Unchiașul din carneţel

Uneori măiestria de maxi¬mă spectaculozitate încape într-un carneţel. Nedormită, a intrat în mare zor pe ușa studioului de înregistrări Electre¬cord. Irina Loghin sosise abia în zori de la un botez unde îi încântase pe meseni. Dar și ea fusese uimită, „un unchieș a cântat o doină de m-a fermecat, i-am notat versurile pe carneţel, melodia mi-a rămas în minte, ţi-o cânt”. Maestrul Gheorghe Zamfir venise pentru înregistrarea discului fără nai, avea rolul în acea zi doar de dirijor și orchestrator. „Pufăiţi o ţigară în curte”, le spune muzicanţilor. Irina Loghin începe să cânte doina, citind versurile din carneţel, tânguirea genială a moșneagului de la botez răsuna cuceritor în improvizaţia de la Electrecord. După trei cântări la prima mână, Zamfir reconstituie doina la pian, după fiecare intonare orchestrează mai inspirat cântecul în sala de înregistrări unde se aflau doar el și Irina, fiind acceptat și eu pentru reportaj. Sunt chemaţi la instrumente și muzicanţii, ascultă de alte 3-4 ori cântarea la pian a lui Zamfir, apoi Irina Loghin cu Zamfir la pupitrul de dirijor și orchestra repetă de câteva ori, și doina este transformată într-un disc bun de trimis în magazine. De la cântarea moșului anonim de la botez trecuse o noapte, de la scoaterea carneţelului cu strofe din poșetă și până la forma finală a doinei cu Irina la microfon, cu Zamfir la dirijat și cu muzicanţii lăutari tuciurii la viori trecuseră doar o sută de minute. Genialitate de knock-out! Gheorghe Zamfir îmi spune: „Pe cerul Universului s-au întâlnit niște fenomene cosmice, doina, naiul și talentul românesc”.