x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un caz de inspiraţie

0
Autor: Tudor Octavian 27 Oct 2007 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In toamna lui 1989 am oftat şi am dat o căruţă de bani pe un videorecorder la măna a doua sau poate a treia. Toate filmele pe care le văzusem pănă atunci sămbătă de sămbătă, vreme de doi ani, in familia unui prieten fuseseră proaste. Imprumuta omul căte zece, dar nu reuşeam să ducem nici un film pănă la capăt, fiindcă la un moment dat unul din invitaţii la şedinţa de video striga: "Ajunge! Vrem altul şi mai tămpit!", iar gazda, care era o persoană foarte indatoritoare cu oaspeţii, punea in aparat altă casetă şi mai stupidă.Aveam aşadar toate motivele să nu-mi cumpăr video.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In toamna lui 1989 am oftat şi am dat o căruţă de bani pe un videorecorder la măna a doua sau poate a treia. Toate filmele pe care le văzusem pănă atunci sămbătă de sămbătă, vreme de doi ani, in familia unui prieten fuseseră proaste. Imprumuta omul căte zece, dar nu reuşeam să ducem nici un film pănă la capăt, fiindcă la un moment dat unul din invitaţii la şedinţa de video striga: "Ajunge! Vrem altul şi mai tămpit!", iar gazda, care era o persoană foarte indatoritoare cu oaspeţii, punea in aparat altă casetă şi mai stupidă.Aveam aşadar toate motivele să nu-mi cumpăr video.


Totuşi, mi-am luat unul de la un poet al zilei, care trecea drept un ins special, pe căt de stilat, pe atăt de cultivat. Stilat, stilat, dar m-a prostit vănzăndu-mi un video reparat şi răs-reparat, la care n-am apucat să văd nici măcar un film de Doamne ajută, fiindcă a venit răzmeriţa din decembrie şi toată povestea cu casetele traficate de bişniţari şi de fotbalişti s-a dezumflat. Vina era a mea, că nu rezistasem presiunii opiniei publice din subteranul epocii şi-mi băgasem toate economiile intr-un lucru care nu-mi trebuia. Dacă ţin insă cont de faptul că după asta nu mi-am mai cheltuit niciodată atăt de aiurea banii, se poate spune că n-am plătit aparatul, ci lecţia de viaţă.


Pe poet nu puteam să-l urăsc, pentru că nu-mi vărăse rabla pe găt. Puteam cel mult să sper că-l va pedepsi Dumnezeu pentru rapacitate şi lipsă de consideraţie faţă de un coleg. Şi aşteptarea mi s-a implinit curănd. N-a mai apucat să se bucure de banii mei, deoarece a murit. Nu suferea de nimic, nu era internat intr-un spital, iar in afară de rugăciunea prin care ii ceream Celui de Sus să-l pedepsească prin mijloace specifice, pentru că mă păcălise, nu era ameninţat din nici o parte. Totuşi, a păţit-o şi nu oricum, ci uităndu-se la film, la un video. Prietenii şi admiratorii, care l-au insoţit pe ultimul drum, i-au dat morţii o aură magică. Pasămite aceasta fusese ultima manifestare a unui destin paralel, de negustor intru cele profesionale. "Domnule - mi l-a lăudat un alt poet - , fără cafeaua de contrabandă, pe care o cumpăram de la el, aş fi fost un nimeni. La bani n-avea mamă, n-avea tată, dar măcar iţi dădea marfă, nu gunoi. Găseai la el tot ce-ţi trebuia pentru inspiraţie!".


La promptitudinea cu care Divinitatea imi onorase rugămintea, ar fi trebuit să mă simt vinovat de sfărşitul lipsit de stil al poetului. Dar, cum la fel de bine putea s-o sfărşească după un dezmăţ solitar cu whisky, intoxicat cu cafea, sugrumat intr-o pereche de blugi prea strămţi sau alunecănd in baie pe un săpun "Fa", m-am găndit că probabil şi alţi inspiraţi se adresaseră Atotputernicului, să-l pedepsească pentru lăcomie. Şi că, excedat de mulţimea cererilor, Acesta luase măsuri. A fost pentru prima şi ultima oară cănd mi-am permis o colaborare la un nivel atăt de inalt. Iar, cum traficului păduchios cu videorecordere i-a urmat imediat cel barosan, cu maşini furate din Vest, sentimentul de culpă mi s-a prescris de la sine. Cu anul de graţie 1990 intram şi noi, romănii, in hora marilor păcăleli şi a tranzacţiilor cu adevărat oneroase.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de