Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
STUPIDA BĂTĂLIE DIN PNL
Delegaţia Permanentă a PNL a decis ţinerea unui Congres extraordinar la 20-21 martie 2009 pentru alegerea preşedintelui. Cu acest prilej, pe lângă Călin Popescu Tăriceanu şi-au anunţat intenţia de a candida Crin Antonescu şi Ludovic Orban. Am urmărit cu atenţie declaraţiile celor care susţin necesitatea acestui Congres de alegere a unui şef al PNL. Spre uimirea mea, n-am întâlnit nici un argument. În absenţa lor, să vedem, cel puţin ca ipoteze de lucru, motivele prezentei bătălii pentru răsturnarea lui Călin Popescu Tăriceanu:
1) Un posibil motiv ar fi faptul că actualul şef al partidului a negociat prost după scrutinul din 30 noiembrie 2008, astfel încât PNL n-a intrat la guvernare.
E acesta un motiv real, temeinic?
Nici vorbă.
Evoluţia ulterioară a evenimentelor ne-a arătat că PNL a rămas pe dinafara guvernării nu pentru că şeful partidului n-a negociat bine, ci pentru că PNL era condamnat să nu intre la guvernare.
Cu scorul obţinut în alegeri PNL putea intra la guvernare doar în două coaliţii: cu PSD sau cu PD-L.
Toate datele arată că o coaliţie cu PSD era imposibilă. Mai întâi, pentru că PSD, potrivit dezvăluirilor din ultima vreme, se înţelesese cu Traian Băsescu înaintea scrutinului din 30 noiembrie 2008. Desigur, dacă fostul şef al guvernului ar fi fost mai flexibil, acceptând ca postul de premier să fie dat PSD-ului şi programul PNL să dispară sub influenţa programului PSD, Mircea Geoană ar fi făcut pe dracu'n patru să nu intre într-o coaliţie cu PNL. Apoi, chiar dacă, prin absurd, PSD n-ar fi bătut deja palma cu PD-L în vederea unei coaliţii postelectorale, un guvern PSD-PNL ar fi fost catastrofal pentru PNL în condiţiile unui PD-L în Opoziţie şi ale unui Traian Băsescu ostil fundamental.
Tot datele seci ale realităţii arată că şi o coaliţie cu PD-L era imposibilă. Mai întâi pentru că, deşi liderii PD-L vorbeau pe toate drumurile că PNL e opţiunea primă într-o posibilă Coaliţie, Traian Băsescu pariase deja pe o alianţă cu PSD.
Atât din ura faţă de Călin Popescu Tăriceanu, cât şi din interesul, dat pe faţă chiar în seara de după investirea noului guvern, că avea nevoie de o majoritate parlamentară cu un partid care putea să-i asigure trecerea prin Parlament cu 2/3 a modificărilor la Constituţie.
Deşi împreună cu UDMR şi PNL, PD-L alcătuia o majoritate, ea nu atingea procentajul de 2/3.
Ca să nu mai spunem că o coaliţie PD-L-PNL presupunea cooptarea la guvernare a UDMR. Ceea ce lui Traian Băsescu, exponent al extremismului naţionalist românesc, nu i-ar fi convenit.
Aşadar, toate datele arată că fostul premier n-are nici o vină pentru faptul că PNL n-a intrat la guvernare. Şi dacă ne gândim la jocurile deja făcute, comedia formării unui guvern cu PNL ar fi dus la grava compromitere a partidului fără ca prin asta să ajungă la guvernare.
2) Un alt posibil motiv, sugerat de unii lideri PD-L, şi spus de-a dreptul de liderul BNS, Dumitru Costin, ar fi acela că fără Călin Popescu Tăriceanu în fruntea partidului ar fi posibilă o nouă coaliţie de guvernare PD-L-PNL.
Iată un motiv nu numai pueril, dar şi periculos.
Să admitem că actualul preşedinte al PNL ar fi debarcat din fruntea partidului la Congresul din martie.
O răsturnare de alianţe ar însemna trimiterea PSD în Opoziţie înaintea europarlamentarelor şi prezidenţialelor din 2009.
Or lucrul de care Traian Băsescu se teme cel mai tare e tocmai un PSD în Opoziţie. A fost de altfel şi unul dintre motivele pentru care nici n-a luat în calcul un guvern minoritar PD-L.
Într-un an al crizei economice, un partid de Stânga precum PSD ar zburda în Opoziţie. Iar la prezidenţiale, candidatul PSD ar avea şanse serioase să-l învingă pe Traian Băsescu.
E un motiv nu numai pueril, dar şi primejdios pentru că, fără Călin Popescu Tăriceanu, beneficiind şi de avantajul unei guvernări fericite în istoria postdecembristă, PNL ar pieri de pe scena noastră politică. Evenimentele din ultimul timp arată că PD-L vede în partenerul de guvernare, PSD, o simplă anexă. Dacă PSD, partid mare, cu structuri solide în teritoriu, dar şi cu un program bine delimitat de cel al PD-L, e tratat astfel, e uşor de imaginat ce s-ar întâmpla cu PNL dacă ar ajunge într-o guvernare cu PD-L. Fără Călin Popescu Tăriceanu şef al partidului, având o pondere minoră în structurile Puterii, PNL ar fi copleşit de partener. În plus, apropierea de programe ar duce, în cele din urmă, la îndeplinirea visului de un mandat al lui Traian Băsescu: dispariţia PNL prin absorbţie de către PD-L.
