Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doamna Margrethe Vestager a lansat această acuzație „în bloc”, fără să individualizeze setea de îmbogățire a celor 27 de state membre pe seama resurselor energetice livrate de Rusia. Așadar, după trei luni de când a izbucnit războiul dintre Ucraina și Rusia, la vârful Comisiei s-a luat vălul de pe afacerile pe care UE le are cu agresorul.
Am putea, la rândul nostru, să credem că doamna Vestager este naivă, că a descoperit abia acum, ca o mare surpriză, gradul de dependență al UE față de gazul și petrolul rusesc, ceea ce-i provoacă o puternică repulsie pentru lăcomia de care dau dovadă europenii. Puseul de moralitate de care este cuprinsă brusc distinsa politiciană daneză are însă o mare doză de oportunism, dorind să adopte în actualele împrejurări o poziție care să o ferească de responsabilitățile avute, nu de ieri, de azi, la Bruxelles. Vestager se află neîntrerupt, din 2014, în vârful ierarhiei politice a UE: în comisia Juncker a fost, până în 2019, comisar european pentru concurență, iar în echipa Ursulei von der Leyen coordonează, ca vicepreședinte executiv, domeniile Europei digitale și concurenței.
Așadar, a avut timp opt ani să-și dea seama care sunt vulnerabilitățile UE față de Rusia, chiar să acționeze, prin puterea funcției în care a fost învestită de cetățenii din UE, pentru stoparea „cupidității” europenilor. Putea să ne deschidă ochii, să ne dojenească, să inițieze directive, norme de comportament etic în afacerile cu Rusia.
În interviul acordat unor publicații europene din care am citat, Vestager, considerată „doamna de fier” pentru intransigența pe care a manifestat-o în domeniul ajutoarelor de stat, nu suflă o vorbă despre politicile UE care au favorizat utilizarea resurselor energetice ieftine din Rusia, pe baza cărora s-au făcut afaceri profitabile, fără să se lanseze de la Bruxelles avertismente graduale pentru pericolul fluxurilor de materii prime venite din Est care asigurau prosperitate în Vest.
Acum se prezintă nota de plată pentru această lipsă de viziune deliberată, pentru că este evident costul derusificării prin măsuri de forță - sancțiuni și embargo - adoptate sau în curs de negociere la nivelul UE.
Citește pe Antena3.ro
Amploarea cheltuielilor suplimentare pentru schimbarea furnizorilor de gaz nu este încă precizată, pentru că oprirea relației cu Gazprom, înlocuită cu gazul lichefiat din Statele Unite, nu acoperă integral deficitul de aprovizionare, ceea ce conduce la alt gen de „cupiditate”, mutată pe celălalt mal al Atlanticului. În ceea ce privește petrolul rusesc, decizia aplicării unui embargo nu poate fi luată fără acordul Ungariei, pachetul de compensații cerut de Budapesta, dar și de alte țări, mutând povara spre bugetul UE.
Va fi util de văzut cum se vor „plia” marile economii europene la situația complet schimbată a pieței energiei. Germania pregătește măsuri de restricționare a consumului de gaz, dar una e să faci apel la înțelegerea populație să mai pună o haină în plus la iarnă și alta să pui pe butuci un gigant al industriei chimice cum este BASF, care are gazul metan la baza multor tehnologii.
Prețurile la carburanți au luat-o razna după izbucnirea războiului din Ucraina, chiar și fără embargo, și niciun sfat de la autoritatea de concurență nu le poate poate ține în loc. La energie, de la Bruxelles s-a dat acceptul pentru înghețarea prețurilor la electricitate doar în Spania și Portugalia, țări care au o interconectivitate redusă cu sistemul european. Margrethe Vestager ne spune că liberalizarea pieței la energie va rămâne pilonul principal de reglare, punând „foarfeca” doar pe supraprofiturile companiilor din domeniu.
La București, sunt încă puține răspunsuri administrative la consecințele războiului de peste graniță. Pentru că inflația crește, cu factori de greutate, ca pondere, din import, cred că măsurile sunt mai mult paliative. Influențele conflictului asupra economiei românești au fost studiate de Banca Națională, care a oferit un set de informații consistent. Influențele directe, momentan, nu sunt consistente, dar climatul general de instabilitate poate amplifica presiunile inflaționiste și diminua creșterea economică până la stagnare.
Revenind la vina de cupiditate, aruncată prin generalizare, de Margrethe Vestager, ne include în complet gratuit în categoria profitorilor. România, cu un grad redus de dependență față de resursele de materii prime energetice din Rusia, prin acceptarea poziției de „vinovați fără vină” nu ne scutește de participarea la nota de plată a derusificării. Așa încât suntem dublu păgubiți: prima dată că nu am fost lacomi, să luăm și noi ceva din caimacul hidrocarburilor rusești; a doua oară pentru că suportăm costurile mari ale trecerii UE la politici „morale”. Așa înțelegem mai bine sensul proverbului „Turcul plătește!”.
