Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Petre Tutea a trait, pana s-a stins, intr-o odaie care nici macar nu era a lui. El, care lauda mereu poporul roman, certandu-se pentru asta cu Cioran, iesind din puscarie, scapa o vorba care nu i se potrivea: Cum am putut fi atat de idiot incat sa fac treisprezece ani de puscarie pentru un popor de tampiti? Te cutremuri. Tutea si-a laudat mereu neamul. Schelet asternut pe un pat al singuratatii, scapa aceste vorbe pe care nu le-a mai reconfirmat. A murit cu dragostea, reimprospatata zilnic, cu fiecare respiratie care i-a mai fost ingaduita, pentru ai lui. Cam asa spunea ascetul filosof al dragostei. Mereu. Mereu. Imi iubesc neamul iar dragostea mea se daruie lui. Tutea a iubit oamenii, chiar si pe cei care l-au batjocorit in temnite, romani si ortodocsi ca si el care era fiu sau nepot de preot. M-am intrebat de ce Petre Tutea, care a suferit si indurat toate caznele, pana la strivirea trupului sau, capabil si incapabil sa mai duca, a ramas incarcerat in dragoste. A scapat, ca Iisus pe cruce, acel Eli, Eli, lama sabahtani. Simtea ca Dumnezeul poporului lui l-a parasit, sau ca acel popor s-a parasit pe sine?
Intr-o emisiune a Luciei Hossu Longin, un gardian povesteste cum i-a administrat niste picioare in burta unui taran chiabur, proprietar al unui vitel pe care-l taiase. De ce l-ai taiat ma talharule? – il chestioneaza colonelul cu patru clase, de o varsta cu copiii taranului intemnitat si ii mai articuleaza un bocanc in burta. Am crezut ca vitelul era al meu, spune stins intemnitatul. Sunt bolnav, zice taranul, de varsta tatalui celui care-l prigonea, nu ma mai bate. Simteam nevoia sa-l bat, declara, la varsta pensiei, calaul. La un moment dat am crezut ca e tata. L-am batut mai departe. Sa-l strivesc, sa-l umilesc. Nu inteleg de ce, recunoaste el.
Produce poporul roman astfel de specimene? A produs, produce si va produce mai departe. Rarirea lor tine de o educatie nationala a dragostei. Caderea noastra intr-o bezna animalica ramane oricum inexplicabila. Cine ne-a imbrancit aici? Discut cu Stefan Dimitriu, romancier si traducator stralucit al operei lui Evtusenko. A cladit o editie integrala a poeziei marelui rus care traieste acum in America si ma intreaba unde ar putea gasi sponsori s-o tipareasca. Nu stiu. Nu stiu nici unde am putea gasi cititori pentru poezie. Imi povesteste o intamplare care l-a clatinat. Am cheamat un tanar, specialist IT, sa ma puna la curent cu Facebook-ul. Cat lucra el, zic si eu, sa nu tacem, ca duminica avem sansa sa-l dam jos pe Basescu. Doar nu vreti sa dam tara pe mana lui Ponta? – raspunde dusmanos tanarul. Am crezut ca n-aud bine. Incerc argumente. Tanarul e ca un perete care zvarle indarat orice argument. Are parca un cip care-l dirijeaza. Am renuntat mahnit. Pe acel tanar nu-l intereseaza politica, el mi-a spus-o. Stie, din calculatoarele lui, ca Basescu e patriot, nu fura, iar ceilalti toti sunt talhari. Stie din unica lui biblioteca si refuza orice altceva.
L-ai bate, tinere IT-ist, pe tatal tau pentru ca si-a taiat vitelul? Daca asta scrie in calculator, cu siguranta, da.
