Un mercurial al rusinii

Pentru un pumn primit in falca de la haitasul Mihai Stoica, un sofer de autobuz, a primit de la Gigi Becali, patronul huliganului, o reparatie publicitara de 100 milioane de lei.

La cursul de schimb al leului, ar veni cam 2.750 de euro. In perspectiva integrarii in Europa, n-ar strica sa stim care mai e pretul mediu al unui pumn, al unui picior in fund sau al unui scuipat, la noi, dar si in lumi mai drepte, unde, cu putin noroc, dintr-o injuratura traiesti decent o viata. Nu mi-e clar daca a fost vorba de o compensatie morala, materiala sau chiar una intelectuala. La cat si-a umflat soferul obrazul cu limba, cand le-a pozat fotoreporterilor, altercatia a avut si o componenta estetica. Unii oameni capata o infatisare acceptabila numai dupa ce sunt batuti mar sau li se stramba un ochi.

Am putea crede ca, in mercurialul rusinii, pumnii au cote la fel de bune ca tablourile. In realitate, pretul platit pentru tacerea mielului de catre berbecul din Pipera e unul record. Din cate am patit si am citit in ziare, marlaneala romaneasca in public conteaza pe profituri mai mici. Cel mai adesea, onoarea patata se curata cu o bere.

Pe mine, Justitia Romana m-a pus sa-i platesc sahistului Alexandru Crisan cateva milioane, doar fiindca am scris ce vedea toata tara, numai Justitia Romana nu, ca-i escroc. Sahistul si cu taica-sau sunt bine mersi la inchisoare, pentru insulte mult mai mari aduse bugetului national. Judecatoarele Viorica Bolea, Marinela Popa si Maria Tripadus, de la Tribunalul Bucuresti, Sectia 1 Penala, care in 26.06.2002 m-au insultat cu condamnare marsava, doar pentru ca la vremea aceea Crisan sponsoriza pe sub mana PSD-ul cu bani fraudati, sunt si dumnealor bine mersi si - am dreptul sa cred asta - impart mai departe dreptatea dupa cum bate vantul pe ulitele Puterii. Numai eu am ramas si rusinat, si cu banii luati.

O vorba veche spune ca prostii se simt tot timpul jigniti.

Daca ma simt in continuare foarte afectat de sentinta pronuntata de cele trei doamne in negru, pentru ca am scris un adevar confirmat mai apoi de un scandal financiar, si obladuita, din partea Ministerului Public, de procuroarea Cristina Aldea - fie-i constiinta impacata! - , nu e din cauza tarifului hotarat atunci de Tribunal, ci din pricina felului in care si-a batut joc Tribunalul de meseria mea.

Nimic, dar absolut nimic nu le indreptatea pe cele trei doamne in roba sa ma chestioneze ironic, smechereste, la micul misto becalian, in ce priveste profesia de pamfletar si libertatile ei consfintite de Constitutie. Nici un om nu va sti unde e vulnerabil, daca n-are prilejul unor incercari mai grele. In fata doamnelor cu balanta de Obor a adevarului in mana, am realizat ca o persoana care isi bate joc de profesia mea ma inmoaie exact ca si cum as fi injurat de mama. Recunosc, n-am stiut cum merita sa ma port, m-am lasat maculat sufleteste, suferind discret si solidar cu toti confratii care erau tarati prin judecatoriile PSD-ului de tot felul de banditi si de inamovabil de partid.

Si stiti de ce? Deoarece clovnii se pierd imediat cu firea cand e sa rada si altii de ei, nu numai ei de altii.