Un presedinte fara stare

Om activ, autodeclarat presedinte, Traian Basescu a refuzat aceasta inchisoare placuta din care nu-l obliga nimeni sa evadeze. Si, in consecinta, s-a pus in miscare. A avansat proiecte, a iesit pe posturile tv si a facut dezvaluiri, a lansat apeluri publice spectaculoase. Fireste, multe dintre initiativele sale erau condamnate din start la esec. Fireste, multe dintre declaratiile sale publice au fost hazardate.

La savarsirea unui an de la turul doi al prezidentialelor, o uriasa viitura mediatica s-a napustit catre zidurile Palatului din Deal, lovindu-le zdravan. Ziare, posturi de radio si posturi tv, jurnalisti si politicieni au purces la croirea de bilanturi mai mult sau mai putin stramte pentru primul an de mandat al lui Traian Basescu.

Lectura prozei dedicate anului prezidential ne dezvaluie o evidenta semnalata cu aldine: pentru Traian Basescu primul an la Cotroceni a fost un an de obiective ratate.

Drept argument sunt aduse fapte ultracunoscute: n-a reusit sa provoace alegeri anticipate, n-a reusit sa schimbe presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, n-a reusit sa impuna transformarea Legislativului intr-un Parlament unicameral, n-a reusit sa inlature grupurile de interese din jurul Guvernului, n-a reusit sa elibereze presa de sub apasarea patronilor.

Constanta verbului n-a reusit ar putea sugera, daca nu chiar zice direct, o concluzie grava pentru nelinistitul nostru presedinte: a fost un an de esecuri mai mult sau mai putin spectaculoase.

Dupa doi ani si ceva de presedintie, in februarie 1999, Emil Constantinescu se vedea constrans sa declare c-a fost invins de Structuri.

Ar putea sa repete acelasi gest Traian Basescu la doar un an de la inscaunare, un an marcat de fratietatea domniei sale cu Structurile?

Fireste ca nu.

Luand la puricat obiectivele ratate de Traian Basescu de-a lungul lui 2005, vom sesiza de indata ca imensa majoritate sunt obiective asumate benevol, si nu impuse prin indatoririle functiei.

La presedinte in Romania unei Constitutii schizofrenice, la capitolul seful statului, Traian Basescu avea putine lucruri de facut. In schimbul salariului (nu prea mare), al coloanei de motociclete si de limuzine cu girofaruri seismice, al voiajelor pe gratis in strainatate si al pranzului la cantina Palatului, domnia sa trebuia sa se complaca intr-o dulce lenevie. Om activ, autodeclarat presedinte, Traian Basescu a refuzat aceasta inchisoare placuta din care nu-l obliga nimeni sa evadeze. Si, in consecinta, s-a pus in miscare. A avansat proiecte, a iesit pe posturile tv si a facut dezvaluiri, a lansat apeluri publice spectaculoase.

Fireste, multe dintre initiativele sale erau condamnate din start la esec.

Fireste, multe dintre declaratiile sale publice au fost hazardate.

Tragand linie si facand bilantul primului an de mandat, n-avem cum sa nu tinem cont de ipostaza pe care i-o oferea functia de presedinte in Romania lui 2005: cea de a se plimba pe aleile Palatului Cotroceni, de a peripatetiza cu duduile consilier, oprindu-se din cand in cand sa miroasa o floare, pentru a se intoarce in singuratatea biroului si a-si nota melancoliile in Jurnalul intim. Sfidand dulceata unei functii linistite, cea mai comoda functie din statul roman, Traian Basescu n-a stat locului o clipa. S-a agitat.

In Romania sifilisului moral fanariot, cel mai bun lucru pentru cineva e sa nu faca nimic. Nelinistitul, cel care vrea sa faca mai mult decat indatoririle functiei, e rapid pus pe coji de nuca.

Fie si pentru ambitia de a depasi aceasta ipostaza, anul 2005 nu poate fi considerat unul al esecului de prestigiu pentru Traian Basescu.

Chiar daca, ratate spectaculos, multe dintre obiectivele asumate public de Traian Basescu au starnit dezbateri, au provocat fisuri in stanca prejudecatilor, au alungat rutine.

Si acesta e un argument ca, la o adica, obiectivele nerealizate nu pot fi puse sub semnul unei ratari.

Prin asumarea unor obiective supradimensionate, prin declaratiile seismice, Traian Basescu a dominat anul 2005.

Poate continua domnia sa si in cel de-al doilea an de mandat?

Fireste ca nu.

In Romania postdecembrista, orizontul de asteptare fata de seful statului depaseste cu mult simplele vorbe. La un moment dat, oamenii vor dori sa vada si fapte.

Altfel, Traian Basescu va ramane in continuare un aducator de ratinguri uriase pentru televiziuni. Nu insa si de nitica viata mai buna pentru milioanele de telespectatori ale acestora.