Un institut controversat

"Iata-l insa pe domnul premier decizand infiintarea unui Institut de Investigare a Crimelor Comunismului. De ce si-a asumat acest risc premierul Calin Popescu Tariceanu? Pentru a-i administra o noua lovitura pe sub centura lui Traian Basescu. Ezitarea presedintelui de a da curs solicitarilor de a se manifesta violent anticomunist i-a adus reprosuri dinspre o minoritate a intelectualitatii actuale, o minoritate insa extrem de activa. Infiintand Institutul, Calin Popescu Tariceanu incearca sa atraga de partea sa aceasta minoritate (rasplatind-o cu functii in structura Institutului) si prin ea, o parte a electoratului CDR-ist"

In sedinta sa din 21 decembrie 1989, zi de taiere a porcului pentru romanii de la tara si de luare cu asalt a supermarketurilor pentru verii de la oras, Guvernul a hotarat infiintarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania.
Din decembrie 1989 si pana acum, comunismul romanesc a facut obiectul a numeroase studii si articole. Nume de prestigiu - de la Vladimir Tismaneanu pana la Lavinia Betea - au realizat sinteze fie asupra intregii perioade a comunismului romanesc, fie asupra unor episoade sau personalitati ale acestuia, au rascolit prin arhive si au descoperit documente edificatoare. Succesul unor astfel de intreprinderi a stat in detasarea asumata. Prin aceasta, depasindu-se anticomunismul isteric din primii ani postdecembristi, s-a dat comunismului o puternica lovitura.

Comunismul, ca si fascismul de altfel nu vor mai putea fi repetabile si daca le deslusim mecanismele de esenta, le descoperim radacinile in realitatea complexa si contradictorie, le evidentiem siretlicurile cu care au cucerit totusi mase de oameni. Cu atat mai mult, comunismul autohton trebuie studiat in continuare cu instrumentele stiintificului cu cat Romania de azi se afla la 16 ani departare de finele epocii lui Ceausescu si la peste o jumatate de secol de la etapa sa de teroare stalinista. Principalii actori ai vremurilor Dej-Pauker sunt morti sau niste bieti pensionari. Ansamblul societatii romanesti are, de altfel, alte preocupari. Multi dintre cei care au trait in comunism se zbat sa-si asigure traiul zilnic. Fostii activisti si securisti s-au impartit iremediabil. Unii s-au imbogatit. Altii trag mata de coada. Generatiile mai noi vad in comunism o lume departata in timp. E greu de presupus ca un tanar de azi, un tanar normal, fireste, ar arata cel mai mic interes pentru a sti cine si cum a trimis oameni in lagar. Mult mai interesat ar fi sa stie cum ar putea s-o stearga din tara.
Fireste, o abordare a comunismului si cu instrumentele Procuraturii se impunea. In cei 60 de ani de comunism, in primul deceniu, indeosebi, s-au comis abuzuri, crime, oameni nevinovati au luat calea lagarelor si inchisorilor. Din nefericire, acest unghi de abordare a comunismului a fost compromis grav de politizarea excesiva. Denuntarea ororilor comunismului a fost un instrument al luptei pentru Putere in anii postdecembristi. Ion Iliescu, dar si alti activisti de rang secund au fost in realitate tinta campaniilor de denuntare a comunismului.
Prin PNTCD, regimul CDR si-a facut un obiectiv din anticomunismul violent. Si, cum acest regim a fost identificat cu agresivitatea talibana, cu brambureala administrativa, investigarea comunismului dintr-un unghi asemanator celui de investigare a fascismului a fost grav compromisa.

Sesizand, poate, aceasta situatie, Traian Basescu nu s-a grabit sa dea curs exigentelor venite din partea unor grupuri indarjite in anticomunismul primilor ani postdecembristi. Grupuri care i-au cerut sa se transforme intr-un fel de Victor Ciorbea al Romaniei lui 2005. Nu-i exclus ca prudenta presedintelui sa fi fost determinata si de banuiala ca organizatiile evreiesti internationale n-ar fi prea incantate de asezarea comunismului romanesc pe acelasi plan cu fascismul romanesc. Nu de alta, dar in controversa privind Holocaustul din Romania adeptii Maresalului Antonescu au cerut sa fie condamnat si comunismul autohton, sustinand ca multi dintre cei trimisi in Transnistria erau comunisti inainte de a fi evrei.
Din hotararea de guvern rezulta limpede ca institutul se va ocupa de investigarea comunismului dupa formula Centrului Antinazist Wiesenthal. O situare asadar a comunismului pe acelasi plan cu fascismul! Principala activitate a institutului consta in identificarea de vinovati in viata, care urmeaza sa fie subiect de sesizare penala.

De la preluarea mandatului si pana acum, Calin Popescu Tariceanu n-a dat semne c-ar fi un vanator de comunisti. Abordarea detasata a comunismului parea a deosebi guvernarea Aliantei de guvernarea CDR.
Iata-l insa pe domnul premier decizand infiintarea unui Institut de Investigare a Crimelor Comunismului. Asumandu-si astfel riscul de a fi acuzat ca:
- abate atentia de la investigarea crimelor fascismului romanesc si, prin asta, loveste in teza Holocaustului;
- risipeste bani de la buget, bani care puteau fi folositi intr-alta parte;
- infiinteaza o institutie paralela cu CNSAS;
- infiinteaza o institutie din seria formelor fara fond, deoarece institutul are nevoie de cooperarea altor institutii precum CNSAS, Arhivele Nationale, SRI.
De ce si-a asumat acest risc premierul Calin Popescu Tariceanu?
Pentru a-i administra o noua lovitura pe sub centura lui Traian Basescu.

Ezitarea presedintelui de a da curs solicitarilor de a se manifesta violent anticomunist i-a adus reprosuri dinspre o minoritate a intelectualitatii actuale, o minoritate insa extrem de activa.
Infiintand Institutul, Calin Popescu Tariceanu incearca sa atraga de partea sa aceasta minoritate (rasplatind-o cu functii in structura Institutului) si, prin ea, o parte a electoratului CDR-ist.
In plus, facand-o pe anticomunistul feroce, premierul incearca un nou mijloc de a scapa de banuiala unei cooperari pe sub mana cu PSD.
Ca si in primii ani postdecembristi, anticomunismul e un biet instrument al luptei pentru Putere.