Un an lung, foarte lung…

Auzim întruna, zi de zi, în dezbaterea publică, repetându-se la nesfârşit, expresii devenite obsesive: investiţii, locuri de muncă, salarii, pensii obişnuite, pensii speciale etc. etc. Toate generând subiecte de nelinişte pentru Guvern, pentru clasa politică, pentru sindicate, pentru presă, pentru întreaga societate.

Sunt subiecte care s-au născut dintr-o realitate. Pentru că acum, în 2010, România are o sumedenie de priorităţi. Şi toate sunt urgente. Ce criterii să fie luate în seamă în alegerea celor mai urgente? Fiindcă e cert: ar fi o eroare gravă să fie deschise o sumedenie de fronturi pentru a satisface toate aceste priorităţi. Pentru că n-ar rezulta altceva decât risipă de bani, de timp şi de eforturi pentru zero rezultate.

Aşa că nu asta este soluţia. Ci cu totul alta: într-o primă fază, să fie puse faţă în faţă, în tabloul bugetului, veniturile şi cheltuielile. Pentru ca şi Guvernul, şi sindicatele, şi populaţia să ştie pe câte venituri se bazează ţara şi care sunt cele mai urgente cheltuieli. În faza a doua urmând a fi luate măsuri pentru creşterea veniturilor bugetare.

Fără îndoială că salariile şi pensiile sunt între primele urgenţe. Motiv pentru care, în 2009 şi în 2010, chiar FMI şi-a călcat pe inimă, pentru întâia dată în istoria sa, şi a acceptat să împartă trei tranşe din împrumutul acordat României între Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor, pentru a nu se produce vreun scurtcircuit în plata salariilor şi pensiilor. Numai că 2010 va fi un an lung, foarte lung. Banii de la FMI încheie un capitol, dar vor urma altele.

În acest an şi în anii următori. De unde vor fi luaţi bani pentru salarii bugetare şi pentru pensii? Şi unele, şi altele depind decisiv de numărul de locuri de muncă din economie. Nu vor fi bani în plus pentru salariile medicilor, profesorilor, lucrătorilor din administraţie dacă nu se investeşte şi nu creşte numărul de salariaţi din economia reală plătitori de impozite. Şi nu vor fi bani în plus pentru şase milioane de pensionari atât timp cât numai patru milioane şi jumătate de salariaţi contribuie la plata pensiilor.

Sunt probleme încă nerezolvate, iar oamenii care-şi simt ameninţate locurile de muncă şi veniturile şi-au pierdut răbdarea. Bulgărele de zăpadă ce a zburat vineri deasupra capului premierului, în Piaţa Victoriei, e un semn că tensiunile adunate în societate nu-s deloc uşor de stăpânit. Sindicatele pregătesc acum ofensiva de primăvară. Faptul că Guvernul va fi supus unei confruntări aspre cu sindicatele nu-i deloc un lucru rău.

Dimpotrivă, poate fi chiar un lucru bun. La urma-urmei, miniştrii pot greşi. Inclusiv în planul dialogului cu sindicatele şi cu populaţia. Condiţia este însă ca judecata să fie dreaptă. Judecata sindicatelor. Sau a mulţimilor care demonstrează în stradă. Pentru că este o iluzie credinţa că pot fi rezolvate probleme sociale grele, între care salariile şi pensiile, înainte de fi soluţionate probleme economice la fel de grele.

De la Keynes încoace, toţi marii economişti ai lumii au scris că investiţia este plata de astăzi pentru veniturile viitorului. Soluţia pentru problemele României nici nu poate fi alta decât investiţiile făcute azi pentru ca mâine să poată fi plătite salarii şi pensii mai mari.

Există o legitate economică pe care nimeni n-o poate ignora fără să plătească scump: aceea că sporurile de salarii şi de pensii nu pot să aibă alt reper decât eficienţa muncii. Iată însă că ţara, în momentul de faţă, tocmai se găseşte dinaintea unei presiuni sindicale care acţionează în sens contrar: racordarea salariilor şi pensiilor nu la eficienţa muncii, ci la prevederile unor acte normative în vigoare. De unde însă bani pentru a transpune în viaţă aceste prevederi?

E firească solicitarea unor locuri de muncă sigure. Dar greu de asigurat într-o economie nesigură.
E firească dorinţa de a avea salarii mai mari şi pensii mai mari. Dar e greu de găsit banii necesari într-un buget de criză. Şi nici nu vor fi găsiţi aceşti bani înainte de a reforma munca, organizarea muncii şi de a pune pe rol o creştere economică viabilă, ca pârghii ale ieşirii din recesiune.