Un esec previzibil al lui Tariceanu

Premierul Calin Popescu Tariceanu a convocat ieri, la Palatul Victoria, liderii partidelor parlamentare pentru a debloca lucrarile Parlamentului, paralizate de batalia dintre Putere si Opozitie in chestiunea modificarii regulamentelor.

La sfarsitul intalnirii, tinuta cu usile inchise, premierul a iesit in fata presei si, prin asta, in fata natiunii pentru a anunta esecul total al initiativei sale. Exprimandu-si ingrijorarea fata de lasarea deoparte a legilor Integrarii, domnia-sa a declarat ca parlamentarii Coalitiei vor continua sa se bata pentru a pune mana pe cele doua sefii. Argumentele invocate nu merita osteneala unei treceri in revista. Le stim din luarile de pozitie anterioare ale sefului peste liberalii contemporani cu noi. Dar chiar daca nu le-am sti, n-ar merita efortul. Prin raportare la interesul national prioritar - admiterea in UE - , ele sunt splendide sofisme politicianiste.

E un esec surprinzator?

Nici vorba.

E un esec previzibil.

Ne puteam da seama ca asa va fi din clipa cand s-a stiut ca Partidul Democrat a declinat in ultima instanta oferta, sub un pretext suficient de absurd pentru a sublinia si mai tare flitul dat lui Calin Popescu Tariceanu.

Poate ca premierul va fi socotit o clipa ca ar putea ajunge la un compromis cu Opozitia pentru a da liber legilor Integrarii. Absenta ostentativa a PD l-a avertizat insa ca initiativa sa putea fi exploatata de Traian Basescu pentru a-i mai administra o noua lovitura.

Deblocarea Parlamentului implica in chip necesar concesii serioase facute Opozitiei. Era absurd sa crezi ca, avand in maini parghiile care tin nemiscate rotile procesului legislativ, PSD si PRM vor ceda doar pentru ca au avut fericita ocazie de a calca in Palatul Victoria fara bon la poarta.

Din cate se stie, concesii dusmanului isi pot permite doar cei vazuti ca luptatori cranceni. Retragerea din Fasia Gaza n-o putea face decat Ariel Sharon. Cand a lansat initiativa, nimeni nu l-a suspectat de amicitie fata de palestinieni.

Calin Popescu Tariceanu nu beneficiaza de acest avantaj. Trebile tarii, dar si felul de a fi, l-au facut sa lase in plan secund datul din gura impotriva PSD.

Asta l-a facut vulnerabil la posibilitatea de a fi infatisat, gratie unei campanii abil mesterite, drept un om gata oricand la o invoiala cu PSD pentru a-si pastra postul.

Dupa anuntarea conclavului de la Victoria, s-au iscat si s-au intensificat zvonurile, devenite stiri, privind o apropiere dintre PNL si PSD, zvonuri brusc lansate si cultivate crancen de ziarele si televiziunile aservite Cotrocenilor.

Era limpede ca se urmarea prezentarea posibilului si necesarului compromis de la Victoria drept semn al unei negustorii intre Calin Popescu Tariceanu si PSD. Refuzul PD de a merge la intalnire a avut menirea de a transforma semnul intr-o dovada de netagaduit. Daca premierul renunta fie si la o unghie din programul de rasturnare a celor doi presedinti, masinaria de agitatie si propaganda a Cotrocenilor ar fi infatisat momentul drept unul in care Calin Popescu Tariceanu a profitat de absenta liderilor PD pentru a puncta un nou moment din apropierea sa de PSD. Mai mult, fidelii lui Traian Basescu din PNL, puternic sprijiniti de artileria mediatica a Palatului din Deal, ar fi pornit o noua ofensiva impotriva premierului pe motiv ca a intinat steagul luptei de clasa impotriva dusmanului de moarte.

Respingand necesarul compromis cu Opozitia, Calin Popescu Tariceanu a parat lovitura din planul bataliei menite a-l infatisa ca un tradator al idealurilor portocalii.

Din nefericire, prin intransigenta la care l-a obligat manevra Armatei de teracota a Cotrocenilor, Calin Popescu Tariceanu s-a expus din plin unei alte lovituri. Cea din planul bataliei menite a-l infatisa ca autor al unei noi revolte in genunchi fata de cel care l-a facut prim-ministru.

Si, daca ne gandim bine, nu-i exclus ca asta sa fi fost adevarata lovitura pe care a urmarit-o si ticluit-o, abil, Traian Basescu.