Traian Dezbinătorul

De ziua Marii Uniri, România oficială a fost, din nou, divizată. Mai ostentativ ca oricând. După ce a primit salutul gărzii de onoare, Traian Băsescu a ignorat superior protocolul şi zona unde îl aşteptau premierul, preşedintele Senatului şi predecesorii săi de la Palatul Cotroceni. A ales să se aşeze printre militari şi şefi de servicii secrete, la dreapta Aspaziei Cojocaru (judecătoarea Curţii Constituţionale căreia îi este, ce-i drept, cam dator). Numai pentru imaginea asta şi merita toate huiduielile care au răsunat în jurul Arcului de Triumf. Ea ilustrează perfect caracteristicile cele mai toxice ale regimului Băsescu. Începând cu dispreţul lui Zeus pentru rolul pe care Constituţia i-l rezervă preşedintelui. Cum era? Arbitru? Mediator? Garant al dialogului inter-instituţional? Reprezentant al tuturor cetăţenilor, indiferent de opţiuni sau simpatii politice? Ei bine, omul care – prin fişa postului – ar trebui să coaguleze transpartinic interesul naţional a reuşit să transforme până şi celebrarea Zilei Unirii într-un spectacol strident al dihoniei.

Demagogia dezinhibată e o altă caracteristică băsesciană perfect pusă în evidenţă la acest ceas aniversar. Trebuie să fii, într-adevăr, complet netemător în faţa ridicolului ca să vorbeşti despre măreţia idealurilor comune în faţa unui auditoriu pe care l-ai organizat în tabere antagonice. Când eşti incapabil să păstrezi măcar minime aparenţe protocolare, e cel puţin ironic să faci elogiul unităţii “în cuget şi-n simţiri”.
M-aş fi aşteptat, totuşi, ca Traian Băsescu să salveze de data aceasta aparenţele. Nu, nu emoţionat de simbolistica zilei naţionale, ci din calcul electoral. Sau măcar de dragul amicului Gitenstein, care avertiza săptămâna trecută că alegerile din 9 decembrie ar putea lăsa România periculos de dezbinată. Ambasadorului american făcea, de fapt, un apel la moderaţie, reamintind că retorica de campanie nu trebuie să devină atât de incendiară încât să ardă punţile dialogului postelectoral. Adversarii politici nu sunt inamici. După închiderea urnelor, competiţia ar trebui să facă loc colaborării. Asta, desigur, într-o lume normală. România lui Băsescu nu a fost niciodată aşa. Pentru preşedinte, politica a fost şi continuă să fie un joc de sumă nulă. Avem în fruntea statului nu un constructor de ţară, ci un artizan de conflicte.