Un pantof în capul domnului Boc

Sigur, nu este constituţional să-l altoieşti pe premier la scăfârlie. Poate prin America. Dar mai e ceva constituţional la noi?

Duminică s-a nimerit să împart distanţa dintre scaune, într-o dezbatere televizată, cu simpatica Alina Gorghiu, liberal, cu tinerii Surupăceanu, social-democrat şi Diaconu, conservator, reprezentanţi, fără alergie la biblioteci, ai generaţiei tinere de politicieni. Mă simţeam, cu părul meu pe care mă chinui să-l vopsesc argintiu, fiindcă el creşte castaniu, ca un dromader între gazele. Fiind Ziua Tineretului, prezenţa mea justifica o contrapondere. Ziua Tineretului, precum cuvânta ieri un lector radiofonic, a fost hotărâtă prin ucaz în 2004, de Guvernul democrat şi capitalist. Aş! Serbarea asta care cade primăvara, fiindcă  primăvara e un anotimp tânăr, care umflă ţâţa mugurilor, se trage din vechea zi socialistă a tinerimii. Hotărând-o tot în 2 Mai, politicienii de azi n-au păcătuit. N-aveau cum s-o pună în alt loc. N-o puteai rândui de Bobotează şi n-avea nici un dichis să mişti o obişnuinţă. Până la urmă, s-o recunoaştem, toate ­ mai ales cele asasine ­ au revenit la locul lor. Băsescu, proaspăt uns înainte de '89 într-o dregătorie, stă în vila lui Ceauşescu, pe cea mai puternică femeie din România o cheamă tot Elena, Marea Adunare Naţională, în variantă încă bicamerală, va fi în curând mai puţin decât înainte. Beizadeaua şefului de partid şi de stat, ceva mai puţin şcolită, e drept, unsă cu smacuri ca o dansatoare de cabaret, dând cu dreptul în stângul prin silabe, e sus de tot, la Bruxelles, împrumuturile externe, cheltuite nu pe Metrou şi Transfăgărăşan, ci pe Berceanu şi Videanu (noua onomastică a mereu plătitelor şi niciodată realizatelor autostrăzi), sunt de zece ori mai mari, ţara moare de foame, ceea ce iar ne întoarce la obişnuinţe, păi, ce mai vreţi? E bine, e ca înainte şi, foarte curând, mai al dracului.

Mă rog, şedeam eu stingher, cu 18 ani de gazetărie nemernică, înainte de marea clătinare şi alţi 20 de ani după aia la Tineretul Liber, Ampress, România Liberă a lui Băcanu (dar nici Băcanu nu mai e ce-a fost) şi la Jurnalul Naţional al lui Tucă, sau mă rog, al mogulului, dar pe mogul nu-l cunosc (îmi transmit unii că-mi dictează săptămânal articolele de unde trag concluzia că nu scrie chiar rău Voiculescu!), şedeam eu şi mă minunam ce şcoliţi şi ce deştepţi sunt puştii ăştia politici de azi. Mă minunam de Ziua Tineretului capitalist şi mă mustram în gând că de ultimul 2 Mai al dictaturii făceam un spectacol pe stadion la Ţăndărei sau la Piatra Neamţ, nu mai ţin bine minte, cu "Roşu şi Negru", formaţia lui Tudan (Dumnezeu să-l ierte!), cu Caramitru, care recita din Eminescu, cu Florica Bradu, care cânta "Foaie verde spic de pâine", cu Ioan G. Pascu şi Doru O. Dumitru, cu Ţopescu, dat afară din televiziune. "Nu speriaţi frumoşii-adolescenţi/ Chiar dacă nu-s adeseori decenţi/ Şi poartă prin foaiere drept chipiu/ Cocoloşitul veacului sicriu" cânta "Roşu şi Negru". Gheorghe Gheorghiu încheia cu "Să fii mereu, mereu, mai tânăr, iată/ Şi invers să se-nvârtă a vieţii tale roată/ Când unii azi prin lume subit îmbătrânesc/ Asemenea pădurii eu iar întineresc". Versuri comise de mine pentru aceşti compozitori care se jenează azi să spună, unii dintre ei, că şi-au început sau consolidat cariera la "Serbările Scânteii Tineretului". Cam asta era toată politica şi legătura cu 2 Mai revoluţionar. Soţii Angheluş, balerini la Opera Română, interpretau un fragment din Giselle (pe stadion, în faţa a 20.000 de spectatori), poetul Verona dădea autografe pe o carte şi mai plimbam şi câte o expoziţie de pictură. Pentru aceste spectacole mă înjură unii azi, iar eu, vinovat de a fi trăit şi acele vremuri, am refuzat orice demnitate publică cu care am fost îmbiat chiar dacă la Revoluţie am realizat, aşa cum mulţi o ştiu, primul ziar într-o Casă a Scânteii abandonată, cu înscrisurile "Jos comunismul" şi "Jos Ceauşescu". Credeam, invitat fiind la această emisiune, că o să fiu întrebat despre acele vremuri, dar discuţiile au lunecat doct în politică. Liberala Gorghiu a spus la un moment dat ceva care m-a înspăimântat. Boc şi Guvernul lui au angajat în această perioadă de şomaj şi sărăcie 27.000 de "portocalii". Cu salarii babane, desigur. Deconturi politice. Mi l-am amintit pe Boc vorbind trei veşnicii în faţa Parlamentului despre cum reduce el patru secretari de stat la doi, despre cum a reformat şi a dres, despre cum e nevoie de schimbarea Constituţiei (ca să se mai aleagă o dată Băsescu?). Şi cum de l-aţi ascultat ca pe Iisus, de ce nu şi-a dat foc, în sală, unul dintre dumneavoastră în semn de protest? De ce, Alina Gorghiu, nu i-aţi zvârlit pantoful dumneavoastră cui în cap acestui demagog? Sigur, nu este constituţional să-l altoieşti pe premier la scăfârlie. Poate prin America. Dar mai e ceva constituţional la noi? Nu mai ştiu dacă am apucat să spun aceste vorbe. Oricum, Ziua Tineretului, cu acei adolescenţi cazaţi la Vama Veche pe nisip, înveliţi în hotelul de o mie de stele al Căii Lactee, care au lăsat pe plajă o tonă de seringi, abandonaţi de părinţi şi de ei înşişi, mulţi dintre ei, e un semn că se schimbă ceva, dramatic, în România.