Un izvor nesecat de tupeu

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să nu politizeze lupta împotriva corupţiei! După ce a făcut din bătălia cu corupţia principalul său cal de bătaie electoral, după ce a politizat Parchetul susţinînd numirea procurorilor de către Executiv – prin definiţie politic, iar nu de reprezentanţa magistraţilor, după ce a impulsionat telejustiţia şi a anihilat prezumţia de nevinovăţie, după ce a transformat urmărirea penală şi trimiterea în închisoare a adversarilor săi politici în unitatea de măsură a succesului campaniei împotriva corupţiei, şeful statului acuză legislativul de politizare.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să nu politizeze lupta împotriva corupţiei! După ce a făcut din bătălia cu corupţia principalul său cal de bătaie electoral, după ce a politizat Parchetul susţinînd numirea procurorilor de către Executiv – prin definiţie politic, iar nu de reprezentanţa magistraţilor, după ce a impulsionat telejustiţia şi a anihilat prezumţia de nevinovăţie, după ce a transformat urmărirea penală şi trimiterea în închisoare a adversarilor săi politici în unitatea de măsură a succesului campaniei împotriva corupţiei, şeful statului acuză legislativul de politizare. Aceasta în condiţiile în care Parlamentul este o instituţie formată din oameni politici chemaţi să dea formă şi putere de lege programelor şi deciziilor politice, precum şi să supravegheze acţiunea politică a administraţiei de stat. A da culoare şi orientare politică Parchetului – în condiţiile în care sistemul judiciar românesc nu dispune de un corp de procurori care să efectueze urmărirea penală liberi de orice dependenţă faţă de puterea executivă – dar a pretinde Parlamentului să fie apolitic, ar fi semnul unei inculturi politice grave, dacă nu ar fi expresia unui tupeu fără margini. Un tupeu care ia arogant şi cinic în calcul ignoranţa populaţiei.  

Parlamentul nu este o curte de justiţie. El este o instituţie politică. Constituţia României, adoptată prin referendum, i-a conferit obligaţia de a veghea asupra imunităţii membrilor săi, ca formă de protecţie a voinţei şi intereselor cetăţenilor care i-au ales. Printre alegătorii care au votat pentru domnul Băsescu sînt desigur unii care, fără să aibă nevoie de probe, sînt convinşi că, de pildă, fostul şi potenţial viitorul său contracandidat, Adrian Năstase, se face vinovat de fapte sancţionabile penal. Printre cei care l-au preferat în alegeri pe domnul Năstase există unii care au îndoieli asupra vinovăţiei sale. Parlamentarii care au primit, la rîndul lor, voturile celor din urmă, nu vor accepta să ridice imunitatea acuzatului decît dacă probele aduse în sprijinul acuzaţiei sînt atît de clare încît nimeni nu poate trece peste ele fără a se compromite. S-ar putea ca, aşa, unii vinovaţi să scape. Cu siguranţă însă nici un nevinovat nu va fi hărţuit. Dacă ar proceda altfel din cauza presiunilor exercitate de Preşedinte, a dorinţei de a face plăcere Comisiei Europene sau a fricii de gura presei, adică dintr-o raţiune politică străină de dosarul cauzei şi de voinţa alegătorilor, ar fi tot un act politic. De astă dată, însă, un act fără legitimitate democratică. Poate fi blamată, deci, pentru politizare abuzivă, o instituţie prin esenţă politică, acţionînd în exerciţiul atribuţiilor sale constituţionale? Nu poate abuza acela care îşi exercită un drept! Dacă baza constituţională din care izvorăşte acel drept este neconvenabilă atunci să schimbăm Constituţia, iar nu să insultăm Parlamentul!

Şeful statului ne invită să citim şi Raportul experţilor Comisiei Europene spre a vedea cum şi aceştia arată cu degetul spre legislativ. Desigur, rămîne de datoria Parlamentului European să ceară explicaţii Comisiei în legătură cu creditul superior pe care pare a-l acorda procurorilor numiţi de Executiv faţă de parlamentarii aleşi de cetăţeni. În ordinea democratică, aceasta este o bizarerie care nu poate trece nesancţionată. Dincolo de ea, însă, domnul Băsescu nu spune o vorbă despre lobby-ul antiparlamentar intens desfăşurat de instituţia prezidenţială, de DNA, de Parchet şi în general de toţi formatorii interni şi externi de opinie mobilizaţi în susţinerea proiectului autoritarist care să permită, printre altele, tranziţia României de la sistemul corupţiei plurale la cel al corupţiei centralizate. Cu cine au discutat experţii europeni? De unde şi-au cules informaţiile? Pe ce date îşi bazează opiniile? Parlamentul nu este organizat nici pentru a face lobby, nici pentru a contracara propaganda negativă.

În fine, domnul Preşedinte ne mai cere să acceptăm ca obiectiv scoaterea României de sub supravegherea umilitoare a UE şi în acest sens să fim de acord cu depolitizarea acţiunilor Parlamentului. Că depolitizarea Parlamentului înseamnă, de fapt, castrarea Parlamentului este limpede. Este o dorinţă veche a domnului Băsescu. Printr-un adevărat miracol Parlamentul României a rezistat tentaţiilor populiste şi a rămas singurul care s-a opus sistematic neocezarismului băsescian. A propune însă ca platformă de uniune naţională scăparea ţării de statutul de membru de rang secund ţinut în carantina UE, după ce prin tot ceea ce ai făcut ai condus la menţinerea respectivului statut, este proba unui tupeu care taie respiraţia.

Culmea ar fi ca Preşedintele să organizeze acum un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea spre a-i pedepsi pe cei ce au furnizat UE informaţii (false) care au condus la rămînerea României în izolarea şi ruşinea subsecvente poziţiei de ţară monitorizată!