Un interviu cu Şevarnadze

Pentru generaţia tânără numele lui Eduard Şevarnadze nu spune mare lucru. Pentru georgieni reprezintă tabloul în alb şi negru, trecut prin entuziasmul independenţei obţinute într-o perioadă de confuzie a imperiului sovietic. Pentru generaţia de mijloc, Şevarnadze a fost sinonim cu perestroika şi cu dezgheţul blocurilor care au “rupt” Europa timp de 50 de ani.

Ruşii au şi ei păreri diferite despre fostul ministru de Externe al lui Gorbaciov. Democratizarea internă a produs răsturnări de valori, un proces scăpat din mână care a derapat în lovitură de stat şi o pierdere a forţei Rusiei, greu de acceptat şi, mai ales, greu de recuperat, spre uşurarea Europei dar şi a ţărilor ex-sovietice.

Eduard Şevarnadze era la mijlocul anilor ’80 marea vedetă a diplomaţiei mondiale. A negociat pentru Gorbaciov extensia în plan extern a perestroikăi.  Impunea, de la prima apariţie, domina cu statura lui întâlnirile, capta cu o privire de oţel interlocutorul. Coama de păr alb îi dădea un aer de înţelepciune.

Am avut prilejul să-l întâlnesc în câteva rânduri şi acum, când a venit ştirea că Eduard Şevarnadze a murit, la vârsta de 86 de ani, este prilejul nimerit pentru a le evoca.

Înainte de Revoluţie, Şevarnadze a venit într-o scurtă vizită la o reuniune a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, ţinută la Bucureşti în 7-8 iulie 1989. Delegaţia URSS era condusă de Gorbaciov, care era însoţit de miniştrii Apărării şi de Externe. Şedinţa a avut loc la Hotelul Bucureşti şi l-am zărit pe Şevarnadze, pentru câteva secunde, prin geamul maşinii. Reuniunea a fost foarte tensionată, aflasem câte ceva din culisele ei ca redactor şef adjunct la “Informaţia Bucureştiului”. A venit apoi  la Bucureşti, imediat după căderea lui Ceauşescu, pe 6 ianuarie 1990. Tot ca ziarist, la “Libertatea”, numele schimbat al “Informaţiei”, am participat la scurta lui trecere pe holurile de la Palatul Victoria, într-un Bucureşti care mirosea încă a fum după războiul cu teroriştii invizibili. În 22 martie 1991 l-am însoţit la Moscova pe tânărul ministru de Externe Adiran Năstase, care semna agrementul pentru Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie cu (încă) Uniunea Sovietică. Şevarnadze era proaspăt demisionat de la Externe şi Gorbaciov îi amenajase o efemeră Fundaţie pentru relaţii internaţionale.

Era plăcut surprins de interesul pe care i l-a arătat Adrian Năstase. A dat un interviu amplu pentru Radio România şi a evocat pentru ceilalţi ziarişti “greutăţile” pe  care le-a avut cu Ceauşescu.

În fine, în 9-10 iulie 1992 l-am revăzut pe Eduard Şevarnadze la Helsinki la prima reuniune OSCE care statua scufundarea Războiului Rece şi lansa conceptul lui Mitterand, al Europei Unite, de la Atlantic la Vladivostok.

Marele strateg al destinderii, artizanul dialogului URSS-SUA, eminenţa întâlnirii din Malta, trecea neobservat printre vedetele zilei care dominau Summitul din Finlanda. Reprezenta Georgia, cu independenţa proaspăt declarată. L-am abordat şi mi-a acordat un interviu pierdut, acum, după 22 de ani, prin  vraful de numere al fostului ziar important “Libertatea”. L-a descris pe Ceauşescu drept “un om încăpăţânat”, care a pierdut “pe mâna lui”. Lui Gorbaciov, şi el răsturnat de la putere, nu i-a făcut caracterizări, spunând că “istoria ne va aşeza pe fiecare unde ne este locul”. La întrebarea dacă nu regretă gloria pierdută a spus: “Stat mare, interes mare! Stat mic, interes mic”, justificând astfel vidul de interes din jurul lui.