Un an si sapte zile de cand a fatat pisica

La New York, localnicii au de-a face cu atatea situatii exceptionale, cu atatia oameni faimosi si cu atatea lucruri importante, incat nu se mai uimesc cu adevarat de nimic. La foarte multi, reversul monedei e ca trateaza cu aceeasi seriozitate treburi de care depinde in modul cel mai direct viitorul lor, dar si tot felul de chestii, de care nu depinde nimic.

Traind intre totul si nimic, intre "din ce in ce mai mult" si "atat cat e nevoie ca sa te simti bine", o conversatie, plina de participare, intre o persoana care tocmai a cumparat o tona de aur, ca sa se arunce intr-o afacere cu bijuterii, si o alta, care tocmai si-a amanetat bijuteriile ca sa-si plateasca chiria, e ceva normal. Isi servesc reciproc un delir verbal, dar ce insemnatate acorda fiecare subiectului nu vei sti niciodata. E ca si cum ar folosi aceleasi cuvinte, cu alte intelesuri pentru fiecare.

Intr-o zi, o prietena care avea grija sa nu raman nici o ora neumblat, m-a luat din scurt: "Nu-i asa ca n-ai vizitat Statuia Libertatii?". I-am raspuns ca n-o vazusem, dar cu tonul celui care stia ca, oricat s-ar fi eschivat, odata si odata tot trebuia sa o faca. "Atunci - mi-a zis binefacatoarea mea din Queens - te duc sa cunosti un inventator". Bine, bine, veti zice, dar ce legatura are una cu alta? New York-ul e un oras unde daca starui sa cauti legaturile intre lucruri le gasesti. Insa ratezi placerea. New York-ul e unul din acele locuri unde numarul hoinarilor e atat de mare, incat hoinareala in sine are un sens existential major. In loc de inventator putea sa spuna toreador, guvernator sau conchistador si as fi zis fara sa clipesc: "perfect, hai sa mergem!".

Inventatorul inventa cutiute pentru fabrici de ciocolata intr-un demisol a carui intindere n-aveai cum s-o ghicesti in intuneric. Luminat era doar coltul unde-si concepea ambalajele si, intr-un alt colt, un pat imens, care sugera orice, numai functia de baza nu. De altfel, inventatorul a tinut sa-mi spuna: "Acesta e un pat". Omul facuse avere cu un soi de cutiute romboidale de carton, pe care copiii rusilor din cartierul Odessa le imbarligau si obtineau o stea in cinci colturi plina cu ciocolati romboidale. De trei ani se chinuia sa faca o stea cu sase colturi pentru o companie de dulciuri evreiasca. Si cu toate ca algebra si geometria ii spuneau ca e imposibil - dovada ca-i ieseau stele cu opt, cu noua sau cu douazeci si unu de colturi, dar nici una cu sase - se ruina platind cativa cercetatori, ca sa-i gaseasca desfasurarea in spatiu a obiectului. Ce castigase cu steaua sovietica pierdea frenetic cu steaua in sase colturi. La plecare am intrebat-o pe prietena mea din New York ce trebuia sa inteleg din vizita la inventator? "De ce-i nevoie sa intelegi pe loc - mi-a raspuns ea - o sa intelegi peste zece ani".

Trecand de atunci zece ani, mi-am zis c-a sosit momentul sa-mi fie clar de ce am schimbat - ca-n povestea lui Ion Creanga - o vizita la Statuia Libertatii pe una la un inventator? Dar m-am dumirit oarecum abia dupa ce Ioanitoaia mi-a povestit cum era el invitat in timpul studentiei la Cracovia, in familii unde se sarbatoreau cu tot tacamul unor aniversari legitime: doi ani si trei luni de cand gazdele vandusera pianul sau un an si sapte zile de cand le fatase pisica.