Unde-i baba, sa-i rup laba

Ani la rand - grei si extrem de toxici pentru fibra firava a statului de drept - de fiecare data cand se aducea in discutie problema imensei coruptii ce bantuie Romania, dl Adrian Nastase fie tacea, fie izbucnea in comentarii naucitoare. Fara a avea pretentia de a reproduce cuvant cu cuvant una din replicile fostului prim-ministru, spiritul acelei ziceri enervate era "Toata lumea umbla cu coruptia in gura, dar nimeni nu aduce dovezi". Reactionand astfel, dl Nastase parea personajul unei cunoscute anecdote, in finalul careia, spre uluirea audientei, intreba "Unde-i baba, sa-i rup laba". Erau anii in care Corpul de control al primului-ministru era mai degraba un corp de balet, iar prim-balerinul Autoritatii Nationale de Control era dl Ionel Blanculescu - cum ar veni, platfusul potrivit la maneaua potrivita.

Dupa pierderea alegerilor, dl Nastase a devenit editorialist al Jurnalului National. Faptul, trebuie sa recunosc, m-a cam emotionat. Dar si mai mare mi-a fost mirarea citind unul din editorialele fostului premier in care autorul marturisea ca a avut un moment de ragaz in care a recitit a treisprezecea scrisoare persana a lui Montesquieu din care si citeaza faimoasul adagiu "Ce lucru nemaipomenit! Cum poate cineva sa fie persan?". Cusurgiu cum sunt, hop si eu cu "Ce lucru nemaipomenit! Cum poate un fost prim-ministru sa fie editorialist?".

Dar mirarea mirarilor ramane pentru mine cum e oare cu putinta atata stranietate - in timp ce dl Nastase, doctor in Drept, reciteste din Montesquieu tocmai "Scrisorile persane", eu, un parlit de scriitor, coplesit de a fi devenit coleg de editorial cu dl Nastase, recitesc din Montesquieu tocmai "Spiritul legilor". Si, asediat de atatea bizarerii disperante, ma intreb: n-ar fi fost mai natural ca eu sa recitesc "Scrisorile persane", iar dl Nastase sa reciteasca "Spiritul legilor", pe care, orisicatusi de putin, ar fi trebuit sa-l stie pe dinafara cand era premier?

Poate ca editorialistul Adrian Nastase are dreptate scriid despre presedintele Traian Basescu "Atunci cand popularitatea este criteriul exclusiv pentru candidaturi sau numiri in functie, riscam sa lasam deoparte competenta, adecvarea efectiva la functia cu pricina. Si foarte repede oamenii se simt tradati". Totusi imi zic: Ce lucru nemaipomenit! Cum se poate ca dl Traian Basescu, un om cu o singura calitate, popularitatea, si cei ce-l inconjoara (lipsiti de competenta si adecvare efectiva la functiile cu pricina) sa dea semne ca vor, saracanii de ei, sa incerce a pune dupa gratii macar o parte a coruptiei, in vreme ce domnii Iliescu si Nastase, politicieni cu multiple calitati si inconjurati numai de oameni competenti si adecvati functiilor aferente, s-au jucat cu noi de-a unde-i baba, sa-i rup laba?

Cum mi-e imposibil sa gasesc de unul singur raspuns la aceasta intrebare persana, iar dl Nastase nu are timp sa se gandeasca la ea, caci tocmai scrie editorialul de saptamana viitoare, propun sa ne adresam amandoi dlui Dan Voiculescu. De ce tocmai Domniei sale? Pai, nu se poate ca dansul sa nu aiba raspunsul potrivit pentru aceasta bagatela de intrebare, cand a gasit cheia pentru ditamai megasarada persana "De ce atunci cand se afla la guvernare cu PUR, PSD nu era un partid-stat, iar dupa iesirea de la guvernare a PUR, PSD a (re)devenit un partid-stat; iar atunci cand PUR a (re)intrat in alianta electorala cu PSD, partidul condus de viitorul editorialist a scapat din nou de eticheta de partid-stat?".

Cum voi reactiona, oare, cand dl Traian Basescu nu va mai fi presedinte, se va adauga echipei de editorialisti ai Jurnalului National si va marturisi cum, intr-un moment de ragaz, a recitit "Principiorum Primorum Cognitionis Metaphysicae Nova Dilucidatio" si "Kritik der reinen Vernunft" ale Privatdozentului Immanuel Kant si a realizat ca proaspatul presedinte Cosmin Gusa-Capusa si premierul Victor Ponta-Titulescu nu sunt tocmai ce-i trebuie Romaniei? Si, fiindca tot am ajuns aici, de fapt, ce-i trebuie Romaniei mai mult decat o echipa de editorialisti alcatuita pe principiile delegatiilor ecumenice?

Ce lucru nemaipomenit! Cum poate cineva sa nu fie editorialist? Intr-un moment de ragaz, il reascult pe optimistul Louis Armstrong - "What a wonderfuuul world!". Intr-adevar, Louis.