„Dacă așa știu să își rezolve competiția internă,la ce să ne mai așteptăm pentru restul problemelor?” Aceasta este întrebarea pe care o pune Daniela Damian în jurnalul ,,Renașterea Bănățeană’’ după încăierarea de pomină de la a doua rundă a alegerilor pentru conducerea PNL Timișoara. Întrebare pe care sunt convins că o regăsim la din ce în ce mai mulți dintre noi și pe care colega noastră de breaslă o motivează în acest fel: „Spectacolul repetat cu contestații și îmbrânceli a fost unul cât se poate de trist. Reamintim că PNL este principalul partid la guvernare și că ar trebui să ne conducă spre prosperitate, prin reforme, investiții și alte înțelepciuni”.
În plus, și pentru că suntem în țara care i-a dat pe clasicii literaturii absurdului- pe Caragiale, pe Eugene Ionesco și pe Urmuz- iată că acest tămbălău de pomină de la PNL Timișoara s-a petrecut exact când premierul Florin Cîțu, înfocatul aspirant la președinția PNL, lansa chemarea ca partidul să câștige primăriile din Craiova, Brașov, Timișoara, Alba, bașca pe cea a sectoarelor Capitalei și Primăria generală!
Firește, în spiritul și în litera Constituției, alegerile locale se vor ține în 2024, adică peste trei ani, așa că, până atunci, Florin Cîțu sau cei care vor prelua președinția partidului după congresul de septembrie, au tot timpul ca să impună ordine și disciplină. Problema este ce se întâmplă zilele astea și în cele ce urmează? Pentru că,așa după cum stau lucrurile, nu prea se văd șanse ca situația să se calmeze într-un orizont așteptare foarte apropiat. În schimb, este posibil ca incidentele de la Timișoara să se repete și în alte zone unde PNL urmează să își aleagă conducerile organizațiilor locale. Împrejurare care mă determină să revin la întrebarea colegei noastre de la Timișoara cu care am deschis aceste însemnări. Întrebare care sunt convins că nu se referă numai la gestionarea afacerilor interne ale PNL, ci vizează capacitatea principalului partid al coaliției guWERNamentale de a face față din ce în ce mai marilor provocări ale realității românești.
M-am referit deloc întâmplător la calitatea PNL de principal partid al coaliției pentru că sunt tot mai multe semnale că această alianță scârțâie de ce în ce mai tare. Ceea ce poate fi o dovadă că ideea PNL-centrul conducător al coaliției nu mai este literă de lege pentru toți partenerii. O certă dovadă fiind refuzul, nici măcar voalat, al ministrului transporturilor, Cătălin Drulă, de a-l destitui pe directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, după ce un tren plecat din Mangalia, în care se aflau 30 de copii și tineri, a ajuns la Timișoara, după 30 de ore. Dintre care, aproape zece ore, garnitura a stat în câmp, iar pasagerii nu au avut nici mâncare și nici apă de băut. Situație revoltătoare care se adaugă atâtor și atâtor nereguli în lanț datorate iresponsabilității echipei manageriale de la CFR Călători și, în primul rând, directorului Ovidiu Vizante. Motive foarte temeinice pentru care premierul Florin Cîțu era nu doar îndreptățit ci obligat să ceară demiterea lui directorului societății, cu atât mai mult cu cât personajul în cauză nu a avut demnitatea să își prezinte, el însuși, demisia!
În acest caz, cum ar trebui să înțelegem refuzul ministrului Cătălin Drulă, titular al portofoliului transporturilor, desemnat și susținut de USR-PLUS, de a-l demite pe Ovidiu Vizante, el însuși susținut de USR-PLUS la numirea în această funcție, decât ca pe un act de insubordonare? Dacă nu și mai rău, ca pe o sfidare publică și de nerecunoaștere a autorității premierului! Atitudine despre care îmi este imposibil să cred că respectivul ministru nu a informat în prealabil conducerea USR-PLUS. Supoziție îndreptățită atâta vreme cât, dacă ministrul Cătălin Drulă ar fi făcut treaba asta numai fiindcă așa au vrut mușchii lui, era de așteptat ca onor conducerea partidului său să îl someze, în termeni clari și cu maximă celeritate, să respecte cererea primului ministru. Ceea ce, după cum știm, nu s-a întâmplat și, cu atât mai puțin, este posibil să se întâmple de acum încolo. Dimpotrivă, dacă ne amintim că Dan Barna, vicepremier și nume greu în USR-PLUS a declarat „subiect închis” cazul trenului de pe ruta Mangalia-Timișoara, asta însemnă, că în opinia partidului, și demiterea lui Ovidiu Vizante tot un subiect închis este!
Aceasta fiind cea mai recentă dovadă în ordinea discuției, căreia îi putem adăuga, de pildă, poziția UDMR în ceea ce privește desființarea SIIJ. Subiect foarte sensibil despre care nu se discută prea mult în mediul public din motive lesne de înțeles.
Să nu își dea,oare, seama liderii PNL sau cei ai coaliției că asemenea spectacole repetate și îmbrânceli(la propriu și la figurat!) conduc, inevitabil, la accelerarea erodării încrederii publice și că ar putea veni ziua unui bilanț poate chiar înainte de scadență normală? Cu siguranță că își dau seama, dar, prinși în tot felul de combinații politicianiste și supuși presiunilor unor cercuri de influență și de interese,aceștia au cam scăpat din mâini frâiele și acum nu mai știu cu ce să înceapă mai întâi și mai întâi. Oricum,pe ultima sută de metri, premierul Florin Cîțu a lansat avertismentul că este foarte posibil ca situații de felul cele create de habarnamismul arogant al ministrului Ovidiu Vizante și de ambâțurile ministrului Cătălin Drulă sau ale a altora ca ei, să aducă noi și grave prejudicii de imagine care se vor regăsi,inevitabil, în scăderea cotei de încredere. Se înțelege că nu a cotei lor de încredere ca persoane particulare, ci, în primul rând, ca persoane publice, inși deținând posturi importante și ale căror greșeli vor fi decontate de către partidele ai căror membri sunt sau care îi susțin. Dar, Florin Cîțu a avertizat, Florin Cîțu a auzit!!! Ceea ce ne dă alte indicii despre care și câtă este, de fapt, autoritatea premierului și despre spiritul de echipă pe care îl mai poate el insufla colegilor de partid și partenerilor din alianță. Cât vor conta toate acestea la stabilirea scorului final de la congresul PNL, rămâne iarăși de văzut.
Trăgând linie și adunând, ajungem la încheierea că scandalul de la PNL Timișoara este departe de a fi doar o jenantă afacere de familie care a devenit publică datorită indiscreției mass media. Dimpotrivă, întrebarea și argumentația colegei de la ,,Renașterea Bănățeană’’ ne anunță că urmează un august fierbinte.
Un august fierbinte pentru PNL și pentru coaliția guWERNamentală! Cu siguranță, mai ceva decât cele 40 de grade Celsius prognozate de ANM pentru jumătate de țară în prima zi a lunii în care tocmai am intrat.