"Ungur împuţit, cară-te în ţara ta!"

Am citit în presă lista neagră de la Co­tro­ceni cu cei 29 de ziarişti care-l critică pe preşedinte şi trebuie într-un fel sau altul puşi la punct. Obligaţi să tacă. Era un banc pe vremuri: încercaţi cu cianură!

Prin anii '90-'92, tulburi, încrâncenaţi, măcinaţi de ură şi neîncredere, nu doar aureolaţi de speranţă, aşa cum ar putea părea azi, presa îşi încerca şi ea detenta spre democraţie. După fiecare articol cri­tic la adresa FSN pe care-l scriam, după relatările din Piaţa Universităţii unde minerii nu osteneau să planteze flori, aşa cum scriau unii confraţi, ci să fărâme scăfârlii, primeam invariabil ameninţări. Unul, constant, cu acelaşi text, dar cu două, trei voci pe care ajunsesem să le deosebesc, suna aşa: "Ungur împuţit, cară-te în ţara ta!". Urmau măscări şi înjurături de ghiolbani. Telefonul acesta venea întotdeauna la orele trei noaptea. Păţeam la fel dacă-l criticam pe Ion Iliescu. Şi-l criticam dur, cu argumente, constant. Azi, când am nefericita alternativă mă gândesc dacă nu cumva am fost nedrept cu preşedintele de atunci. Oricum, trăiam vremuri tulburi. Pe lângă bâta la vedere a minerilor, în culise izbeau diabolic alte bâte, subtil criminale. N-aş fi crezut că vremurile acelea şi cele dinaintea lor se vor întoarce acum, cu asupra de măsură. Existau şi alternative cu "Jidan împuţit!" şi ameninţări directe cu moartea. Inutil să spun că ai mei sunt toţi de prin satele astea din Prahova şi, din câte ştiu, n-am decât prieteni, şi nu neamuri la Budapesta sau Ierusalim. Dar nu contează. Puteam să şi am. Ideea era să ţi se inoculeze frica în oase. Să te facă să taci. N-am tăcut. M-am lecuit de frică în nopţile şi zilele lui '89, când am reali­zat, într-o Casă a Scânteii pustie, din care fugiseră şi portarii, primul ziar în care am scris "Jos comunismul!". Spun asta nu pentru a mă lăuda (am făcut-o pentru mine şi copiii mei), ci pentru a-i lămuri pe cei care mă ameninţă azi din ce în ce mai jegos şi grosier după fiecare articol în care cutez să desenez faţa adevărată a actualului preşedinte al ţării că şi-au greşit ţinta. "Vei muri", îmi scrie de trei ori în două fraze unul care ştie că am suferit acum opt ani un infarct. Vei muri ca prostul, adaugă el, slujind pe cine nu trebuie!  Pentru a nu muri prost, înţeleg eu pe bâjbâite, cu mintea mea greoaie, ar trebui să nu văd că Traian Băsescu a batjocorit, batjocoreşte şi va duce la pierzanie această ţară. Ar trebui să-l slujesc împuns în coaste de noul lui aparat represiv de care crezusem că am scăpat pe veci? Nu, băiatule sau fetiţo, care, ca şi mine, vei muri şi tu într-o zi! Mor şi deştepţii între care te prenumeri atunci când le vine, prin sorocul Celui de Sus, rândul. Măi, Lucică, mă sfătuieşte un fost coleg de şcoală, las-o şi tu mai moale cu Băsescu. Ce, vrei să ajungem pe mâna nenorociţilor ăstora? Mi-a fost greaţă să-l întreb care-s nenorociţii care ne-ar putea nenoroci mai abitir decât Băsescu şi clica lui udristă?

Nu sunt, precum se vede, un comba­tant al televiziunilor.  Rar mă cheamă câte cineva să-mi dau cu părerea. Să doa­ră atât de tare mâzgălelile mele săp­tă­mâ­nale din Jurnalul Naţional încât să-i otră­vească pipota preşedintelui care şi-a pus oastea să mă sâcâie nonstop? Să i se aple­ce de scrierile mele de la A.M.PRESS sau de la unele ziare din ţară? Fiicei mele Alis, dublu licenţiată în drept şi psihologie, cu un masterat, pe bursă de merit la Sorbo­na, un copil mai deştept decât toată fa­mi­lia mea la un loc, dar cu o anume fragilitate sufletească i s-a sugerat "să-l mai potolească pe taică-său, şi s-o lase mai moale (iar mai moale!) cu Băsescu". Să scrie şi el despre sălciile pletoase, că tot e poet! Alis lucrează într-o instituţie de stat. Să însemne asta că, dacă nu se po­to­leş­te taică-său, o dau afară? Să nu fi ieşit încă la pensie metodele staliniste?

Am citit în presă lista neagră de la Co­tro­ceni cu cei 29 de ziarişti care-l critică pe preşedinte şi trebuie într-un fel sau altul puşi la punct. Obligaţi să tacă. Era un banc pe vremuri: încercaţi cu cianură! Oricum, lista trebuie actualizată. Nu­mă­rul celor care încep să vadă chipul din mu­chii strâmbe şi gelatină, vâscos moral al locatarului de la Cotroceni creşte zilnic. Să fie acesta motivul pentru care pre­şe­din­­tele discreditează şi atacă disperat pre­­­sa la fiecare apariţie publică? Fanii lui trebuie să ne linşeze pe străzi, să ne ame­nin­ţe cu moartea, să ne tortureze copiii? Pre­sa a fost odată sclavă pe orezăria lui Ceau­şes­cu. Domnul Băsescu poate să stea şi în cap, el şi profitorii lui (cu riscul ca doamnei Udrea să-i pice fustele în coafură), dar acele timpuri nu se vor mai întoarce.

P.S: Imaginaţie lingvistică rezumată. "Ungur împuţit", "Jidan împuţit", ieri. Azi, tot pentru ziarişti, derivatul "ţigancă împuţită!". Ce mică e lumea lor!