Traversarea interzisa

Undeva, in mijlocul parcului, ingropata cu totul in pamant, se gaseste Centrala secreta. Nimeni nu stie ce fel de centrala e si de ce i se zice secreta.

Cand copacii raman fara frunze, zaresti, de oriunde te-ai uita, acoperisul scund, napadit de muschi si de tevi ruginite. De pe blocurile care inconjoara parcul din toate partile se vede foarte bine cine intra si cine iese. De fapt, cine nu intra si cine nu iese de 20 de ani, de cand Centrala secreta a fost terminata, iar maidanul, care in cartier era numit parculetul copiilor, a fost izolat printr-un gard inalt si gros de beton ridicat de militari. Portile s-au naruit de mult, e foarte probabil ca buncarul sa fi fost abandonat chiar din ziua in care portile de fier au fost ferecate pe dinauntru, dar panourile care interzic cu desavarsire traversarea parcului au ramas. Parca nealterate de trecerea timpului, ele strecoara in sufletul cetatenilor un sentiment confuz de teama amestecata cu refuz: nu stiu, nu-i treaba mea! Mai normal ar fi fost sa se scrie ca e interzisa escaladarea zidurilor sau distrugerea lacatelor. Dupa ce balamalele portilor au cedat si parcul a putut fi traversat, interdictia a capatat cu adevarat un sens, numai ca prea tarziu. Asa se intampla cu tot ce-i restrictionat multa vreme, fara nici o explicatie. Oamenii nu-si mai pun intrebari. Iau lucrurile cum sunt.

Nu insa si cei nou-veniti in cartier. La o saptamana dupa ce s-a mutat la o gazda in blocul B 18 si a putut contempla de la etajul zece parcul inundat de tufisuri, de buruieni si de tot felul de arbusti crescuti in nestire pana si pe aleea ce-ar fi trebuit sa duca de la poarta principala la Centrala secreta, studentul la Politehnica Cornea Puiu si-a zis "Ia s-o iau eu prin parc". Dupa primii pasi, si-a dat seama ca era o prostie, fiindca s-a umplut de paianjeni si de bale de la melci. Era ca intr-o jungla, inaintai anevoie fara sa stii incotro mergi. "Mare tampit mai sunt", si-a zis Cornea Puiu, dupa ce s-a luptat minute bune cu buruienile inalte cat omul si cu duhoarea ce venea de peste tot. Dar cat de tampit fusese, cand s-a decis sa se aventureze prin parc, a stiut abia cand a calcat peste schelet. Murdar si speriat, Cornea Puiu i-a povestit gazdei, o vaduva grasa de 70 de ani, cum daduse de scheletul acela despre care nu putea spune daca era de om sau de animal. Femeia nu a fost deloc impresionata de relatarea tanarului. "E interzis sa traversezi parcul", a zis ea. La Circa de Politie, lui Cornea Puiu i s-a spus acelasi lucru: "Cum, nu esti din cartier?! Ce treaba ai avut dumneata in parc? N-ai citit ca e interzis? De ce se mai pun peste tot anunturi, daca oamenii nu le respecta?".

Pana si la Politia orasului a fost luat la rost: " Ce schelet? De unde stii ca-i schelet? Ce cauti tu acolo, unde e interzis sa intri?". "Oameni buni - s-a revoltat Cornea Puiu - , dar am dat peste un cadavru." "Parca ziceai de un schelet", l-a corectat ofiterul de la biroul de relatii cu publicul. "Nu unul intreg - a zis Cornea Puiu - , doar cateva oase lungi." "Bine, bine - i-a retezat-o ofiterul - , dar tot tu mi-ai spus ca stiai ca e interzis sa umbli prin parc." La Primarie, consilierul, care l-a chemat la doua luni dupa intamplare, i-a pus in fata o circulara veche. "Esti baiat cu scoala, trebuie sa intelegi. E vorba de un obiectiv strategic." "Dar poate e un cadavru de om acolo, poate a avut loc o crima", a zis resemnat Cornea Puiu. "Vezi ca incepi sa pricepi - i-a zis parinteste consilierul - ce-i interzis, e interzis. E clar?" "Inseamna ca sunt eu nebun?", a intrebat Cornea Puiu. Consilierul nu l-a contrazis, nu i-a zis nici "Da, esti nebun", ci doar "Lasa parcul acolo unde e si vezi-ti de treburile tale".