Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă Norica Nicolai ajunge ministru al Justiţiei unii procurori, pentru
că nu toţi procurorii sunt Doru Ţuluş, ar fi tentaţi de a se manifesta
ca independenţi faţă de Cotroceni. O asemenea situaţie ar fi
catastrofală pentru Traian Băsescu
Una dintre întrebările care au dominat Sinteza zilei de marţi seara de pe Antena 3, a fost: De ce n-o vrea Traian Băsescu pe Norica Nicolai la Justiţie? O întrebare legitimă. Pentru că nu poate scăpa nici măcar unui ochi adormit zbaterea penibilă a lui Traian Băsescu pentru a ne convinge că încălcarea gravă a Constituţiei prin veto-ul la numirea senatorului liberal răspunde interesului naţional. În această strădanie, domnul preşedinte a aruncat în joc întreg arsenalul diversionist cu care ne-a obişnuit în cei trei ani de mandat: de la sfidarea legii prin publicarea datelor confidenţiale din dosarul de cadre al Noricăi Nicolai până la calomnia neruşinată. Întrebarea e cu atât mai normală cu cât refuzul de a semna decretul de numire e deosebit de riscant pentru capitalul politic al lui Traian Băsescu.
Preşedintele e un prea bun animal politic ca să nu-şi dea seama că poziţia sa în chestiunea Norica Nicolai riscă să-i aducă o scădere în sondaje:
1) Referendumul pentru votul uninominal şi europarlamentarele au dovedit în chip zdrobitor că românii nu mai gustă scandalul politic. Pe de o parte, pentru că, europenizându-se, sunt mai preocupaţi de evenimentele cu impact asupra vieţii de fiecare zi decât de evenimentele cu parfum ieftin de telenovelă. Pe de alta, pentru că succesiunea neîntreruptă, incredibilă chiar, de scandaluri la care se reduc cei trei ani de mandat al lui Traian Băsescu i-a scârbit. De conflicte artificiale, de incapacitatea lui Traian Băsescu de a nu produce altceva decât zgomot, ca o motoretă cumpărată la mâna a doua, dar şi de politică, tot mai depărtată de agenda zilnică a cetăţeanului. La început, poate, propensiunea spre scandal a preşedintelui i-a făcut curioşi, ba chiar şi interesaţi. Pe măsură însă ce scandalul a devenit o permanenţă a vieţii noastre politice, românii au obosit.
2) Referendumul, dar mai ales europarlamentarele au arătat că orice scandal provocat de el în raport cu Guvernul sporeşte şi nu scade capitalul de simpatie al PNL. Politica permanentului atac a fost practicată cu brio de Traian Băsescu înainte de a ajunge preşedinte. Dar şi în anii guvernării CDR şi în cei ai guvernării Năstase, ea a avut succes, deoarece se întemeia pe ipostaza lui David în luptă cu Goliatul. Acum Traian Băsescu n-are cum să mai treacă drept David în raport cu Guvernul. Dimpotrivă, postura de guvern ultraminoritar, în Parlament şi de Guvern atacat atât de PSD, cât şi de PD-L, fac din Guvernul Tăriceanu un soi de David în confruntarea cu Goliatul întruchipat de Traian Băsescu. Astfel că fiecare atac declanşat de Preşedinţie împotriva Guvernului riscă să crească simpatia faţă de PNL şi s-o scadă pe cea faţă de Traian Băsescu. Ştiind aceste lucruri, Traian Băsescu nu şi-a dorit scandalul Norica Nicolai. În plus, preşedintele ştia două lucruri:
1) Decizia Curţii Constituţionale în cazul Adrian Cioroianu se constituie într-un precedent care arată că preşedintele n-are drept de veto la numirea unui ministru, ci doar aviz negativ-consultativ.
2) Refuzul de a semna Decretul, chiar şi anticonstituţional fiind, trebuie să fie înţeles de opinia publică. Traian Băsescu ştia însă că în cazul Norica Nicolai n-avea argumente suficient de puternice pentru ca românii să nu vadă în poziţia sa un abuz în genul: Aşa vor muşchii mei!
De ce s-a aruncat Traian Băsescu într-un nou scandal? Nu numai pentru că, obişnuit din tinereţe cu ipostaza de comandant de vas, pentru care toţi membrii echipajului sunt nişte slugi nătânge, domnia sa nu poate lucra decât cu inşi precum Emil Boc, devenit, prin transformarea în substantiv comun, simbolul obedienţei fără fisură, chiar şi fără fisura anatomică. Traian Băsescu se teme de Norica Nicolai. În anul electoral 2008, el are mai multă nevoie ca niciodată de un Parchet General şi un DNA alcătuite în exclusivitate din ţuluşi. Desigur, în condiţiile unei Justiţii ce-şi zice independentă, n-ar trebui să conteze cine este ministru de Justiţie. Justiţia noastră, mai ales în ce-i priveşte pe procurori, s-a transformat în Poliţia Politică a lui Traian Băsescu. Dacă Norica Nicolai ajunge ministru al Justiţiei, unii procurori, pentru că nu toţi procurorii sunt Doru Ţuluş, ar fi tentaţi de a se manifesta ca independenţi faţă de Cotroceni. O asemenea situaţie ar fi catastrofală pentru Traian Băsescu:
1) Ar bloca fie şi parţial maşinăria prin care, până acum, duşmanii săi politici au fost înhăţaţi de Telejustiţie. Altfel spus, au fost chemaţi la DNA fără prea multe temeiuri, doar aşa, pentru ca televiziunile să transmită în direct convocarea la DNA.
