Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ultima ieşire publică a lui Pătrăşcanu a fost la congresul din februarie 1948, cănd s-a făcut "unirea" comuniştilor cu social-democraţii, iar partidul unic ce rămăsese pe scena politică a ţării a primit numele de Partidul Muncitoresc Romăn. In acele zile, deşi nimeni nu ştia precis dacă şi cu ce se făcea vinovat, asaltatul de "prieteni" şi "simpatizanţi" de altădată era ostentativ ocolit de delegaţi. Scinteia a publicat apoi un comunicat că demisionase din funcţia de ministru din care (semn rău!) lipsea apelativul "tovarăş". Â
A continuat să-şi ţină cursurile la Universitate, iar pe la amiază trecea pe la Biblioteca Academiei, unde, după propriile declaraţii, rămănea nu mai mult de o jumătate de ceas pentru a infirma zvonurile c-ar fi fost dus in Uniunea Sovietică. Reprezentantul "patriei muncitorilor" la Bucureşti fusese acela care declanşase tragedia ai cărei protagonişti vor fi Pătrăşcanu şi cei din apropierea sa. La finele lui ianuarie, orgoliosul ministru al Justiţiei, supărat de criticile şi de neincrederea tovarăşilor săi, i se adresase ambasadorului sovietic Kaftaradze, cerăndu-i "sfatul" ca unui "tovarăş cu mai multă experienţă". In raportul trimis la Moscova asupra convorbirii, diplomatul scrie că a transmis Secretariatului "să facă lumină" in cazul musafirului ce-i lăsase impresia "unui om care nu are o conştiinţă prea curată". Mai mult decăt atăt - raportează Kaftaradze - Teohari Georgescu ii adusese la cunoştinţă "o informaţie ucigătoare pentru Pătrăşcanu" (aceasta fiind o propunere de fugă in străinătate, pentru a intra in cercurile emigraţiei romăne ostile Uniunii Sovietice).
Efectele vizitei erau necunoscute personajului imprejurul căruia se străngea năvodul nevăzut al "dictaturii proletariatului". El scrie scrisori conducerii partidului, prin care roagă "clarificarea situaţiei", şi continuă să-şi petreacă serile cu soţia şi cu prietenii lor Lena Constante şi Harri Brauner. Bunul amic al tuturor,
Belu Zilber, era deja arestat şi autor a zeci de pagini de declaraţii care denunţă "spiritul burghez" din casa soţilor Pătrăşcanu. Fostul ministru işi confesează groaza de viitor doar amantei sale Lena Constante. Ei i-a cerut să-i facă rost şi de otravă. Este pus sub urmărire şi i se introduce "tehnică de ascultare" in casă. La 28 aprilie 1948, Elena Pătrăşcanu primeşte o inştiinţare telefonică din partea gărzii de corp a soţului ei: chemat la sediul CC pentru "clarificarea" solicitată, a ieşit şi a urcat cu doi tovarăşi intr-o altă maşină.
Citește pe Antena3.ro
 In aceeaşi zi, au fost reţinute şi soţia, şi amanta lui. Trei săptămăni, soţii Pătrăşcanu au stat in domiciliu forţat intr-o casă conspirativă, numită in arhivele Securităţii "vila de la Băneasa". Apoi soţia i-a fost mutată impreună cu Lena Constante la altă adresă. In octombrie, Lena a fost eliberată după ce in august Elena fusese dusă, sub pază, cu soţul ei in vila ce şi-o construiseră la Snagov.                Â
La inceputul lui 1950, in urma dezvăluirilor prietenului Zilber despre intimităţile cuplului Pătrăşcanu (intre Elena şi folcloristul Harri Brauner, iubitul prietenei sale, fusese altă idilă), sunt arestaţi Lena Constante şi Brauner. La acea dată, frumoasa şi eleganta scenografă Elena Pătrăşcanu ajunsese deja o femeie distrusă: bolnavă, deprimată şi speriată işi imploră anchetatorii să o "ajute" in declaraţii. Invrăjbiţi şi "demoralizaţi" de secretele amoroase ce le află unii despre alţii, sub efectele claustrării, foamei şi hărţuirii anchetatorilor, "reţinuţii" acuză şi se autoacuză după scenariul anchetatorilor.
Fără să fi avut alte legături cu politica decăt relaţia cu Pătrăşcanu, Lena Constante a fost condamnată la 12 ani muncă silnică, după executarea cărora a fost trimisă in domiciliu obligatoriu. Aceeaşi pedeapsă i-a fost dată lui Harri Brauner, cu care se va căsători la sfărşitul calvarului. Soţia lui Pătrăşcanu a fost condamnată in 1954 la 14 ani muncă silnică. A fost insă eliberată printr-un decret de graţiere in 1956, cănd a fost inştiinţată şi de execuţia soţului. Trimisă in domiciliu obligatoriu (in "raionul 100"!), s-a recăsătorit cu Ianis Veakis, comunist emigrat in Romănia după "insurecţia" eşuată in Grecia. La "reabilitarea", din 1968, cuplului i-a fost retrocedată vila de la Snagov, renovată de Gospodăria de partid. Au mai primit şi un apartament pe Calea Moşilor unde, omagiindu-l pe Lucreţiu Pătrăşcanu, a fost amenajat un "colţ memorial".
Dacă pănă la moarte Lena Constante a negat cu indărjire nu numai "patima bolnavă" (cum işi numea in declaraţii pasiunea) pentru Pătrăşcanu, ci insuşi faptul de a-l fi cunoscut personal, deşi recăsătorită, fosta soţie a cultivat impresia devotamentului şi veneraţiei faţă de primul soţ. Astfel că după moartea Elenei, Ianis Veakis, răspunzănd in 1994 scrisorii avocatului Menachem Amiad din Israel, fost student al lui Pătrăşcanu la Bucureşti, il informează: "Urna cu cenuşa osemintelor deshumate ale profesorului dumneavoastră se găseşte, de la 30 oct. 1991, lăngă cea a Elenei, in fundul Lacului Snagov, in faţa casei ridicate de ei doi. Am considerat că meritau să se regăsească la locul de unde fuseseră despărţiţi, prin forţă brutală, spre a nu se mai reintălni".   Â
