Unde ne sînt anticomuniştii?

Sprijinit de un grup de profitori culturali, Traian Băsescu şi-a asumat public un Raport de condamnare a comunismului.

Nişte gîndaci din presa de bideu a lui Sorin Ovidiu Vântu ne înjură de vreo cîteva zile încoace. Motivul? Ne-am întrebat asupra desemnării drept ministru de Externe a unui diplomat al regimului Ceauşescu. Sînt proşti? Nu. Sînt şmecheri. Pe banii păgubiţilor de la FNI.

Ajunsă la putere, Alianţa D.A. a făcut mare zarvă de reformarea morală a clasei noastre politice. În orăcăielile trîmbiţelor din presă şi din aşa-zisa societate civilă, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au pornit o adevărată întrecere socialistă în chestiunea condamnării comunismului. Sprijinit de un grup de profitori culturali, Traian Băsescu şi-a asumat public un Raport de condamnare a comunismului. La rîndu-i, Călin Popescu Tăriceanu a dus şi el o ofensivă de amploare sub faldurile anticomunismului. A sprijinit o Lege a lustraţiei. A făcut respiraţie artificială CNSAS, a înfiinţat şi ocrotit un aşa-zis Institut de studiere a crimelor comunismului.

În numele anticomunismului băţos, Traian Băsescu a proclamat necesitatea ca corpul nostru diplomatic să fie curăţat de ambasadorii şi consulii care lucraseră în Ministerul de Externe pe vremea lui Ceauşescu. Astfel au fost rechemaţi în ţară şi pensionaţi numeroşi ambasadori şi consuli care n-aveau altă vină decît aceea de a fi fost diplomaţi pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Comandouri din presa şi din societatea civilă şi-au asumat misiunea de a înlesni operaţia de purificare politică a lui Traian Băsescu. În 2006, oficiosul prezidenţial Evenimentul zilei a tipărit liste cu ambasadorii şi consulii care trebuiau daţi afară din simplul motiv că activaseră înainte de 1989.

La vremea respectivă am scris de numeroase ori că singurul criteriu de apreciere a oamenilor trebuie să fie, alături de onestitate, competenţa. Mi s-a răspuns că nu e adevărat. Că noua societate, pe care Revoluţia portocalie urmează s-o construiască, trebuie să se bazeze pe oameni noi, fără nici o legătură cu trecutul comunist.

Biografia domnului Lazăr Comănescu ne dezvăluie un diplomat ajuns la respectabila vîrstă de 59 de ani, intrat în Ministerul de Externe în anul de graţie 1972. Nu punem la îndoială competenţa profesională a domnului Lazăr Comănescu. Numai că desemnarea sa de Călin Popescu Tăriceanu şi aprobarea sa rapidă de Traian Băsescu aduc în prim plan o chestiune de logică: Lazăr Comănescu a lucrat în diplomaţia ceauşistă.

În cazul domniei sale nu funcţionează criteriul impus de Portocalii nu numai demnitarilor, dar şi tuturor persoanelor publice din România de azi: cel de a nu fi avut nici o legătură cu trecutul comunist? Lazăr Comănescu a fost numit ministru de Externe al României. Nu sub regimul Iliescu, suspectat a fi cochetat cu oameni avînd un astfel de trecut, ci sub regimul Băsescu, un regim care şi-a făcut din lustraţie un drapel de asalt. Cînd a fost corect acest regim? Cînd a sporovăit pe toate drumurile că foştii trebuie să nu mai ocupe nici măcar posturi de diplomaţi, care trebuie să revină unor oameni tineri? Sau acum, cînd numeşte nu ambasador, ci şeful ambasadelor pe un diplomat cu solidă carieră în ceauşism?

Cînd au fost corecţi intelectualii angajaţi cu ziua la Palatul din Deal şi la Palatul din Vale? Cînd îi hăituiau pe cei cu trecut ceauşist sau acum, cînd salută slinos numirea lui Lazăr Comănescu?