Unde merge clasa muncitoare

Marxismul văzuse masa. Omul la plural. O mişcare în marş. Toţi deodată, în rânduri strânse. Astăzi, ne-am obişnuit deja să vedem oamenii. În timp ce masa (omul la plural) era imaginată ca un bloc, mărşăluind, oamenii se individualizează, au idei proprii, aspiraţii proprii, drumuri proprii, chiar dacă trăiesc în comunităţi şi lucrează în echipe.

Tinerii de azi n-au văzut filmul ”Clasa muncitoare merge în paradis”. Era deviza comuniştilor. Un destin în bloc pentru o întreagă clasă socială. Nu i-a fost însă dat să vadă paradisul. N-a mers în paradis nici în vremea când comuniştii aveau puterea într-un mare număr de ţări ale lumii, nu merge nici acum. Istoria, pe tăcute, evitând gesturile ostentative, încearcă acum să piardă pe drum această deviză înşelătoare. Nici politicienii, nici sociologii, nici economiştii n-o mai evocă.

Astăzi, ”clasa muncitoare” nu înseamnă mai mult decât de o simplă sintagmă, potenţată de o puternică încărcătură ideologică. O idee, mai exact, ce a făcut epocă, în spatele căreia au mărşăluit prin timp “armatele industriale” despre care Marx gândea că vor îngropa capitalismul. Adică strungarii, fierarii, nituitorii, uniţi prin conştiinţa misiunii lor istorice. Nu şi cercetătorii, nu şi inginerii, profesorii, medicii, artiştii, funcţionarii. De ce nu şi ei? Ceea ce fac ei nu-i muncă? Nu muncesc şi ei? Nu produc şi ei valoare adăugată?

Problema era alta. Partidele comuniste aveau nevoie de un suport social, care să le legitimeze, şi l-au inventat… De fapt, nu l-au inventat, ci l-au împrumutat de la filosofii umaniştii. Pentru că nu revoluţia din octombrie 1917 a legat munca exclusiv de cei ce băteau cu ciocanul, ci filosofia umanistă. Revoluţia din octombrie n-a făcut altceva decât să ia de-a gata o idee deja bine conturată şi s-o pună în practică. în lumea largă, apoi, sub influenţa victoriei comunismului în Rusia, capitalismul a început să fie acuzat pentru pauperizarea clasei muncitoare.
În aparenţă, era apărată clasa muncitoare. În esenţă, era apărat colectivismul. Din acest motiv, în primul rând, cercetătorii, profesorii, medicii, mai ales artiştii n-au încăput sub această sintagmă ideologică: clasa muncitoare. Ei nu treceau “rânduri, rânduri”, fiind individualişti. Numai “muncitorii” aveau spirit de clasă.

Colectivismul a dat maselor doar iluzia satisfacerii cerinţelor minimale ... prin absorbirea proprietăţii individuale în proprietatea de stat. A murit însă din cauza unei organizări economice perimate.

Rădăcinile colectivismului n-au fost însă definitiv scoase din istorie. Nici în lume şi nici la noi. Cu deosebire la noi. Timp de mai multe decenii, colectivismul s-a cuibărit în minţile noastre, în sufletele noastre. Nu numai prin ideologia marxistă, cu care am fost îndoctrinaţi vreme îndelungată. Ci şi prin doctrinele umaniste, unele precedând sau însoţind marxismul. şi chiar dacă ideile umaniste, fără îndoială generoase, s-au regăsit doar într-o formă caricaturală în “cazanul comun” al comunismului, societatea românească s-a identificat atât de mult cu realitatea acestui cazan, încât acum îi este cumplit de greu să se desprindă.