Un revelion ratat

Am decis să mergem cu niște prieteni la un "revelion" organizat într-un club exclusivist din oraș. Am plătit o sumă de bani, nu contează cât, pentru 2 adulți și un copil. Părea o idee bună ca, după mulți ani, să petrecem și noi odihniți (fără corvoada petrecerii organizate acasă), să ne îmbrăcăm frumos, să ne suim în mașină și să socializăm cu prietenii într-o companie selectă. Clubul respectiv are o reputație "boemo-intelectualo-artistică". Adică, tot anul, este un loc în care se adună crema societății și a meseriilor liberale, a industriilor creative și a artelor. Lume fină, adicătelea. Oamenii ăia care protestează în piață și on-line împotriva cianurilor și a fracturării, care resping clasa politică în bloc - europeni, oameni educați, firi artistice și creative,  apolitici sau liberali, social-democrați umani și libertarieni curajoși, implicați deseori în campanii pentru diferite cauze umanitare, oameni care dau declarații curajoase prin mass-media și în mediul on-line, regizori și actori premiați pe la festivaluri străine, întreprinzători din zona asta creativă și progresistă a societății. Deci, ne așteptam la ceva smart și cool. Cică locul arăta bine, cică aveau o cameră specială pentru copii, cică muzica și mâncarea aveau să fie bune. Dar.

Am fost chemați acolo la orele 22.00, dar cei "de-ai casei" veniseră cu mult înainte și ocupaseră toate mesele, toate separeurile și umpluseră garderoba. Am mai găsit loc doar pe holul de la intrare, într-un colț pe o băncuță. În scurtă vreme locul s-a agolmerat ca o cutie de sardine. Să iei de mâncare de la bucătărie, o băutură de la bar sau să te duci la toaletă era o aventură care includea automat o coadă lungă. Am reușit să iau o cafea (apă chioară) și două pahare cu apă plată cu lămâie. Pe masă aveam un bol cu caise deshidratate și asta este tot ce am mâncat. Dar "lumea fină" s-a "încălzit" atât de repede, încât nu a mai contat nimic. Oaspeții se mișcau pe muzica stupidă ca niște pistoane, în sus și-n jos, că în lateral nu aveau loc. Nu puteai să vorbești nimic cu nimeni, din cauza volumului muzicii. La 12 noaptea oamenii au început să se pupe pozându-se cu smartphones-urile puse pe blitz. Stupefiant cum toată lumea se simțea bine în bătaia aia de joc dintr-un club unde se vânduseră de 3 ori mai multe locuri decât capacitatea locației și intraseră în plus invitați pe gratis.

Vladimir a fost în camera copiilor. A mâncat un copan de pui. Nu a putut să vorbească cu nimeni, că toți copiii butonau, autiști, pe telefoane si tablete. A zis simplu "mami, hai să plecăm". La 12.15 am început să plecăm și la 12.45 chiar am și reușit, după o jumătate de oră în care ne-am recuperat hainele de la garderobă și am reușit să ne extragem din cutia de sardele.