Un summit istoric?

Summitul NATO de la Newport, din Ţara Galilor, cu greu poate fi caracterizat drept istoric. Explicaţia este simplă: NATO a fost proiectat pentru un scop bine definit, apărarea colectivă, în contextul existenţei Tratatului de la Varşovia. După sfârşitul Războiului Rece, din motive conjuncturale, Organizaţia a primit şi misiuni pentru care nu este pregătită. Ca sistem de apărare şi de securitate colectivă, NATO este un instrument perfect funcţional, iar capacitatea sa de descurajare şi de reacţie este intactă şi funcţionează. Ce nu este NATO, şi cu toate astea unii se încăpăţânează să-l vadă şi în acest rol? NATO nu este un jandarm mondial, chemat să se substituie altor instituţii, cu vocaţie universală şi regională, gen ONU sau OSCE. NATO nu poate gestiona relaţiile internaţionale în locul ONU, şi nici crizele din Europa, în locul OSCE. Acest lucru a fost cât se poate de evident la Newport. Ucraina, care a apelat la NATO, confruntată fiind cu o criză politică, degenerată într-un război civil, a fost refuzată net, deşi politicos, de Alianţă. Asta nu înseamnă că NATO nu urmează şi de aici înainte politica sa de deschidere către alte state, dar ceea ce i se cere contrazice statutul său. Evident, statele membre NATO au toate motivele să fie îngrijorate de evoluţiile din interiorul şi din jurul Ucrainei.

Revizionismul agresiv al Rusiei este un fapt evident. Iar mijloacele folosite de Rusia cer o reacţie pe măsură a NATO, reacţie care a venit extrem de determinat. Dar asta e una, rezolvarea crizei din Ucraina, alta. Din păcate, din această ecuaţie lipsesc atât OSCE, cât şi ONU. Dacă Rusia este parte a problemei, este greu de crezut că nu va fi şi parte a soluţiei. Apelul Ucrainei la NATO a plecat de la ideea că astfel exclude Rusia din soluţia problemei, Rusia fiind membru al OSCE şi al ONU, dar nu şi al NATO. Această criză este însă una în care atât ONU, cât şi OSCE trebuie să fie mai prezente, iar Rusia trebuie să înţeleagă că a uza şi abuza de dreptul său de veto nu aduce nimic bun ruşilor şi rusofonilor din Ucraina.

Summitul NATO, fără a fi unul istoric, şi-a atins obiectivele, principalul obiectiv fiind acela de a demonstra că solidaritatea membrilor funcţionează, că rămâne credibilă şi că are mijloacele de descurajare necesare. Exact de asta au nevoie membrii Alianţei. Iar crize precum cea din Ucraina au nevoie şi de organizaţii precum ONU şi OSCE, care pot, şi trebuie să se reformeze şi să se adapteze noii situaţii în plan internaţional.