2) Ar putea aduce la Parchetul General şi la DNA fie vreun membru al grupului său de interese nelegitime din jurul Cotrocenilor, fie vreun lider al PD-L.
La nici o zi de la numirea lui Teodor Meleşcanu ca interimar la Justiţie, Traian Băsescu s-a grăbit să ceară declanşarea urmăririi penale împotriva duşmanilor săi politici. Ar mai fi făcut-o dacă la Justiţie era Norica Nicolai?
Preşedintele e un prea bun animal politic ca să nu-şi dea seama că poziţia sa în chestiunea Norica Nicolai riscă să-i aducă o scădere în sondaje:
1) Referendumul pentru votul uninominal şi europarlamentarele au dovedit în chip zdrobitor că românii nu mai gustă scandalul politic. Pe de o parte, pentru că, europenizându-se, sunt mai preocupaţi de evenimentele cu impact asupra vieţii de fiecare zi decât de evenimentele cu parfum ieftin de telenovelă. Pe de alta, pentru că succesiunea neîntreruptă, incredibilă chiar, de scandaluri la care se reduc cei trei ani de mandat al lui Traian Băsescu i-a scârbit. De conflicte artificiale, de incapacitatea lui Traian Băsescu de a nu produce altceva decât zgomot, ca o motoretă cumpărată la mâna a doua, dar şi de politică, tot mai depărtată de agenda zilnică a cetăţeanului. La început, poate, propensiunea spre scandal a preşedintelui i-a făcut curioşi, ba chiar şi interesaţi. Pe măsură însă ce scandalul a devenit o permanenţă a vieţii noastre politice, românii au obosit.
2) Referendumul, dar mai ales europarlamentarele au arătat că orice scandal provocat de el în raport cu Guvernul sporeşte şi nu scade capitalul de simpatie al PNL. Politica permanentului atac a fost practicată cu brio de Traian Băsescu înainte de a ajunge preşedinte. Dar şi în anii guvernării CDR şi în cei ai guvernării Năstase, ea a avut succes, deoarece se întemeia pe ipostaza lui David în luptă cu Goliatul. Acum Traian Băsescu n-are cum să mai treacă drept David în raport cu Guvernul. Dimpotrivă, postura de guvern ultraminoritar, în Parlament şi de Guvern atacat atât de PSD, cât şi de PD-L, fac din Guvernul Tăriceanu un soi de David în confruntarea cu Goliatul întruchipat de Traian Băsescu. Astfel că fiecare atac declanşat de Preşedinţie împotriva Guvernului riscă să crească simpatia faţă de PNL şi s-o scadă pe cea faţă de Traian Băsescu. Ştiind aceste lucruri, Traian Băsescu nu şi-a dorit scandalul Norica Nicolai. În plus, preşedintele ştia două lucruri:
1) Decizia Curţii Constituţionale în cazul Adrian Cioroianu se constituie într-un precedent care arată că preşedintele n-are drept de veto la numirea unui ministru, ci doar aviz negativ-consultativ.
2) Refuzul de a semna Decretul, chiar şi anticonstituţional fiind, trebuie să fie înţeles de opinia publică. Traian Băsescu ştia însă că în cazul Norica Nicolai n-avea argumente suficient de puternice pentru ca românii să nu vadă în poziţia sa un abuz în genul: Aşa vor muşchii mei!
De ce s-a aruncat Traian Băsescu într-un nou scandal? Nu numai pentru că, obişnuit din tinereţe cu ipostaza de comandant de vas, pentru care toţi membrii echipajului sunt nişte slugi nătânge, domnia sa nu poate lucra decât cu inşi precum Emil Boc, devenit, prin transformarea în substantiv comun, simbolul obedienţei fără fisură, chiar şi fără fisura anatomică. Traian Băsescu se teme de Norica Nicolai. În anul electoral 2008, el are mai multă nevoie ca niciodată de un Parchet General şi un DNA alcătuite în exclusivitate din ţuluşi. Desigur, în condiţiile unei Justiţii ce-şi zice independentă, n-ar trebui să conteze cine este ministru de Justiţie. Justiţia noastră, mai ales în ce-i priveşte pe procurori, s-a transformat în Poliţia Politică a lui Traian Băsescu. Dacă Norica Nicolai ajunge ministru al Justiţiei, unii procurori, pentru că nu toţi procurorii sunt Doru Ţuluş, ar fi tentaţi de a se manifesta ca independenţi faţă de Cotroceni. O asemenea situaţie ar fi catastrofală pentru Traian Băsescu:
1) Ar bloca fie şi parţial maşinăria prin care, până acum, duşmanii săi politici au fost înhăţaţi de Telejustiţie. Altfel spus, au fost chemaţi la DNA fără prea multe temeiuri, doar aşa, pentru ca televiziunile să transmită în direct convocarea la DNA.
2) Ar putea aduce la Parchetul General şi la DNA fie vreun membru al grupului său de interese nelegitime din jurul Cotrocenilor, fie vreun lider al PD-L.
La nici o zi de la numirea lui Teodor Meleşcanu ca interimar la Justiţie, Traian Băsescu s-a grăbit să ceară declanşarea urmăririi penale împotriva duşmanilor săi politici. Ar mai fi făcut-o dacă la Justiţie era Norica Nicolai?
