Un Ceauşescu al Guvernului Boc (II)

Aşadar, preşedintele a acordat două interviuri la un mic interval. Succesiunea celor două momente se înscrie într-o practică deja ştiută a preşedintelui de a acorda interviuri pereche.

Unul seara şi celălalt a doua zi. Al doilea având rolul de a corecta sau întări unele afirmaţii din primul în funcţie de ceea ce crede preşedintele că ar fi ecoul declaraţiilor din seara anterioară. Această formulă ne convinge că interviurile nu sunt rezultatul insistenţelor unor ziarişti de a obţine un interviu de la vedeta scenei noastre politice actuale, ci rezultatul deciziei lui Traian Băsescu de a ieşi în public.

Faţă de intervenţiile din vremea mandatului Tăriceanu, cele de acum n-au mai avut reacţia polemică a premierului sau a liderilor coaliţiei de guvernământ. Nici Emil Boc, nici alţi membri ai Guvernului n-au reacţionat revoltaţi.

Premierul n-a avut nici o reacţie. În absenţa Elenei Udrea, plecată în Spania (domnia sa a înţeles că a fi ministrul Turismului înseamnă a face turism peste hotare!), doi lideri ai PD-L – Theodor Stolojan şi Cezar Preda – au salutat opiniile preşedintelui. În chestiunea îngheţării salariilor şi pensiilor s-a înregistrat o reacţie din partea lui Mircea Geoană. Chiar dacă a spus că PSD nu e de acord cu această măsură avansată de Traian Băsescu, preşedintele PSD n-a fost polemic. Gândindu-ne la reacţiile domniei sale când Traian Băsescu n-ajunsese Codoşul legăturii contra naturii dintre PD-L şi PSD, putem spune că Mircea Geoană a fost de o duioşie spectaculoasă.

Chiar dacă Traian Băsescu n-a atacat Guvernul Boc, criticile domniei sale vizând Guvernul Tăriceanu (!!!), concentrarea celor două intervenţii aproape exclusiv pe ce ar trebui să facă actualul Guvern trebuia să provoace din partea lui Emil Boc fie şi măcar o nuanţare.

Preşedintele s-a referit la numeroase aspecte ale activităţii Executivului, punând accent deosebit pe adoptarea Bugetului. În unele momente a catadicsit să precizeze că Guvernul va trebui să facă. În majoritatea momentelor, domnia sa a vorbit în numele Guvernului, ba, mai mult, a dezvăluit că a acţionat în numele Guvernului. Să presupunem că Guvernul îşi are în unele dintre chestiunile abordate de Traian Băsescu propriile poziţii. Ar fi fost normal ca atât premierul, cât şi liderii Coaliţiei de guvernare să le afirme prin raportare la cele spuse de Traian Băsescu. Aşa ceva nu s-a întâmplat. De ce?

Răspunsul trimite la una dintre cele mai grave realităţi ale României lui 2009: încălcând iresponsabil Constituţia, Traian Băsescu e un Nicolae Ceauşescu al Guvernului Boc. Din câte se ştie, România dinainte de 1989 avea un guvern, condus de un premier.

Nimeni nu era atent la ce spunea premierul Constantin Dăscălescu. Şi dintr-un simplu motiv: în realitate, Nicolae Ceauşescu era nu numai premier, dar şi Guvern. Nu numai premierul, dar şi Guvernul se reduceau la ipostaza de simpli executanţi ai lui Nicolae Ceauşescu.

Această spectaculoasă răsturnare a situaţiei clar stabilite de Constituţie explică un alt paradox al reacţiilor la intervenţiile lui Traian Băsescu. Nu premierul, nu Guvernul, nu liderii Coaliţiei de guvernare au reacţionat violent la indicaţia de îngheţare a salariilor şi pensiilor, ci sindicatele.

Potrivit Constituţiei, sindicatele au drept partener de dialog Guvernul, şi nu Preşedinţia. Preşedinţiei i s-a stabilit un rol de mediator între Guvern şi sindicate în cazul unui conflict. Dând curs noii sale ipostaze, de Ceauşescu al Guvernului Boc, preşedintele a intrat în conflict cu sindicatele, şi nu Executivul.

Încercarea lui Traian Băsescu de a se identifica cu premierul şi chiar cu Guvernul nu e nouă.

Unii nostalgici ai Omului providenţial s-au întrebat retoric: ce-i rău în asta?

În Franţa, de exemplu, premierul e o umbră palidă în raport cu preşedintele Sarkozy. Numai că în Franţa, prin Constituţie, preşedintele are prerogative de a fi şi un soi de superprim-ministru. Nenorocirea în cazul României e că avem un preşedinte perceput ca un superpremier, fără a avea însă în realitate pârghiile pentru asta.

Desigur, în condiţiile unui premier precum Emil Boc şi a două partide – PSD şi PD-L – supuse lui Traian Băsescu, tot ce spune preşedintele va fi transpus în practică de Guvern. Numai că această transpunere în practică suferă de câteva slăbiciuni.

1) Premierul Emil Boc trebuie să înţeleagă până şi nuanţele din cele spuse de preşedinte.

2) Administraţia ascultă de Emil Boc, şi nu de Traian Băsescu.

3) În afară de DNA, Traian Băsescu n-are nici o pârghie pentru a sancţiona un demnitar pentru proasta executare a poruncilor sale.

Noua ipostază a lui Traian Băsescu încalcă grav Constituţia. Mult mai important însă, creează condiţiile pentru o dezastruoasă administrare a ţării.