Unde vom găsi cuvîntul ce exprimă adevărul?

Zilele trecute conversam cu Sergiu Nicolaescu despre un scenariu de film pentru anii de sfîrşit ai ceauşismului şi i-am amintit nuvela "Cutia de ghete" scrisă de Titus Popovici. Nuvela, apărută în 1990, ne plasează simplu şi direct în atmosfera frigului îndurat de oameni şi copii pînă şi în maternităţi, de dragul "raţionalizării energiei" atît de brutal impusă de regim.

Zilele trecute conversam cu Sergiu Nicolaescu despre un scenariu de film pentru anii de sfîrşit ai ceauşismului şi i-am amintit nuvela "Cutia de ghete" scrisă de Titus Popovici. Nuvela, apărută în 1990, ne plasează simplu şi direct în atmosfera frigului îndurat de oameni şi copii pînă şi în maternităţi, de dragul "raţionalizării energiei" atît de brutal impusă de regim. Un tată (Ion Popescu, adică oricare dintre noi) este anunţat de moartea copilului său (o fetiţă), survenită într-o asemenea maternitate neîncălzită. Acolo însă i se spune că nu poate primi certificat de deces pentru nou-născutul deoarece maternitatea nu are voie să înregistreze încă un deces, peste norma impusă de cei de la partid. "Minunatele realizări" ale regimului socialist pentru copiii ţării ar fi fost în pericol! Tatăl îşi primeşte copila, moartă, într-o cutie de ghete. El vrea să-şi înmormînteze creştineşte copilul şi pleacă, cu tramvaiul şi cutia de ghete în braţe, spre un cimitir. Acolo află că nu-l poate înmormînta pentru că nu posedă certificat de deces. Îngrozitoarea peregrinare cu tramvaiul şi cutia de ghete continuă spre alte cimitire, unde primeşte acelaşi refuz. Învins, tatăl îşi înmormîntează copila, singur, într-un loc ca o rîpă.

Ar fi trebuit, ar fi fost chiar foarte bine, ca Revoluţia Română să nu aibă loc, iar schimbarea să vină fără violenţă şi restabilirea drepturilor omului să se fi născut doar din zguduirea conştiinţelor. "Cutia de ghete" ne spune mai puternic decît orice discursuri de ce a trebuit să smulgem libertatea cu preţul atîtor sacrificii şi suferinţe. Fiinţele umane sînt creaturi remarcabil de puţin coerente. Ele sînt capabile de sacrificiu pentru a salva vieţi şi chiar principii morale. Şi, totodată, arată atîta teamă, supuşenie şi laşitate acolo unde curajul le-ar salva demnitatea de om. Aceste fenomene contradictorii sînt, desigur, alegeri sociale legate de sentimentul de protecţie sau autoprotecţie, de umanitate şi supravieţuire. Cînd vremurile se schimbă radical, vedem cum ele se pot separa. Politicieni extrem de aroganţi şi guralivi, cu rădăcini în ierarhia ceauşistă profită azi (şi din nou) de spaimele oamenilor şi fac din minciună şi prefăcătorie norme ale conduitei în "noua ordine", a lor desigur. Este "ceea ce ne-am obişnuit să numim responsabilitate şi care, nu o dată, ascunde oboseală şi laşitate, şi oportunism, toate drapate în cuvioasa supunere faţă de Istorie, zeul nostru tutelar, pe care îl luăm, oricînd ne convine, drept pavăză şi scuză". L-am citat pe autorul "Cutiei de ghete" vorbind chiar despre el într-o scrisoare din 1973.

În ce mă priveşte, continuu să cred că vechile idei despre egală valoare şi demnitate umană sînt încă baza celei mai valoroase politici, aceea ce se străduie pentru binele comun, fără şmecherii, poză şi înşelăciune. De acestea ultime am avut parte, dincolo de orice închipuire, în regimul sfărîmat de Revoluţie şi, cum se vede, n-am scăpat de ele nici acum. "Cutia de ghete" este o povestire capabilă să ne mîntuie de comunismul trăit pe meleagurile noastre.