anormal însă, ba mai mult, e anticonstituţional, ca preşedintele să iniţieze negocierile.

Era normal ca şeful FMI să-l viziteze pe Traian Băsescu. Acest lucru trebuia să se petreacă însă după ce Delegaţia prezenta guvernului evaluarea. Şi ceilalţi pre­şe­dinţi ai României s-au întâlnit cu şeful Delegaţiei FMI la încheierea vizitei de eva­lu­are. A fost vorba însă despre un mo­ment protocolar. În cazul întâlnirii de la Cotroceni, n-a fost vorba despre un ase­me­­nea moment, dacă ne gândim fie şi la faptul că reuniunea a durat destul de mult. E anormal, ba mai mult, e anticonstituţional, ca şeful Delegaţiei să-l infor­me­ze mai întâi pe preşedinte. Protocolul, po­tri­vit căruia FMI negociază cu Guvernul, şi în nici un caz cu preşedintele, ţine nu numai de separaţia puterilor în stat. Ţine şi de interesul naţional.

Acordul cu FMI nu se bucură de entuziasmul populaţiei. Pe de o parte, pentru că românilor nu le e prea clar de ce e nevoie de 18 miliarde de euro, pe de alta, pentru că istoria relaţiilor cu FMI îi face suspicioşi în ce priveşte condiţiile de austeritate impuse de organismul financiar internaţional.

În aceste condiţii, preşedintele Ro­mâ­ni­ei trebuia să fie vioara a doua în ne­go­cierile cu FMI. Altfel spus, acordul trebuia asumat în exclusivitate de Guvern. Deşi informat de acest acord, preşedintele trebuia doar să arate opiniei publice de la noi că sprijină Guvernul în acest demers. Iar în eventualitatea că anumite condiţii impuse de FMI stârneau proteste sociale, preşedintele trebuia să intervină ca mediator între Guvern şi sindicate.

Stilul ceauşist în care a procedat Traian Băsescu e deosebit de periculos pentru interesul naţional. Fără să-şi dea seama, Guvernul a rămas deoparte de respon­sabilitatea Acordului. Opiniei publice îi apare acest Acord drept opera unei singure persoane: Traian Băsescu.

Desigur, Traian Băsescu traversează o beţie a puterii discreţionare de nivelul celei împărtăşite de Ceauşescu în ultimii ani ai domniei sale. E convins că poporul îl iubeşte atât de tare încât va accepta să strângă cureaua doar pentru că aşa vrea întâiul Bărbat al ţării.

Condiţiile impuse de Acordul cu FMI vor fi impuse populaţiei de Guvern şi, prin acesta, de cele două partide – PSD şi PD-L.

Spre stupoarea românilor, marţi s-a aflat că la prezentarea evaluării de către şeful Delegaţiei FMI n-a fost prezent nici un lider PSD.

Vicepremierul Dan Nica, întrebat în legătură cu întâlnirea de la Cotroceni, a declarat că habar n-are. Habar n-a avut nici Mircea Geoană. Ne aflăm astfel în faţa unei noi şi incredibile sfidări aduse PSD. Acordul cu FMI se  discută de către PD-L şi Traian Băsescu. De aplicat însă îl va aplica şi PSD.

În aceste condiţii apare cu atât mai hazlie întâlnirea de marţi dintre PSD şi sindicate în chestiunea Acordului.

E funambulesc să discuţi cu partenerii sociali despre un Acord de la a cărui negociere eşti exclus.
Ne-am fi aşteptat ca noua sfidare adusă de Traian Băsescu să provoace o reacţie foarte dură din partea lui Mircea Geoană.

Liderul PSD e legat însă de mâini şi de picioare de obsesia colegilor săi de a rămâne cu orice preţ la guvernare. Cei care s-au ales cu o ciozvârtă numită mi­nister, avându-l în frunte pe Dan Nica, s-au constituit într-o gaşcă gata să sacrifice partidul pentru ca ei să beneficieze de automobil la scară. În aceste condiţii, Mircea Geoană s-a văzut obligat să-şi reducă nemulţumirea la un scâncet.

Punându-i-se în faţă reacţia lui Mircea Geoană, Traian Băsescu a găsit de cuviinţă să-l trateze din nou ca pe o aşchie, născocind, în stilu-i cunoscut, o prerogativă constituţională care-i dă dreptul, vezi Doamne!, să negocieze cu FMI şi făcându-l pe Mircea Geoană "politician neinstruit".

Nu-ţi trebuie cine ştie ce pătrundere a inteligenţei ca să-ţi dai seama că Traian Băsescu urinează în capul PSD.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial psd preşedintele