Un caz de performanta

Ceausescu impartise lumea romaneasca, temeinic si definitiv, in doua. O lume de export la care aveai acces numai pe furate, numai cand venea vorba de resturi, produse refuzate sau aruncate peste gard. Atunci puteai dobandi pantaloni, perdele sau salam facut de noi ca pentru altii. Si o lume a productiei interne, a bunurilor "rele", a minimei rezistente, patata, sifonata, defectata, resemnata.

Am vazut joia trecuta un grup de romani facand totul ca la carte. O echipa care voia, gandea, planifica si functiona. Era "doar" fotbal. Dar fotbal ca o industrie, la nivel inalt, acolo unde e o concurenta dura, nu iarta nimeni si se rotesc cifre de afaceri de sute de milioane de euro. In sezonul acesta, doua echipe romanesti au intrat in forta in aceasta lume a performantei, ba as spune ca si cea de-a treia a aratat suficient de mult ca sa confirme ca nu avem de-a face cu cazuri izolate, ci cu o generatie, o scoala, ceva organizat, ceva care misca in directia corecta.

Era doar fotbal, dar nu e mereu asa fotbalul romanesc. Dupa meciul de joi ma gandeam cat de mult ne putem mobiliza fata in fata cu altii, in competitii definite si traditionalizate de altii. Mult mai putin putem face in concurenta dintre noi. "Strainul" cu faima ne mobilizeaza. Ne rusineaza un esec in fata lui. Esecurile romanilor intre romani sunt o afacere interna fara miza prea mare, tratata adeseori in consecinta. Intre noi, jena dispare prea brusc si prea des. Si, deja, nu ma mai refer la fotbal sau nu numai la el.

Noi n-ar trebui sa ne propunem, de pilda, scoli sau spitale "europene", pentru ca asta ar fi regula clubului in care vrem sa intram si nu vrem sa ne facem de ras. Ar trebui sa facem spitale si scoli moderne si bune pentru bolile romanilor sau pentru nevoia lor de a invata carte cum trebuie. Problema care apare aici o data cu "strainul" e stacheta. Ea se afla, dintr-o data, sus. Pentru noi, intre noi, merge si mai jos. Oare asta meritam? Asta ne harazim noi "intre noi", la asta ne osandim cu ochii mereu in bugete prea mici?

Ceausescu impartise lumea romaneasca, temeinic si definitiv, in doua. O lume de export la care aveai acces numai pe furate, numai cand venea vorba de resturi, produse refuzate sau aruncate peste gard. Atunci puteai dobandi pantaloni, perdele sau salam facut de noi ca pentru altii. Si o lume a productiei interne, a bunurilor "rele", a minimei rezistente, patata, sifonata, defectata, resemnata.

Imparteala asta este astazi istorie din multe puncte de vedere, dar ea isi plimba inca fantoma prin mentalitati, prin felul in care ne autoevaluam si ne mobilizam. Sa recunoastem ca Steaua, Rapid sau Dinamo nu joaca in campionatul intern decat arareori asa cum o fac in cupele europene. Sunt aceeasi jucatori, cu aceleasi ghete. Nici macar primele de joc mai mari nu explica situatia. Intregul mecanism e legat mai ales de intrarea intr-o lume care cere performanta intr-un fel aparte. O lume care nu e creata de noi.

Aceste ganduri nu vor sa acuze pe nimeni. Dimpotriva, echipele romanesti merita felicitari. Dar e bine sa analizam din cand in cand etapa pe care o parcurgem. Astazi suntem capabili, iata, de performante in jocuri inventate si conduse de altii. Dar foarte curand va veni vremea sa inventam noi insine competitii adevarate, sa fim performanti intre noi si iarasi nu ma gandesc "numai" la fotbal.