Uituceala

Doamna Braduta Puisor, in varsta de 86 de ani, a primit o scrisoare adresata doamnei Braduta Puisor. "Ce nume caraghios - a zis ea luand plicul de la cutie - oare cine o mai fi si asta?"

Normal, ar fi trebuit sa-i dea scrisoarea femeii de serviciu, asa cum proceda cu corespondenta care gresea din cand in cand adresantul. Dar, din curiozitate, a deschis-o si, dupa ce a citit-o de doua ori fara sa inteleaga mare lucru, si-a dat seama ca nu uita doar sa inchida gazele, iar cateodata chiar si sa-si faca rugaciunea. Uita si cum o cheama. Nu era pentru prima oara ca se mira cat putea sa fie de uituca, insa era pentru intaia oara cand intamplarea o speria indeajuns de tare ca sa o discute cu un doctor. De fapt, sa-l cheme, asa cum o facea de mai bine de 50 de ani, pe doctorul Vasilescu, un barbat aproape la fel de batran ca si ea, si sa-l intrebe ce-ar fi de facut cu o prietena de-a ei care se pare c-a inceput sa uite.

"Aproape nimic", i-a zis Vasilescu, cumva stanjenit ca-si uitase trusa si, mai ales, ca nu-si mai aducea aminte la cine ar fi urmat sa se duca, dupa ce o va fi mai linistit pe Puicuta. Sau Crenguta. Sau Pufita. Sau cum naiba o mai chema pe baba asta capricioasa, care-l suna zilnic, cand ar fi trebuit sa se mute la fiica-sa si sa nu mai sacaie oamenii.
"Trebuie sa existe niste medicamente", s-a revoltat Braduta, uitand ca n-avea bani decat pentru mancare si plata intretinerii.
"Nu de hapuri are nevoie prietena ta - a lamurit-o ursuz medicul, amintindu-si ca-i facuse candva curte si ca se cadea s-o ajute - ci de antrenament. Sa ia un volum de poezii si sa-l invete pe de rost." "Ce volum?" - a intrebat cu un glas de studenta silitoare doamna Puisor, cautand cu privirea un creion ca sa noteze titlul.
"Orice culegere de poezii cu ritm si rima. Preferabil - a zis Vasilescu - un poet care ti-a placut. Adica, pardon, care i-a placut prietenei dumitale."

Doamna Braduta Puisor a cautat in toata casa un volum de versuri si, fiindca n-a avut niciodata unul, n-a gasit nici unul. Doamna Braduta Puisor nu-si amintea sa fi citit vreodata poezii. Drept care, nici nu avea un poet preferat. In mod inexplicabil, intr-un teanc de hartii cu retete de prajituri, doamna Braduta Puisor a dat peste o partitura de cantec patriotic, avand tiparite sub portativ niste versuri. Pe marginile foii, batrana notase ceva despre un sufleu de ceapa, dar sub sufleul de ceapa se zareau inca urmatoarele versuri: "Infloreste tara mea/ Ma uit la ea si simt ca-mi creste inima/ Fiecare coltisor,/ Plin de viata, plin de spor,/ Spre mandria tuturor. Bis".

Pana seara, doamna Braduta Puisor le-a murmurat ca pe o rugaciune pe care, pentru penitenta, trebuia s-o spuna de o suta de ori, insa versurile refuzau sa-i ramana in cap. Cum ii intrau, asa ii si ieseau. Ciudat era faptul ca, repetandu-le papagaliceste, batranei chiar ii crestea inima. Nu fiindca tara ei inflorea si fiecare coltisor era plin de viata si plin de spor spre mandria tuturor, ci pentru ca ii aminteau de anii cand nu era atat de batrana si de neputincioasa.

La ora zece noaptea, la Telejurnal, Braduta Puisor a reusit pentru prima oara sa recite strofa, fara sa se uite pe reteta de sufleu. A fost si momentul in care inima i-a mai crescut o data si apoi a plesnit. Saraca Braduta Puisor! Sa fi gasit in casa un alt cantec patriotic, cu ceva de crescut ficatul, splina sau vezica, ar mai fi trait. Versuri de genul: "Infloreste tara mea/ Ma uit la ea si simt ca-mi creste vezica". Batrana avea mari probleme cu tensiunea, dar analizele la ficat si la alte alea i-au iesit mereu bune.