Triumful instinctului

Aproape sigur, dacă vedeţi un copil, al dumneavoastră sau al altcuiva, luând de pe jos cine ştie ce mizerie pe care o va băga imediat în gură, veţi încerca să-l aduceţi pe calea cea bună, împiedicându-l să-şi satisfacă dorinţa. Dacă însă o veţi întreba pe mama lui de ce nu intervine, veţi primi (în cazul în care mama este o intelectuală de ţinută) un răspuns uimitor, pentru un nespecialist. Este un comportament instinctiv!

Copiii culeg tot felul de obiecte, de pe podea, din iarbă, de pe trotuar, şi le bagă în gură fiindcă acesta este unul dintre modurile lor de a explora lumea înconjurătoare. Dar de ce folosesc simţul gustului, când au la îndemână văzul, auzul, pipăitul şi chiar mirosul, mult mai potrivite pentru identificare sau recunoaşterea obiectelor?

Am văzut copii gustând cu plăcere pietriş, tot felul de resturi dubioase şi chiar omizi sau muşte. Despre unii dintre ei ştiu cu siguranţă că refuzau sistematic lucrurile delicioase pregătite cu trudă de mamele şi bunicile lor. De ce? Tot ce este instinctiv ar trebui să aibă un avantaj în mecanismele evoluţiei, altfel nu s-ar menţine timp de milioane de ani. Apare posibilitatea ca mâncatul de murdării să ne fi ajutat să supravieţuim ca specie, că este ceva bun şi la urma urmei sănătos.

Astfel s-a născut "ipoteza igienei". Milioanele de bacterii, virusuri şi mai cu seamă viermi care pătrund în organismul nostru o dată cu "murdăriile", stimulează dezvoltarea unui sistem imunitar solid. Viermii, cunoscuţi până de curând ca simpli paraziţi, pot corecta funcţionarea defectuoasă a acestui sistem, care ar duce la boli autoimune şi alergii, de exemplu astmă.

Dacă adăugăm la acestea şi studiile epidemiologice care arată o creştere substanţială a afecţiunilor legate de sistemul imunitar, cum ar fi scleroza în plăci, diabetul de tip I, colitele inflamatorii, astmul bronşic şi alergiile în ţările avansate, începem să avem material de gândire. În cartea sa, "Murdăria cea bună", microbiologa şi imunologa Mary Ruebush îşi exprimă convingerea că băgând în gură lucruri murdare copilul îşi obligă sistemul imunitar să exploreze mediul. Astfel sunt "exersate" reacţiile imunitare şi "educat" sistemul în procesul de maturizare. Seamănă destul de bine cu programarea unui computer.

Nu încape indoială că măsurile de igienă publică, cum ar fi purificarea apei şi asigurarea unor alimente necontaminate au salvat nenumărate vieţi de copii, dar au şi eliminat expunerea la organisme care ne-ar putea fi utile. Copiii crescuţi într-un mediu "excesiv de curat", afirmă un specialist în gastro-enterologie, Joel V. Weinstock, nu sunt expuşi la stimuli care să favorizeze unele reacţii imunitare adecvate.

Cum era de aşteptat, viermii intestinali, practic dispăruţi din patologia ţărilor dezvoltate, joacă un rol esenţial în reglarea răspunsurilor imunitare. Pentru cei care beneficiază de o alimentaţie rezonabilă viermii sunt  practic inofensivi. Mai mult decât atât, o cercetare efectuată de neurologii din Argentina a demonstrat că oamenii infestaţi cu viermi din specia Trichuris au mai puţin de suferit din cauza sclerozei multiple.

În schimb, eradicarea viermilor intestinali în câteva sate din Gambia a făcut să crească numărul de reacţii alergice şi a cazurilor de colită ulcerativă. S-a observat că în familiile cu mulţi copii, unde expunerea la patogeni este mai probabilă, numărul de cazuri de deficienţă imunitară scade. Se naşte întrebarea: "Ţinem prea mult la curăţenie?". Un alt gastro-enterolog, David Elliott, susţine că dacă suntem prea murdari avem de suferit, dar curăţenia excesivă ne împiedică să ne apărăm de anumite boli.

Nimeni nu propune o întoarcere la viaţa de mizerie de acum câteva sute de ani. Dar cele 90 de trilioane de microbi pe care îi adăposteşte fiecare dintre noi, fără a mai pomeni paraziţii, ne ajută să ne menţinem în formă, sănătoşi. Obsesia modernă cu tot felul de produse antibacteriene poate doar să producă bacterii rezistente la antibiotice. Apa şi săpunul sunt suficiente. Copiii trebuie lăsaţi să se joace fără teama de murdărie. Fiecare copil ar trebui să aibă doi câini şi o pisică. Acestea ar fi sfaturile igieniştilor moderni.

Fără legătură cu scurta mea perioadă de activitate într-un institut de igienă şi sănătate publică, nu privesc cu ochi buni aceste noutăţi. Acum câteva decenii eram uluit de indiferenţa cu care nişte mame americane îşi lăsau pruncii să lingă podeaua unei clinici de pediatrie. Le-o fi folosit copiilor instinctul? Nu ştiu. Poate că da.