Ultima iluzie a regimului Băsescu

Ultimele miscari politice ale lui Traian Basescu dau nastere la speculatii si ridica multe semne de intrebare. Dar un lucru e clar: batalia politica a atins cote nebanuite si arata ca miza acestui joc este neasteptat de ridicata.

Numirea lui Mihai Razvan Un­gu­reanu e, cu adevarat, o miscare surprinzatoare. Pare a fi o numire de inceput de mandat, nu de final. Aminteste de numirea lui Mugur Isarescu la finalul regimului Constantinescu, o numire care nu a reusit sa salveze coalitia aflata atunci la guvernare, infranta categoric in alegerile care au urmat. E destul de surprinzatoare decizia lui de a se angaja intr-o batalie politica fara mari sanse de reusita. Iar miscarile de strada vor creste in amploare o data cu trecerea iernii. Probabil ca stie si el foarte bine ca exista o nemultumire generala a populatiei, provocata de politica economica a Guvernului. Este imposibil sa nu simta potentialul exploziv al unei populatii tot mai sarace si incapabile sa mai faca fata unei crize pe zi ce trece mai puternica.

Si totusi a acceptat aceasta functie intre un presedinte preocupat sa-si securizeze la maximum ul­ti­mii doi ani de mandat si un guvern "cusut" la Cotroceni si "impregnat" de mandatul Boc. Se anunta un guvern Basescu, iar Mihai Razvan Un­gureanu pare a fi un al doilea Emil Boc. Iar mandatul sau se anun­ta deja un esec. Numirea unui sef de serviciu secret intr-o asemenea functie va starni multe nedumeriri in cancelariile occidentale. Si nu in favoarea Romaniei.

Pe de alta parte, plecarea liderului PDL din functia de prim-mi­nistru, previzibila de altfel, a fost je­nanta. Insistenta de a-si prezenta mandatul drept un succes arata ca fostul premier a trait intr-o realitate paralela. Si totul din cauza "psiho­logiei de sluga" care l-a determinat sa execute, fara cracnire, ordinele de la Cotroceni, demonetizand, pana la anulare, functia de sef al Guvernului.

Perioada Boc, un esec lamentabil, demonstreaza ca, intr-o de­mo­cra­tie, in momentul in care puterea exe­cutiva este golita de continut, efec­tele sunt dezastruoase. In ulti­mii trei ani, Guvernul Romaniei a fost doar o marioneta, cu ministri stersi, lipsiti de initiativa, un simplu instrument in mainile presedintelui.

Mediocru si fara personalitate, Emil Boc este cel mai slab prim-mi­nistru pe care l-a avut Romania in pe­rioada postdecembrista. Si trebu­ie iertat ca nu stie ce spune atunci cand declara ca si-a facut datoria fata de tara. Ar fi fost mai bine daca nu si-o facea.

Extrem de sifonat iese din aceasta poveste si Partidul Democrat Liberal. Rareori un partid a dat do­vada de atata obedienta fata de un centru de putere. In ciuda mi­tu­ri­lor care sustin ca PDL nu mai ras­pun­de comenzilor de la Cotroceni, acesta nu a depasit conditia de executant al ambitiilor presedintelui.

Nici macar nu avem de-a face cu un partid in adevaratul sens al cu­vantului, ci doar cu o grupare ci­ni­ca, urmarind un scop precis: accesul la putere. Traian Basescu le-a satisfacut aceasta dorinta in schimbul obedientei, refuzandu-le, programatic, libertatea de a gandi.

Chiar daca sondajele il credi­tea­za cu un neverosimil 15%, Parti­dul Democrat Liberal ar merita sa dis­para de pe scena politica. Ar cons­ti­tui o lectie necesara pentru toa­te gruparile politice. Ca si Boc, Partidul Democrat Liberal nu si-a putut reprima instinctul de sluga. Cu pagube mari pentru democratie.

In toata aceasta vanzoleala po­li­tica, tot mai neclara, presedintele Ba­sescu si PDL cumpara timp: re­fu­za alegerile anticipate, avanseaza ipo­teze de amanare a parlamen­ta­relor pentru anul viitor, cauta va­rian­te ce vizeaza mai degraba imagi­nea decat rezolvarea crizei profun­de pe care o traverseaza societatea ro­maneasca.

Cu alte cuvinte, se cauta solutii complicate si nerealiste, cu un singur scop: pastrarea puterii. Adica o ultima iluzie a unui regim care, pentru Romania, a reprezentat un imens esec.