x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tranziția verde se va face pe spinarea săracilor

0
Autor: Dan Constantin 05 Aug 2021 - 07:40
Tranziția verde se va face pe spinarea săracilor


După cum se profilează marele efort global pentru „înverzirea Planetei”, acesta va fi pus cu precădere în cârca celor săraci. Costurile tranziției pentru decarbonatare impune sacrificii statelor mai slab dezvoltate, care folosesc în mare măsură tehnologii energofage, iar pe palierul indivizilor, persoanele paupere decontează, fără compensații substanțiale, nota de plată a luptei cu efectul de seră. În pregătirea forumului mondial pentru climă din această toamnă, sunt tot mai multe voci care ridică problema costurilor enorme ale îndeplinirii țintelor fixate de liderii lumii și a consecințelor sociale ale acestor ambiții. Deja sunt aplicate măsuri care lovesc direct în persoanele cu venituri mai modeste. În unele zone ale Parisului sunt interzise în cadrul programelor „aer curat” mașinile cu norme euro 3, după ce s-au generalizat anterior restricțiile pentru mașinile euro 2. Se știe că aceste automobile vechi sunt în mare măsură în proprietatea persoanelor cu venituri modeste, iar schimbarea lor cu automobile electrice nu este accesibilă financiar nici chiar pentru clasa medie. Se va produce o accentuare a diferențelor pe scară socială prin „avansarea ” restricțiilor de acest gen care, în plus, impun costuri substanțiale pentru dezvoltarea transportului în comun pe filiera electrică.

Care va fi impactul pentru România al eliminării mașinilor vechi, care sunt majoritare în parcul auto? Nu avem date despre un asemenea studiu care ar produce, prin aplicare legislativă accelerată, un val de nemulțumiri. Cine va deconta politic programul de trimitere la fier vechi a peste jumătate din automobilele aflate în proprietatea românilor?

Un alt aspect puțin dezbătut îl constituie schimbarea majoră preconizată în energetică. Închiderea centralelor pe bază de cărbune are nu doar costuri pentru retehnologizări, dar produce șomaj în masă în zonele miniere. Prin certificatele verzi, producătorii transferă costuri spre consumatori, vizibile în facturile pentru populație. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, gestionează diplomatic tensiunile tot mai accentuate din acest domeniu, dar sunt încă neracordate la efortul financiar Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii entități publice care sunt departe de a înțelege adâncimea fenomenului ce poate avea efect social de tsunami. Să ne reamintim cu teamă de revolta vestelor galbene care a măturat Franța cu proteste gata să dărâme chiar Arcul de Triumf, apărat cu tancurile armatei de  vandalizare. Protestele au pornit de la tentativa guvernului de a transfera costurile tranziției verzi în prețul carburanților la pompă. Președintele Iohannis, după plimbarea cu bărcuța pe lacul de la Comana, ne-a introdus cu o povestioară în problema schimbărilor climatice. Dezbaterea la nivel național este încă palidă și evită aspectul esențial al costurilor enorme, financiare și sociale ale înverzirii. Un simulacru de analiză poate da autorităților sentimentul că trecerea spre Planeta verde este acceptată de populație, ceea ce ar fi o mare greșeală.


Serviciul de email marketing furnizat de