La capitolul imagine, turismul românesc este de la mediocru în jos. Dar la care capitol nu este? Vorba unui prieten de-al meu: "Litoralul bulgar nu este mai frumos decât cel românesc, doar că e mai aproape". Deşi pare o formulare paradoxală, nu este nici la propriu, nici la figurat. "Mai aproape" în acest caz înseamnă mai accesibil din multe puncte de vedere.
Anul trecut am fost pentru prima oară în vacanţă în afara ţării, în Cipru. Mi-am găsit singur pe internet, rapid, uşor şi eficient locaţia de vacanţă. Toate procedurile au mers impecabil, de la cap la coadă. Iar când am ajuns acolo, aşteptările mi-au fost cu mult depăşite!
În cazul imaginii turismului românesc, prima mare eroare este greşita procesare şi structurare a informaţiei relevante. Cea mai importantă categorie de informaţie relevantă este IMAGINEA - adică fotografiile turistice. Pur şi simplu managerii din turism nu înţeleg să investească în design, în vizual, în promovare şi prezentare. Asta, pentru că deşi ne aflăm în 2009, în România noţiunea de design continuă să fie necunoscută în adevăratul sens al cuvântului.
În marea lor majoritate, website-urile româneşti de profil nu sunt optimizate pentru motoarele de căutare, se încarcă greu şi dau erori. Grafica e mizerabilă, îmbâcsită, neatrăgătoare, informaţia este greu lizibilă. Imaginile sunt puţine, prost făcute, mici, greşit alese, editate şi strucrurate. Turistul nu-şi poate face deloc o imagine clară şi relevantă despre unitatea turistică respectivă. Şi asta îi provoacă lipsă de încredere. Turismul este o afacere în care instrumentul principal de vânzare este emoţia umană, elementul aspiraţional şi escapist. Cum să vreau să evadez de acasă în decorul promis de nişte imagini neclare, întunecate, prost încadrate, în culori şterse şi cu detalii irelevante? Imaginile care trebuie să mă ducă în locaţia respectivă trebuie să fie frumoase. Şi când ajung acolo realitatea trebuie să fie extraordinară. Ca să mai vin şi a doua oară şi să povestesc şi altora ce frumos a fost.
Pe de altă parte, mass-media sunt foarte sărace şi mediocre la acest capitol. Dezinteresul pentru turismul de calitate este general. Interes este numai pentru banii care s-ar putea scoate din turism cât mai repede. Iar cu mentalitatea "tunului" pe termen scurt nimic nu se va închega pe termen lung. Firmele de turism de la noi, mari sau mici, nu înţeleg că dincolo de concurenţa firească trebuie să manifeste şi o solidaritate vizavi de patrimoniul turistic al ţării şi de imaginea acestuia, elemente pe care le exploatează în comun.
Desigur, sunt şi excepţii, dar puţine. Iar excepţiile confirmă regula, se ştie.
Ceea ce i-ar trebui turismului românesc, ca prim pas în situaţia actuală la capitolul promovare, este o entitate informaţională care să adune "the best of" - crema turismului autohton - într-o structură polivalentă integrată. Această structură (asociaţie, cu un website şi o publicaţie) s-ar constitui într-un model demn de urmat şi ar arăta că se poate. Şi când spun "the best of", mă refer la tot: de la campinguri, cabane, pensiuni şi moteluri, până la supervile, hoteluri şi staţiuni de 5 stele. Şi de la agroturism până la turismul de lux şi de business. Turismul de 2 stele nu este deloc mai puţin nobil decât cel de 5 stele, dacă este bine făcut, la maxim în categoria lui. Lipseşte o revistă de turism - sau poate chiar mai multe - făcută ca la carte. Lipseşte designul şi investiţia în imagine de calitate, fie că e vorba de grafică de print sau video, de fotografii sau de filmări. Când văd imaginile de pe site-urile de turism din Elveţia, Germania, Franţa, Italia, Maldive, Bali sau Mexic, mă loveşte dorul de ducă şi odată ajuns acolo, aş sta luni întregi. Pentru că profesioniştii ăia ştiu să transpună în imagine conceptul de "quality time". Noi vindem "termopane, gresie, faianţă, apă caldă, aer condiţionat şi mâncare". Mulţumesc, asta am şi eu acasă.