Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De cateva ori, in vremea din urma, in imprejurari publice, inclusiv in rubrica de fata, ne-a fost reamintit un proverb chinezesc.
Mesajul suna bine: saracului sa-i dai undita, ca sa-si prinda singur pestele si sa-si asigure hrana de zi cu zi; nu-i da peste ca sa-si astampere foamea, fiindca dupa ce-l va manca va flamanzi din nou. Parabola ar putea fi, fara drept de apel, sinteza unui excelent program de protectie sociala. Dar oare societatea noastra, in fibrele ei, este pregatita sa inghita un astfel de program?Poate ca un raspuns categoric, cu da sau nu, n-ar fi tocmai potrivit. Si nu pentru ca adevarul e de cele mai multe ori la mijloc. Motivul e cu totul altul. De nenumarate ori, cand in joc sunt lucruri complicate, nuantele dau tonul judecatilor de valoare. Iar cand spun nuante am in vedere nu neaparat culori intermediare, bunaoara gri, sinonim cu cenusiu, ci treceri subtile, expresive, dar gradate, de la o stare la alta. Vedem adeseori, la noi, in Romania, cum esentialului vietii noastre ii sunt adaugate note particulare ori chiar caracteristici parca desprinse din filmele occidentale: tineri frumosi, destepti si harnici, selectionati prin concursuri dure de companii de elita, lucreaza cu entuziasm, de dimineata pana seara tarziu, in sali supraaglomerate cu aparatura sofisticata, mandri de ceea ce fac, bine platiti si convinsi de importanta muncii lor. Ei au primit undita si prind peste din cel mai bun. La polul celalalt, o tara intreaga a vazut la televizor cum muncitorii de la "Republica" dezmembrau utilajele ca sa le vanda si sa faca rost de bani de salarii. Este exemplul cel mai ilustrativ de debarasare de undita pentru a putea capata o ciozvarta de peste.
Mitul pestelui e predominant. Adica al "cazanului comun": un urias buzunar al statului in care se aduna veniturile de la toti, dupa munca, pentru ca apoi sa se imparta dupa cum apuca fiecare. Unde am ajuns? Cozi la birourile de disponibilizari, in fabricile statului, mii si mii de salariati preferand sa-si vanda statutul de slujbas. Acceptandu-l in schimb, de buna voie, pe cel de somer. Sute de mii de primitori ai ajutorului social, in sate, prefera sa-si duca viata de pe o zi pe alta, cu putinii bani dati de stat, refuzand sa mai munceasca. E tot mai greu de gasit mana de lucru pentru treburi agricole. Si e tot mai greu, in orase, de gasit forta de munca disponibila pentru servicii sau pentru lucrari ce presupun ceva efort. Pentru ca o parte deloc neglijabila a populatiei s-a obisnuit cu saracia. Si cu stransul curelei. S-a obisnuit intr-atat, gestul a ajuns sa li se para atat de firesc multor romani, incat "uita" adeseori sa gandeasca, sa spere ca ar putea trai si altfel. Saracia parca i-a hipnotizat. Simt ca devine un tiran tot mai cumplit, ca-i sufoca tot mai tare, dar actioneaza mult prea timid pentru a scapa de ea.
Deseori, in acesti 14 ani de tranzitie, ezitarile, sfidarea legitatilor economice, caderea in capcanele populismului au caracterizat politicile guvernamentale. Prea de multe ori celor galagiosi, care au batut cu pumnul in masa si au cerut peste, amenintand cu greve, cu blocarea strazilor, a cailor ferate, li s-a dat peste. Din aceasta pricina, degeaba li s-au dat undite celor tacuti, fiindca n-a mai fost peste destul in lac si deseori n-au putut sa-si astampere foamea. Astazi, milioane de romani sunt disperati fiindca abia daca le ajung banii sa manance prost si sa se imbrace prost. Multi dintre ei pun in cosul zilnic si bautura. Tot proasta.
Undita inseamna reforma intreprinderilor, pe care societatea noastra se vede acum obligata de imprejurari s-o urgenteze. Inseamna trecerea la o economie performanta. Inseamna conditia ca industria romaneasca, intr-o structura noua, cu restrangeri de personal, cu niveluri optime ale productivitatii si ale calitatii muncii, sa asigure reducerea pierderilor, o mai buna oferta interna si mai multe produse pentru export, care sa aduca mai multi bani, lei si valuta. Undita inseamna de fapt un nou stil de munca al intregii societati.
Bunastarea oprita la bariera e o povara ce nu mai lasa loc pentru nici un fel de intarzieri. Solutia este sa facem grabnic investitii in infrastructura. Inclusiv in programe de autostrazi, in servicii. Ca sa schimbam fata tarii si, totodata, sa fie absorbit personalul disponibilizat. Dar, mai ales, avem nevoie de investitii pentru modernizarea multora dintre intreprinderile cu pierderi.
Avem nevoie, deci, de bani. De unde-i putem obtine? De la investitorii straini, daca vom sti sa-i atragem. Si de la producatorii interni harnici si priceputi, daca vor invata sa faca performanta. Fara ezitari si fara pasi inapoi, reforma insasi isi va produce foarte repede banii ce-i sunt necesari.
