Un circ cu purici

Spatiul cultural romanesc cuprinde azi doua compartimente, unul foarte mare si altul foarte mic. In cel mic apar tot felul de mode si modele culturale, intre care se poarta polemici, se fac si se desfac aliante, se incheaga si se destrama prietenii.

In cel mare se rade in pumni de toate acestea. Tendinta actuala este ca spatiul cel mare sa-l inghita pe cel mic.
In spatiul cel mic exista cateva centre de putere intelectuala. Sunt, mai intai, "paltinisenii" sau GDS-ul, care mizeaza pe cultura inalta, cu pivotul ei, filozofia. Un alt grup, de alt fel, este cel al revistei "Romania literara" si al simpatizantilor ei, mai cu seama critici si scriitori din generatia mai varstnica. Ultimul grup este cel din jurul revistei "Observator cultural", oameni mai tineri, adepti ai unor tendinte culturale de tip neoliberal, activi mai cu seama in Statele Unite, dar si in Europa apuseana. Intre aceste grupuri se petrec dispute dramatice, nu insa atat de acute cum au devenit resentimentele personale dintre corifei.

In compartimentul cel mare (urias fata de primul) al lumii culturale romanesti nu se aude zgomotul bataliilor canonice sau ideologice. In masura in care sunt constienti de ce se-ntampla in arena mica, adevaratii stapani ai adevaratelor centre de putere isi freaca palmele strigand: "Intarata-i drace, ca si mie-mi place!". Caci imperiul lor a devenit in ultimii ani, printr-o presiune continua si o extindere tenace, inexpugnabil. A cucerit tot ce se putea cuceri si are astazi tot ce se poate avea. Am vazut, in cativa ani, puterea academica acaparata in intregime de un singur om si depusa la picioarele Puterii. Am vazut puterea literara acaparata in intregime de un singur om si depusa la picioarele Puterii (Uniunea Scriitorilor, odinioara un centru al rezistentei intelectuale, e azi un instrument docil si o copie redusa a unei noi puteri discretionare). Ii vedem pe Razvan Theodorescu si pe Mihai Unghianu in continuare in Ministerul Culturii, pe acelasi Dinu Sararu mai departe director al Nationalului, pe acelasi Sergiu Nicolaescu la cinematografie si - vai! - pe Augustin Buzura, atat de admiratul spirit curajos de ieri, oferindu-si mai departe serviciile aceleiasi Puteri populiste si arogante. Iar sub ei, la toate nivelurile, in nenumarate institutii, nenumarati directori si directorasi storcand bani si autoritate din aceasta piramida a spinarilor de cauciuc. De cultura romana le pasa lor? De corectitudinea politica? De postmodernism? De mode culturale? Sau de eterna moda romaneasca a conspiratiei mediocritatii, a lichelismului si a ticalosiei? Sa mai vorbesc despre Adrian Paunescu, mereu pe cai mari, decorat recent de Ion Iliescu? Sa mai vorbesc de sefii din televiziune, radio, presa si (cum suna vechiul banc) fiare de calcat? A mai ramas cineva in aceasta sumedenie de institutii nesubordonat puterii politice de azi? Care mai e diferenta dintre ce-a fost inainte si ce este acum?

Vedem toate acestea si ne prefacem ca nu ne intereseaza. Noi, vezi Doamne, suntem intelectuali de rasa, astia sunt doar functionari ai Puterii. Cum sa ne punem noi in "poblic" cu ei? Da, dar acesti functionari au devenit deja stapanii culturii de azi si deja ne fac sa simtim din plin acest lucru. Pentru ei, disputele noastre sunt un circ de purici. Nici macar nu se mai gandesc sa ne cumpere sau sa ne discrediteze, caci deja nu mai au nevoie de noi. Ca si in cazul puterii politice mari, ei sunt azi destul de puternici ca sa practice un cinism absolut. Horia Roman Patapievici si Ion Bogdan Lefter, oameni pozitivi si intelectuali adevarati, sunt atacati de toata lumea. N-am prea vazut insa atacuri la mai sus-numitii puternici ai zilei. Si-atunci cum stam cu etica de care atat facem caz? Nu e cazul sa ne trezim o data la realitate? Odata, in 1990, Mariana Marin a spus in fata unei sali contrariate: "Noi, scriitorii, am ratat, cei mai multi, sansa de a fi fost disidenti ai epocii Ceausescu. Ne ramane un singur fel de a ne spala aceasta vina: sa fim disidenti macar de-acum inainte". Atunci cuvintele ei mi s-au parut uimitoare si exagerate. Traiam inca euforia schimbarii. Astazi, noi, scriitorii independenti, cati am mai ramas, suntem un fel de exilati in propria noastra tara. Ne traim intr-un spatiu tot mai mic maruntele noastre adversitati. Vestea cea buna este ca avem din nou, dupa 13 ani, un adversar comun. Caruia nu i se mai poate rezista doar prin cultura.